Intuitia, sau al saselea simt, este acea necunoscuta pe care ne bazam cand luam repede decizii care, deseori, ne pot schimba viata. Desi nu a putut fi demonstrat fizic, nici macar specialistii in psihologie nu mai neaga existenta celui de-al saselea simt, intuitia.
“Intuitia consta in acea reactie a creierului care coreleaza experientele trecute cu indicii venite din exterior, intr-un anumit moment, pentru a permite luarea unei decizii. Pentru ca se intampla atat de repede si la nivel subconstient se numeste un proces intuitiv”, se arata intr-un studiu publicat in renumita revista de specialitate “British Journal of Psychology”.
Profesorul de psihiatrie Judith Orloff la UCLA si autor al cartii “Guide to Intuitive Healing: Five Steps to Physical, Emotional, and Sexual Wellness”, explica procesul care are loc atunci cand intuim: “La fel ca in creier, exista niste neurotransmitatori ai intuitiei care raspund la stimuli din mediul inconjurator si la emotiile din prezent. Cand acei neurotrasmitatori intra in actiune, apar tot felul de senzatii bruste, aparent din senin, precum teama, indoiala si chiar fluturasii din stomac, toate fara niciun fel de baza logica stabilita dupa un proces indelungat de gandire”.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
Foto Higher Consciousness by Shutterstock
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice