Găsești peste tot mesaje de interes public care te îndeamnă să consumi minimum doi litri de lichide pe zi, dar rareori suntem atenționați să verificăm și sursa de la care apa ajunge în casele noastre. Iar dacă te gândești că apa îmbuteliată este cea mai bună variantă la care poți apela dacă vrei să te asiguri că bei doar apă lipsită de impurități sau substanțe care ți-ar putea afecta sănătatea, te înșeli.
Dacă apa care ajunge în sticlele sau în bidoanele din care obișnuiești să te hidratezi provine din izvoare sau fântâni, aceasta ar putea fi contaminată, din pricina nivelului ridicat de poluare, cu microorganisme, nitrați, nitriți, metale grele sau chiar pesticide. Dacă te interesează să ai mai multă grijă de tine și de familia ta, află în continuare cum te poți asigura că apa pe care o bei este una cu adevărat purificată.
Ce riști dacă bei apă nepurificată
Poluarea solului din care este extrasă și apa poate surveni de la mai multe surse. Dacă ne referim la mediul rural, poate fi vorba de o gestionare necorespunzătoare a latrinelor, de depozitarea incorectă a dejecțiilor animaliere, de proiectarea greșită a foselor septice ori pur și simplu de substanțe care ajung să se infiltreze în pământ și să ajungă în stratul freatic, care poate avea legătură cu izvorul de unde este extrasă apa.
În mediul urban, apa ajunge în locuințele consumatorilor prin intermediul rețelei de alimentare publică care, din păcate, nu folosește cele mai noi conducte. Rugina, bacteriile sau microorganismele ajung la robinete și în paharele de apă din care ne potolim setea, pregătim cafeaua de dimineață sau gătim pentru întreaga familie.
Îți recomandăm să îți îmbunătățești calitatea apei pe care o consumi, dar să reduci considerabil și costurile pentru aceasta, montând la sursa din apartamentul tău un purificator de apă la preț avantajos. În acest fel, tu și cei dragi ție veți avea la discreție apă curată și numai-bună pentru a fi băută ca atare sau pentru a fi folosită la gătit. Sănătatea ta e importantă, ai grijă de ea în orice moment al zilei!
Românii, campioni la „economii”
La nivelul Uniunii Europene, consumul de apă din România este cel mai mic. Motivul ar putea fi introducerea sistemelor de contorizare de acum câțiva ani, când românii au început să „economisească” și au redus vizibil cantitatea de apă folosită în gospodării. Cu toate acestea, apa care ajunge la robinetele românilor este una de o calitate îndoielnică, pentru că un studiu realizat în 2014 a arătat că în Caraș Severin din cei 13 parametri analizați 7 au fost neconforme cu standardele impuse de Uniune. Nici capitala nu s-a lăsat mai prejos atunci, pentru că 4 din cei 57 de parametri de calitate erau în neregulă.
Dincolo de mostrele sau testele făcute pe apa de la robinet, percepția la nivelul țării este una proastă și puțini mai sunt cei care beau apă de la chiuvetă. Însă acum poți schimba asta și te poți bucura de o apă purificată, fără nitrați, clor, bacterii sau alte corpuri străine, grație purificatoarelor cu filtre ultra-moderne care se montează la robinet. Bucură-te de hidratare la discreție, fără să cheltuiești mult!
Foto homepage: Pixabay
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară