Compania anunță o nouă strategie prin care:
• Va reduce consumul de plastic cu cel puțin 20% până în 2025;
• Va asigura ambalaje 100% reciclabile pentru toate produsele marcă proprie până în 2025;
• Va delista articole din plastic până la sfârșitul lui 2019, precum bețișoarele pentru urechi din plastic, paiele de plastic marcă proprie și vesela de unică folosință din plastic marcă proprie;
BUCUREȘTI, 4 iulie 2018 – Lupta împotriva plasticului ajunge tot mai sus pe agenda publică, iar Kaufland își asumă că industria de retail are un rol cheie în această chestiune și demarează un plan de acțiune.
Astfel, Kaufland dă startul unei ample strategii de 360 grade în privința plasticului, implementată internațional, la nivelul întregului grup. În cadrul acesteia, compania a definit clar principiile evitării consumului de plastic, de îmbunătățire a reciclabilității și de susținere a adoptării ambalajelor ecologice.
Ca urmare, Kaufland va reduce consumul de plastic în toate țările cu cel puțin 20%, până în anul 2025, și va asigura reciclabilitatea în proporție de 100% a ambalajelor din plastic folosite pentru mărcile proprii, iar până la finele anului 2019 va delista anumite articole din plastic.
„În prezent, suntem într-un proces de reducere a ambalajelor din plastic. De exemplu, bananele marcă proprie K-Bio sunt legate cu o banderolă din carton, în locul pungilor din plastic. Doar prin această măsură, am eliminat aproximativ 32 de tone de ambalaje de plastic pe an. Asigurând reciclabilitatea totală a restului de ambalaje din plastic aferente mărcilor proprii, reușim să reintroducem materie primă în circuitul resurselor și să reducem astfel în mod semnificativ impactul asupra mediului”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
Articolele din plastic
Kaufland urmărește reducerea semnificativă a ambalajelor de plastic în toate magazinele sale din lume, iar acolo unde este posibil, evitarea acestora.
Printre articolele ce urmează a fi delistate din Kaufland până la sfârșitul lui 2019 intră, spre exemplu, bețișoarele pentru urechi din plastic, paiele de plastic marcă proprie și vesela de unică folosință din plastic marcă proprie – ce urmează să fie înlocuite în toate țările cu alternative ecologice.
Pe lângă evitarea deșeurilor de plastic, compania s-a angajat încă din 2013 să renunțe la particulele solide de microplastic în cazul produselor cosmetice și de îngrijire corporală, precum și în cazul detergenților și al produselor de curățenie.
Strategie 360 de grade
Kaufland consideră că sensibilizarea comunității este un pas important în reușita demersului de reducere a plasticului și își propune să informeze și mai mult clienții cu privire la alternative, cauze, reciclare și gestionarea deșeurilor, pentru a-i încuraja să adopte un comportament de consum responsabil față de mediul înconjurător.
Un început în acest sens este infrastructura de reciclare din magazinele Kaufland. Pe lângă punctele de colectare a bateriilor uzate sau a aparaturii electrice, recent, compania și-a dotat magazinele cu aparate automate de reciclare de tip self-service, pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru). Aparatele răsplătesc clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.
În ce privește relația cu furnizorii, fie că este vorba de branduri sau de mărci proprii, compania se implică în grupe de lucru comune și sesiuni de schimb de experiență, astfel încât Kaufland și partenerii săi să identifice noi modalități de a asigura o pondere mai mare a componentelor reciclabile în ambalaje și de a investi în dezvoltarea unor ambalaje alternative cu caracter inovator.
Foto homepage: Pixabay
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară