In epoca fast-food-ului, a reclamelor TV bine gandite si a supermarketurilor invadate de produse alimentare care de care mai atragatoare, Michael Polland, jurnalist si autor, ne atrage atentia asupra adevaratelor alimente pe care ar trebui sa le oferim trupurilor noastre pentru a le mentine sanatoase, energice si pline de vitalitate.
Michael Pollan este autor, activist si profesor de jurnalism in cadrul UC Berkeley Graduate School of Journalism. In 2010, a fost numit inclus de revista Time in topul 100 al celor mai influenti oameni din lume. Printre cele mai cunoscute carti ale acestuia se afla “The Omnivore's Dilemma”, “In Defense of Food: An Eater's Manifesto” sau “Cooked: A Natural History of Transformation”. Filozofia de alimentatie a lui Michael Pollan poate fi rezumata in numai cateva cuvinte: “Consuma mancare. Nu prea mult. Majoritatea plante”.
Cartea “Food Rules, An Eater’s Manual”, in care autorul prezinta 64 de reguli alimentare pentru a manca corect, este un manual extrem de pretios si util pentru toti cei carora le pasa de corpurile si de sufletele lor. De asemenea, modul in care mancam cantareste la fel de mult pentru sanatatea si greutatea ta precum ceea ce manancam”, spune Pollan. Iata 28 dintre regulile lui Pollan pentru a manca corect:
Michael Pollan: 28 de reguli pentru a manca corect in zilele noastre
1. Evita produsele alimentare care contin mai mult de 5 ingrediente. In viziunea lui Pollan, cu cat un produs contine mai multe ingrediente, cu atat este mai procesat. Fugi de produsele care contin ingrediente al caror nume nici macar nu il poti pronunta.
2. Evita alimentele pe care le vezi comercializate la TV. In cartea "Food Rules", Polland explica ca numai marii producatori de alimente isi permit reclame la TV si mai mult de 2 treimi din banii investiti in publicitate sunt cheltuiti pe promovarea mancarurilor procesate.
3. Daca te afli intr-un supermarket, fa-ti cumparaturile doar din periferiile magazinului, ferindu-te in schimb de partea de mijloc. Majoritatea marilor magazine au un model similar de amplasare, specifica Pollan. Mancarurile procesate se gasesc in mijloc, iar lactatele si produsele proaspete la marginile magazinului.
4. Consuma alimente din ingrediente pe care le poti vizualiza in starea lor cruda crescand in natura.
5. Nu consuma nimic din ceea ce strabunica ta nu ar recunoaste drept mancare. Pollan afirma ca in supermarketuri putem gasi mii de produse pe care stramosii nostri nu le-ar recunoaste ca mancare si ne propune sa facem un exercitiu de imaginatie. Ori de cate ori esti tentat sa cumperi dulciuri din comert, imagineaza-ti ca strabunica ta tine produsul in mana. Ar avea habar de ce se afla in acel ambalaj? Probabil ca nu, si probabil ca nici tu nu vrei sa stii ce contine, daramite sa il mananci.
6. Consuma anumite alimente care au fost pre-digerate de bacterii sau ciuperci. Conform lui Pollan, aceste alimente sunt bogate in vitamina B12 si probiotice care sunt benefice digestiei, imunitatii si ajuta in reducerea alergiilor.
7. Poti consuma si mancare junk, dar atata timp cat o prepari tu singur, acasa. Nu este nimic rau in a te rasfata din cand in cand, ne asigura Pollan. Dar aceasta mancare (cartofi prajiti, produse de patiserie, cipsuri, biscuiti etc), daca ti-ai prepara-o singur, nu s-ar face prea usor, in timp ce marii producatori fac ca acesta sa ne fie la indemana oricand si in consecinta sa mancam prea mult. “Bucura-te de aceste rasfaturi atata timp cat esti dispus sa le faci tu insuti. Sunt sanse mari sa nu fie in fiecare zi”, spune el.
8. Fii genul de persoana care ia suplimente – apoi sari peste suplimente.
9. Plateste mai mult, consuma mai putin. Indiferent ca ne referim la calitatea nutritionala sau la gust- mancarea mai de calitate costa mai mult, spune Polland. Dar merita fiindca a fost crescuta mai putin intensiv si cu mai multa grija.
10. Opreste-te din mancat inainte de a te simti satul. A te ridica de la masa fiindu-ti inca putin foame este o idee vehiculata in multe culturi – inclusiv cea japoneza si chineza. Intrebarea pe care trebuie sa ne-o adresam, specifica Polland, nu este “Sunt satul?”, ci “Mi-a trecut foamea?”. Iar acel moment soseste cu cateva inghituri mai devreme.
11. Serveste mancarea in farfurii mai mici. Cu cat mai multa mancare se afla in farfuria ta, cu atat mai mult vei manca.
12. Mananca cele trei mese. Chiar daca pare evident, astazi servim mai multe gustari si mai putine mese impreuna, ceea ce ne determina sa consumam mai mult si mai procesat.
13. Daca ai teren, planteaza o gradina. Daca nu ai, creeaza-ti o gradina in miniatura intr-o cutie pe balcon. A-ti creste singur unele dintre alimente, este de parere Pollan, ne repara relatia cu mancarea si cu mancatul, amintindu-ne ca mancarea vine de la natura, nu din industrie, si vindecandu-ne astfel de cultura fast-food-ului. In plus, mancarea este menita sa fie si o forma de comunicare cu ceilalti, nu doar una de a-ti alimenta stomacul.
14. Consuma doar alimente care in cele din urma vor putrezi. Alimentele care nu se strica, cu exceptia mierii (precum unele dulciuri, cipsurile etc), nu sunt mancare.
15. Nu este mancare daca iti este servita prin geamul masinii.
16. Consuma cel mai mult plante, in general frunze verzi.
17. Consuma carne de la animale care la randul lor au fost bine hranite (calitativ, de preferat si cu iarba).
18. Mananca cand iti este foame, nu cand esti plictisit. Daca nu esti suficient de infometat incat sa mananci un mar, atunci nu iti este foame cu adevarat.
19. Cu cat mai alba este painea, cu atat mai rea.
20. Nu iti procura combustibilul necesar vietii din acelasi loc cu masina ta.
21. Nu consuma la micul dejun cereale care schimba culoarea laptelui.
22. Nu manca decat la masa. Nu manca nici in fata televizorului, nici pe birou, nici in timp ce conduci, caci esti distrat de la procesul mancatului si nu constientizezi ceea ce duci la gura. Daca totusi mananci in alt loc decat la masa, asigura-te ca pe farfuria ta se afla legume si fructe.
23. Sareaza-ti si indulceste-ti mancarea singur.
24. Consuma doar mancaruri si alimente care au fost gatite de oameni.
25. Petrece atata timp bucurandu-te de o mancare cat ti-a luat sa o prepari.
26. Serveste o portie potrivita de mancare si nu iti mai pune si a doua oara.
27. Consuma legume si fructe in culori cat mai variate.
28. Din cand in cand incalca regulile. “Toate lucrurile in moderatie. Inclusiv moderatia in sine.”
_____________
Cartea “Food Rules, An Eater’s Manual”, din care sunt extrase citatele si ideile de mai sus, a fost publicata la editura Penguin, 2009. Site-ul oficial al lui Michael Pollan este www.michaelpollan.com.
Articolul prezent are ca punct de plecare cartea "Food rules, An Eater's Manual", dar si articolul aparut in publicatia Naturalhealthmag.com.au.
Foto homepage: Lightspring /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară