Conf. Univ. Dr. Carmen Giuglea
Medic primar Chirurgie plastică, Estetică și Microchirurgie reconstructivă
Lipoaspirația este o metodă chirurgicală de îndepărtare a unor depozite localizate de grăsime, pentru crearea unor linii armonioase și cât mai feminine.
În general este indicată unor persoane tinere, cu piele fermă, elastică, dar care au anumite depozite inestetice cel mai frecvent la nivelul abdomenului, flancurilor, pertrohanterian, pe fața internă a coapselor. De multe ori aceste depozite au o predispoziție genetică, de aceea ele reacționează minim la diete, sport. Singură soluție rămâne cea chirurgicală, adică lipoaspirația.
Practic intervenția presupune îndepărtarea depozitelor adipoase localizate cu ajutorul unor canule subțiri, conectate la un aspirator chirurgical, cu ajutorul cărora chirurgul extrage grăsimea pe sub piele, fără cicatrici vizibile.
Prin îndepărtarea depozitelor de grăsime se obține o remodelare eficientă a corpului, cu cicatrice minime, aproape invizibile.
Și tehnologia ne ajută, în momentul de față există multe aparate de liposucție: cu vacuum, cu ultrasunete, cu vibrații, cu infraroșu, cu laser, etc, indicația de folosire a unuia sau a altuia trebuie să o pună medicul estetician pentru obținerea celui mai bun rezultat.
De asemenea există posibilitatea augmentării altor zone (fese, pomeți, sâni, etc) cu ajutorul grăsimii extrase prin liposucție, obținând astfel un dublu beneficiu al remodelării corporale, cum ar fi obținerea unui abdomen plat, a unei talii subțiri și a unor fese proeminente.
Chiar există și posibilitatea de remodelarea a zonei abdominale astfel încât să dea impresia unui abdomen atletic, cu “pătrățele”, dorit mai ales de bărbați.
Toate aceste rafinamente sunt posibile, intervenția având loc însă sub anestezie generală și necesitând o perioadă de recuperare de aproximativ 3-4 săptămâni.
Rezultatele sunt în general satisfăcătoare pentru pacienți, nu lasă cicatrice vizibile și permit o reîntoarcere relativ rapidă la viața activă de dinainte de operație.
Foto fr si main: Andrey_Popov /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri