Anul trecut, în Statele Unite, cele două proceduri au fost printre cele mai populare, şi, potrivit raportului Societății Americane de Chirurgie Plastică și Estetică, au înregistrat creşteri semnificative. Iată care sunt motivele.
Când să apelezi la ajutorul specialiştilor
Odată cu înaintarea în vârstă, pielea ta îşi pierde din elasticitate, iar sarcina, alăptarea și fluctuaţiile de greutate pot afecta şi ele forma şi fermitatea sânilor. Este absolut normal să iei măsuri şi să ceri ajutorul unui specialist. Doar el îţi poate spune exact dacă vei avea nevoie de o mastopexie simplă sau de una cu augmentare, respectiv, cu implant mamar. Statisticile arată că femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 54 de ani apelează cel mai des la astfel de intervenţii chirurgicale.
De ce să faci o astfel de intervenţie
Exerciţiile la sală, duşurile reci sau tratamentele cosmetice nu îţi vor reda aspectul din tinereţe al sânilor. Fie că îţi faci un implant, fie că optezi pentru un lifting, doar prin aceste metode poţi reveni la formele din trecut. Nu este nimic greşit sau ruşinos în asta. Efectele sunt rapide şi vizibile, vei fi foarte mulţumită de ceea ce vezi în oglindă şi îţi vei recăpăta încrederea.
Află în ce constă operaţia
După cum spuneam, prin mastopexie îţi vei contura şi ridica sânii, în timp ce augmentarea presupune folosirea implantului mamar pentru redobândirea volumului. La prima consultaţie, trebuie să-i spui chirurgului ce aşteptări ai, iar el îţi va da toate detaliile referitoare la intervenţia pentru care ar trebui să optezi. Ca orice operaţie, vei fi supusă unor riscuri. Pot apărea infecţii, hematoame, vor rămâne mici cicatrice. Una peste alta, rezultatul final va merita toate eforturile tale. Iată ce ar mai trebui să ştii:
- Înainte de operaţie, chirurgul şi medicul anestezist trebuie să-ţi cunoască întregul istoric medical.
- Dacă eşti fumătoare, renunţă la acest viciu cu cel puţin două săptămâni înaintea intervenţiei. De asemenea, nu este bine să te expui la soare şi nici să urmezi diete.
- Amână operaţia dacă răceşti sau faci o infecţie de orice fel.
- Intervenţiile chirurgicale n-ar trebui să dureze mai mult de două-trei ore.
- Spitalizarea după operaţie este de o zi sau două.
- Recuperarea durează două-trei luni şi numai după această perioadă poţi aprecia în mod corect rezultatele
Decizia în privinţa unei astfel de intervenţii îţi aparţine în totalitate. Ţine minte că nimeni nu are dreptul să te judece, dacă vrei să faci acest pas. La urma urmelor, este vorba despre corpul tău şi despre viaţa ta.
Sursa foto: unsplash.com
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate