Rugăciunile părinților pentru copiii lor
Citiți în fiecare zi aceste rugăciuni sau cea potrivită vouă și vieții voastre de familie. Deschideți calea acestora către Dumnezeu și întăriți protecția divină asupra copiilor voștri. Căci mare și de necuprins este ajutorul Domnului și al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și toate problemele noastre se rezolvă mai ușor când avem credință.
Cea mai puternică rugăciune a părinților pentru copiii lor
”Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale. Doamne! Păzeşte-i în har până la sfârşitul vieţii lor, învredniceşte-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slavă numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere! Amin.”
Rugăciunea părinților pentru copii, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
O, Preasfânta Stăpână, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, mântuiește și ocrotește pe copiii mei (numele), pe toți pruncii, pruncele, tinerii, pe cei botezați și pe cei fără de nume și pe cei ce se află în pântecele mamei lor. Ocrotește-i pe ei cu acoperământul tău de Maică, păzește-i pe ei întru frica de Dumnezeu și întru ascultarea de părinți și roagă-te Domnului nostru și Fiului tău să le daruiască lor ceea ce le este de folos pentru mântuirea lor. Îi încredințăm pe ei purtării tale de grijă, Maică, că tu ești Acoperamant dumnezeiesc al robilor tăi. Amin.
Rugăciunea părinților pentru copilul bolnav
Doamne Iisuse, în timpul vieții Tale pământești Ți-ai arătat iubirea, ai fost mișcat în fața suferințelor și de multe ori ai vindecat pe cei bolnavi, revărsând bucuria asupra familiilor lor. Copilul nostru e bolnav: noi încercăm să-l ajutăm cu tot ceea ce e omenește cu putință. Dar ne simțim neputincioși: viața nu e în mâinile noastre. Îți oferim suferințele noastre și ale lui și le unim cu suferințele pătimirii Tale. Fă ca această boală să ne ajute să înțelegem mai bine sensul vieții și dăruiește fiului nostru sănătatea, ca împreună să-Ți putem mulțumi și să Te putem slăvi întotdeauna. Facă-se voia Ta! Amin.
Rugăciunea părinților pentru ajutorul copilului la examen
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să treacă cu bine această încercare ce îi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (numele) să înveţe ceea ce trebuie ca să fie bine pregătit la examenul care îl aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu îl iubeşti mai mult decât noi şi ştii ce-i este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-l pe robul Tău (numele) să nu caute lauda lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândească Împărăţia cerurilor. Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, ca numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt. Amin!
Rugăciunea părinților pentru copilul aflat departe
Doamne, fiul nostru se află departe de noi. Ne gândim deseori la el; făra el casa pare pustie, lipsa lui ne face să suferim. Dar Tu îl iubești fără margini și ești aproape de el. Îndepărtează de la el orice primejdie trupească și sufletească, ferește-l de tovărășiile cele rele. Dă-ne să-l putem revedea printre noi cât mai curând. Amin.
Rugăciunea părinților pentru buna învățătură a copiilor
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează mințile copiilor noștri cu harul Tău cel dătător de viață. Tu, Care dai celor înțelepți înțelepciunea și celor pricepuți priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înțelepciunii, al cunoștinței și al înțelegerii. Tu i-ai luminat pe aleșii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii și Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, și s-au arătat vase alese ale sfințeniei, răspândind în lume dreapta credință. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și ea a rușinat mulțimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i și pe copiii noștri (numele), ca să învețe cele bineplăcute Ție și să se umple de cunoștința adevărului. Dă-le lor știință, pricepere, răbdare și chibzuință. Să nu primească ei cunoștințe pierzătoare de suflet, nici să învețe ce e urât de Dumnezeu. Fă-i ascultători față de dascălii care îi învață cele bune și sârguincioși în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învățat și să muncească spre binele lor și spre folosul aproapelui. Tu îi osândești pe cei ce își îngroapă talanții și îi binecuvântezi pe cei care îi înmulțesc cu pricepere. Rânduiește-le Tu, Doamne, Cel ce rânduiești toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească și cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună și îi întărește în credință, ca să Te mărturisească printr-o viețuire curată până în ultima zi a vieții lor. Amin.
Rugăciunea părinților pentru copiii care călătoresc
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, şi ai călătorit împreună cu cei doi ucenici care mergeau la Emaus, Însuţi, Stăpâne, călătoreşte şi cu copilul acesta, binecuvântând călătoria sa. Trimite-i înger păzitor ca oarecând lui Tobie, ca să-i fie povăţuitor şi să-l păzească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, pentru ca să se întoarcă cu pace, sănătos trupeşte şi sufleteşte. Tu, Cel ce niciodată nu Te desparţi de robii Tăi, nu Te despărţi nici de copilul acesta (numele). Tu, Care ai zis: Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor, fii cu acest copil până la ultima lui suflare. Ajută-l să nu cadă în ispita vrăjmaşului şi să se întoarcă din drumul său simţind ajutorul Tău şi cunoscând harul Tău, ca să laude şi să slăvească Numele Tău cel Sfânt. Amin!
Rugăciune de pocăință a părinților, pentru păcatele lor pentru care ar putea suferi și copii
Doamne, Dumnezeule, iartă-mă că nu știu să cresc cum se cuvine acești copii pe care mi i-ai dăruit! Iartă-mă, Dumnezeule, iartă-mă! În loc să învețe de la mine numai cele bune, copiii învață și cele rele și fără să vreau devin prilej de sminteală pentru ei. Degeaba îi sfătuiesc să facă binele și să țină poruncile, dacă ei văd că eu nu le păzesc. Degeaba îi îndemn cu vorbele, dacă faptele mele nu sunt pe măsură. O, cât sunt de vinovat în fața Ta și a lor! În loc să Te mărturisesc prin faptele mele, am făcut împotrivă. Greu cu adevărat este pentru mine, păcătosul, să cresc copiii cum trebuie. Cum va crește un copil care nu a vaăzut în părinții săi pildă de fapte bune? Iartă-mă, Doamne, iartă-mă! Iartă-i și pe părinții, pe moșii și strămoșii mei, pentru toate păcatele pe care le-au săvârșit, fiind prin ele pietre de poticnire pentru urmașii lor. Îndreptează-mă pe mine, păcătosul, Doamne, să duc o viață curată, ca să-mi pot îndrepta copiii pe calea poruncilor Tale. Să vină pacea Ta peste casa noastră, să vină peste noi mila Ta, ca să sporim în fapte bune și în tot ce e bineplăcut Ție. Ca să petrecem cealaltă vreme a vieții noastre în pocăință și să dobândim în această viață darul Tău, iar în cealaltă, bucuria cea veșnică. Pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi. Amin.
Rugăciunea părinților ca Dumnezeu să le trimită copiilor îngeri păzitori
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui suflare de viață și, binecuvântandu-l, ai zis:creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul,- iar la Cana Galileii, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra copiilor mei, pe care ai binevoit să mi-i dăruiești. Umple-i de înțelepciune și pricepere. Apără-i de toate cursele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Poruncește îngerilor tăi ca totdeauna să le fie călăuze și povățuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda și preamări în veci. Amin.
Referințe:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/
Sursa foto articol: Happy Together/ shutterstock.com
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară