18 Octombrie 2017 publicat în Sanatate 44 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Specialistul dermatolog spune ca alunitele la copii prezinta riscuri in cazuri foarte rare, fiind un lucru natural ca anumite modificari sa fie observate pe masura ce copilul se dezvolta.
Alunitele sunt asociate frecvent cu temutul cancer de piele, astfel ca multi parinti se ingrijoreaza atunci cand cele de pe corpul celui mic prezinta modificari de dimensiune sau altele noi isi fac aparitia. Domnul doctor Laurentiu Vladau (foto), specialist dermatolog in cadrul Hebra Dermatologie, spune insa ca alunitele la copii prezinta riscuri doar in cazuri foarte rare, fiind un lucru natural ca anumite modificari sa fie observate pe masura ce copilul se dezvolta.

In general, alunitele trec printr-un ciclu de schimbare treptata pe durata a aproximativ 50 de ani.

“In mod obisnuit, in momentul aparitiei ele sunt plate si asemanatoare cu pistruii, dupa care se largesc in timp, devin mai intunecate in timpul adolescentei, in timpul sarcinii si la expunerea la soare. Unele dintre ele dezvolta fire de par, iar altele devin mai inaltate si mai deschise la culoare”, explica specialistul dermatolog.

Tipuri de alunite la copii

Alunitele la copii pot fi prezente inca de la nastere, in cazul acesta fiind numite nevi congenitali. Foarte frecvent ele se dezvolta in primele luni de viata, atunci cand celule pigmentare sau melanocitele migreaza in suprafata in cazul nevilor congenitali aparuti dupa nastere sau in primii ani in cazul alunitelor dobandite.

Exista alunite si mostenite genetic, numite nevi melanocitari congenitali. Ele pot varia ca marimi de la cativa milimetrii pana la zeci de centimetri.

“Aparitia alunitelor este greu de evitat la cei mici deoarece majoritatea sunt determinate genetic. Nu este neobisnuit nici ca alunitele sa apara si mai tarziu, in copilarie si adolescenta. Mai tarziu in viata ele pot fi dobandite ca urmare a alterarii melanocitelor normale produsa de razele ultraviolete, dar in acelasi timp si pielea deschisa la culoare si istoricul familial de alunite predispun la dezvoltarea lor”, explica domnul doctor Laurentiu Vladau.

Alunitele la copii - posibile riscuri

Medicii specialisti spun ca alunitele la copii sunt foarte rar periculoase.

“Cazurile de melanom dezvoltat din alunite pre existente la varsta frageda sunt exceptionale. Este normal ca alunitele sa isi mareasca diametrul odata cu cresterea in varsta pana la pragul de 16-18 ani. Cu toate acestea, modificarile de forma, culoare, aparitia neregularitatilor de suprafata ar trebuie evaluate de medicul dermatolog clinic si prin dermatoscopie”, spune specialistul dermatolog.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri