Vulnerabile sau diabolice, răzbunătoare sau victime ale unor tragedii, eroinele romanelor polițiste publicate de Editura Trei sunt „sarea și piperul” acestor volume! Detective sau doar femei obișnuite care au nevoie de un adevăr tămăduitor, protagonistele acestor romane se folosesc de toate calitățile lor, fizice sau psihice, ca să își atingă scopurile. Să le descoperim!
Anna O – Frumoasa adormită sau un demon cu chip angelic?
Unul dintre cele mai fascinante personaje feminine din literatura de profil publicată anul acesta este Anna Ogilvy, protagonista thrillerului Anna O semnat de scriitorul britanic Matthew Blake. Anna O a declanșat un adevărat fenomen la nivel mondial. Editorii din toată lumea nu au rezistat fascinației stârnite de acest personaj, iar romanul a fost publicat până acum în 40 de țări (în 30 dintre ele a apărut simultan, printre care și România). Ce are Anna O atât de special? Matthew Blake a conceput personajul într-un mod absolut ingenios. Chiar din primele pagini, cititorii află că Anna Ogilvy a comis o dublă crimă. După aceea, s-a cufundat într-un somn profund. Neurologii spun că este vorba despre sindromul resemnării, o maladie întâlnită la cei care au suferit traume profunde. Cât timp tânăra este adormită, în presă explodează subiectul care divide societatea: este Anna O nevinovată sau e un demon cu chip angelic? Povestea tinerei se conturează din investigația psihologului criminalist Benedict Prince, iar suspansul devine tot mai intens. Momentul când Anna O deschide, în sfârșit, ochii ar trebui să facă lumină asupra cazului. Dar, de fapt, nu face altceva decât să complice lucrurile și mai mult.
Memoria – Hans Rekke și Micaela Vargas, din nou împreună
Profesorul Hans Rekke și provocatoarea polițistă Micaela Vargas fac din nou echipă în acest policier scris de unul dintre marii maeștri ai genului, suedezul David Lagercrantz. Cazul lui Claire Lidman le este prezentat detectivilor chiar de Samuel, soțul acesteia. Deși înmormântată în urmă cu 14 ani, Samuel crede că soția lui trăiește, iar rolul profesorului Rekke și al Micaelei Vargas este să demonstreze acest lucru. Ca un nou cuplu Sherlock Holmes și dr. Watson, cei doi acceptă cazul care nu pare, la început, foarte incitant. Însă ceea ce urmează le depășește așteptările, cu atât mai mult cu cât are urmări și în viețile lor personale.
Crima la Oxford – nesfârșitele chipuri ale minciunii
Un personaj feminin cu un profil interesant este și Hannah Jones, protagonista thrillerului psihologic Crima la Oxford al celebrei scriitoare de mystery Ruth Ware. Bestseller New York Times, romanul urmărește prietenia dintre Hannah Jones și April Clarke-Cliveden, pe care o cunoaște în primul an la Oxford. Cu un apetit nestăvilit pentru atracțiile lumii mondene, April o introduce pe Hannah în cercul ei de prieteni. Totul pare că merge perfect, dar până la finalul anului școlar April este strangulată. Devastată de pierdere, Hannah face tot ce poate pentru descoperirea criminalului și astfel portarul de la Oxford ajunge la închisoare. Dar la 10 ani distanță, pe când așteaptă primul ei copil, bărbatul condamnat pentru uciderea lui April moare în închisore, iar Hannah descoperă detalii care o conduc la concluzia că presupusul asasin a fost, de fapt, nevinovat. Mai mult, niciunul dintre prietenii din grupul ei și al lui April nu e ceea ce pretinde a fi.
Romanul britanicei Ruth Ware a fost apreciat pentru lumea plină de strălucire în care este plasată acțiunea, pentru ingenioasele răsturnări de situații și abilitatea de a construi personaje cu o structură psihologică atât de complexă.
Casa dintre pini – Ce nu-ți poți aminti te poate distruge
Vulnerabilă, victimă a amintirilor înșelătoare și percepțiilor deformate, Maya, protagonista thrillerului psihologic Casa dintre pini de Ana Reyes, s-a luptat din greu să lase în urmă un trecut tragic. După șapte ani în care depășit o dependență și l-a cunoscut pe Dan, actualul ei iubit, pare că există o speranță. Ce încearcă Maya să uite este clipa în care prietena ei din liceu, Aubrey, se prăbușește din senin, la picioarele lui Frank, un bărbat misterios cu care cele două fete și-au petrecut o vară. Echilibrul fragil din prezent se năruie când Maya descoperă pe YouTube o scenă similară, dar cu o altă protagonistă. Frank are – la propriu – un efect mortal asupra femeilor! În căutarea răspunsurilor, Maya se întoarce acasă, pentru că intuiește unde se ascunde adevărul. Există mesaje ascunse în cartea scrisă de tatăl ei guatemalez și indicii care o conduc într-un loc de care se teme: înapoi la cabana lui Frank.
Thriller cu tensiune psihologică intensă și intrigă complexă, Casa dintre pini a fost cartea lunii ianuarie 2024 la clubul de carte al lui Reese Witherspoon. „Este un thriller pe care categoric nu poți să-l lași din mână. M-a făcut să zbor din capitol în capitol!”, mărturisește actrița.
Minciunile pe care le spun – Femeia cu o mie de chipuri
Un alt thriller cu o intrigă provocatoare chiar și pentru imaginația celor mai abili cititori ai genului este romanul lui Julie Clark, Minciunile pe care le spun; o poveste surprinzătoare despre două femei puternice, care refuză să devină victime. Prima parte a thrillerului este scrisă din perspectiva lui Kat Roberts, o jurnalistă care vrea să o denunțe pe escroaca Meg Williams pentru că i-a distrus cariera. Kat a așteptat momentul 10 ani, iar o întâlnire întâmplătoare îi alimentează gândurile de răzbunare. Povestea continuă din perspectiva lui Meg, femeia cu o mie de chipuri, care jonglează perfect cu identități multiple. Interacțiunea dintre cele două are efecte neașteptate, iar lucrul cu adevărat interesant este adevărul care se ascunde în spatele rețelei de minciuni. Julie Clark reușește să pătrundă în profunzimea psihicului protagonistelor sale și să scrie un thriller inteligent și surprinzător despre o luptă atipică pentru dreptate.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară