IN ACEST ARTICOL:

Atunci când spațiul îți permite, amenajarea unei săli pentru relaxare și distracție în propria locuință poate deveni noul tău proiect personal.

Satisfacția pe care o vei simți odată ce ai realizat o astfel de amenajare este, cu siguranță, unică, mai ales că vine la pachet cu bucuria de a profita din plin de acest spațiu, singur sau alături de familie sau prieteni.

Indiferent dacă vorbim despre o cameră a apartamentului pe care nu o folosești sau despre o mansardă generoasă, posibilitățile sunt multiple. De la amenajarea unui colț de lectură, la configurarea spațiului pentru a te desfăta cu seri de jocuri video, există o multitudine de idei pe care le poți pune în practică. Iată ce pași trebuie să urmezi, pentru a-ți vedea visul împlinit:

Golește spațiul, măsoară-l și pregătește-l

Dacă vrei să amenajezi o încăpere destinată distracției în propria locuință, e important să ai o viziune clară asupra spațiului disponibil. Elimină, în primă fază, toate piesele de mobilier din această cameră, măsoară lungimea, lățimea și înălțimea acesteia și calculează-ți, în etapa inițială, care este necesarul pentru vopsea lavabilă și, eventual, parchet sau alte materiale cu ajutorul cărora vrei să amenajezi. Te poți folosi de un program de randări, pentru a ”proba” atât finisajele, cât și piesele de mobilier pe care vrei să le adaugi ulterior. Aceste programe de ajută să îți dai seama ce dimensiuni de canapele s-ar potrivi în sala pentru relaxare și distracție și cât spațiu îți rămâne disponibil pentru alte obiecte, cum ar fi o masă de ping-pong sau un set de mini-golf.

Fă-ți temele în magazinele care comercializează mobilier

Informația este foarte importantă în orice context, iar atunci când vorbim despre amenajări și renovări, o cercetare ca la carte a pieței te va ajuta să îți estimezi cu acuratețe bugetul și să îți ajustezi nevoile în funcție de acesta. Așadar, programează-ți vizite în magazinele de mobilă și alocă un timp suficient pentru a le verifica și pe cele online, pe de o parte, pentru a identifica obiectele pe care ți-ar plăcea să le ai în această cameră și, pe de altă parte, pentru a cunoaște prețurile pentru fiecare dintre ele, indiferent dacă vorbim despre comode, rafturi, lăzi de depozitare, măsuțe de cafea sau fotolii și pufuri.

Găsește cât mai multe surse de inspirație și folosește-le

Aruncă un ochi prin revistele de design interior, urmărește blogurile și conturile de social media ale influencerilor care își expun locuințele, vizitează-ți prietenii care au amenajat deja o astfel de încăpere și nu rata nicio ocazie să observi o sală de relaxare și distracție complet amenajată, indiferent dacă ești în vacanță și te-ai cazat într-un hotel care pune la dispoziția oaspeților așa ceva sau dacă ieși în weekend cu prietenii și ajungeți să vă petreceți timpul într-o sală de jocuri. Salvează tot ce îți atrage atenția pe Pinterest sau Instagram și folosește Canva pentru a-ți crea un mood board sau salvează fotografiile, pur și simplu, într-o galerie dedicată. Ulterior, fă-ți o listă cu ce idei vrei să preiei și cu obiectele pe care trebuie să le cumperi pentru amenajare, de la piese de mobilier, la decorațiuni.

Stabilește care sunt activitățile pe care vrei să le desfășori pentru a te relaxa și distra acasă

Îți dorești un colț destinat lecturii, în care să te bucuri de lumină naturală, în timp ce îți citești volumele preferate în cea mai confortabilă poziție, eventual într-un hamac sau un fotoliu extensibil? Sau poate că vrei să ai un televizor de dimensiuni generoase, pentru a te juca în cele mai bune condiții pe consola de jocuri video? O masă de ping-pong? Sau un set de mini-golf? O amenajare în stil japonez, cu o măsuță joasă și perne confortabile, pentru a te bucura din plin de serile de board games cu prietenii? Sau poate că vrei neapărat un spațiu pentru fotoliul cu masaj la care visezi. Indiferent care ar fi dorințele tale, cu siguranță vei găsi idei lși soluții pentru a le pune în practică.

Amenajarea unei săli de relaxare și/ sau distracție este un proiect măreț, pe care îl poți finaliza cu brio dacă îți faci temele bine. Planifică fiecare pas și achiziție, acordă atenția meritată bugetului și pune-ți în practică cele mai bune idei. Cu siguranță, te vei bucura din plin de rezultat!

Sursă foto: Photo by cottonbro from Pexels


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri