După o perioadă în care programul Teatrului a fost susținut în mai multe spații partenere – nu mai puțin de opt teatre și centre culturale din București, echipa TIC revine începând din luna noiembrie a.c. în Sala Rapsodia.
Aflată pe Str. Lipscani 53, în centrul istoric, zona Universitate / Unirii, sala va găzdui toate producțiile realizate de Teatrul Ion Creangă pentru copiii cu vârsta peste 5 - 6 ani.
Astfel, în perioada următoare, tinerii spectatori și părinții acestora sunt invitați în weekend la Sala Rapsodia pentru a viziona unele dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul Teatrului: „Goe în Țara Minunilor”, în regia lui Puiu Șerban (duminică, 4 noiembrie), „Vrăjitorul din Oz”, în regia lui Phil Willmott (sâmbătă, 10 noiembrie) sau „Spaima zmeilor”, în regia lui Gelu Colceag (sâmbătă, 17 noiembrie).
Tot la Sala Rapsodia va fi lansată și cea mai nouă producție a Teatrului Ion Creangă – un spectacol având la bază un scenariu de dramaturgul Mihaela Michailov. Realizat de o echipă artistică de excepție, formată din regizorul și coregraful Florin Fieroiu, scenograful Corina Grămoșteanu și compozitorul Vlaicu Golcea, spectacolul va pune, pe înțelesul copiilor, câteva întrebări care nu și-au găsit răspunsuri clare nici în lumea adulților: Ce sunt visele? Aventuri în amintirile de peste zi? Spațiul unde sunt retrăite momente dragi? Timpul în care sunt create povești noi? Ce spune visul despre fiecare și cum putem să-l folosim ca aliat?
Spectacolul va avea premiera duminică, 2 decembrie, biletele urmând să fie puse în vânzare în cursul lunii noiembrie. Din distribuție fac parte actorii: Gabi Costin/ Voicu Hetel, Eliza Teofănescu, Ilinca Atanasiu, Marius Nănău, Mădălina Dorobanțu, Andra Mirescu, Nicolae Dumitru, Idris Clate și Denis Hanganu.
În ceea ce privește programul dedicat foarte tinerilor spectatori, TICpiticii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani și 3-6 ani, reprezentațiile dedicate acestora vor putea fi urmărite în continuare la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, din Str. Biserica Amzei 21 – 23. Printre spectacolele programate în luna noiembrie se numără: „La un metru de tine”, „Amintiri într-o valiză”, „Călătorii prin galaxii”, „ÎmpreLună” sau „De-a Micul Prinț”.
Program TIC @ SALA RAPSODIA
10/11, ora 11:00, Vrăjitorul din Oz (5+)
17/11, ora 11.00, Spaima zmeilor (6+)
Program TIC @ SALA MICĂ
07/11, ora 18:00, Pinguinii melomani (3-6 ani)
08/11, ora 18.00, Călătorii prin galaxii (4+)
09/11, ora 18.00, La un metru de tine (3-6 ani)
10/11, ora 11.00, ÎmpreLună (0-3 ani)
11/11, ora 11.00, De-a Micul Prinț (4-6 ani)
14/11, ora 18.00, Amintiri într-o valiză (2-5 ani)
15/11, ora 18.00, La un metru de tine (3-6 ani)
16/11, ora 18:00, Pernuța somnoroasă (0-3 ani)
17/11, ora 11.00, De-a Micul Prinț (4-6 ani)
18/11, ora 11.00, ÎmpreLună (0-3 ani)
18/11, ora 18.00, Călătorii prin galaxii (4+)
21/11, ora 18.00, La un metru de tine (3-6 ani)
22/11, ora 18.00, Pernuța somnoroasă (0-3 ani)
23/11, ora 18.00, Călătorii prin galaxii (4+)
24/11, ora 11.00, Amintiri într-o valiză (2-5 ani)
Biletele se pot achiziționa online, pe www.entertix.ro, sau de la casa de bilete mobilă a Teatrului Ion Creangă, deschisă în cele două săli, cu aproximativ 30 de minute înainte de începerea spectacolelor.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri