Petrecerea pe care o organizezi se apropie cu pași repezi, toți cei pe care i-ai invitat la masă au confirmat prezența și cu toate astea, de-abia ai timp să-ți faci cumpărăturile.
Ca să fii gata în timp util cu pregătirile ai nevoie de o minune... sau doar de o bucătărie utilată corespunzător. Iată care sunt ustensilele care te vor ajuta să pregătești o masă festivă în timp record.
1. Aparat de gătit cu aburi
Un aparat de gătit cu aburi sau steamer te poate ajuta să gătești aproape orice cu minim efort și mai sănătos. Poți pregăti orez sau legume sau orice fel de carne. Alege un model cu mai multe niveluri pentru a putea găti mai multe feluri de mâncare în același timp.
Pune legumele congelate sau carnea pe nivelul de sus al steamerului, iar orezul în vasul de jos. Lasă-le apoi la aburi 35-40 min, fără să le amesteci. Acest fel de mâncare se gătește rapid și nu necesită pregătiri.
Alege un steamer cu multiple funcții printre care și cea de Quick Rice, care pregăteșre orezul în tip record.
2. Robotul de bucătărie
Un robot de bucătărie este un autor de nădejde nu doar atunci când lucrezi mult și nu ai timp să gătești pentru tine, ci mai ales când aștepți la masă un număr mai mare de persoane. Robotul de bucătărie te ajută să mărunțești legumele, să mixezi ingredientele, să frămânți coca, să râșnești, să toci etc.
Nu trebuie să te asiguri decât că alegi un robot de bucătărie cu funcții multiple, ușor de curățat și cu un design ergonomic.
3. Un set de cuțite de calitate
Înainte de a începe pregătirile pentru orice masă e necesar să ai un set de cuțite bine ascuțite. Acestea te vor ajuta tai și să mărunțești ingredientele cu precizie și în siguranță (există un pericol mai mare să te tai cu un cuțit prost decât cu unul de calitate).
Oricât de bune ar fi cuțitele rămâi tot timpul concentrată atunci când trebuie să le folosești și în general, la sarcinile pe care le ai de dus la bun sfârșit în bucătărie. Concentrarea este nu doar foarte importantă pentru siguranța ta dar te va ajuta să fii mai rapidă și mai riguroasă.
4. Cântar inteligent
Din lista de ustensile folositoare în bucătărie, cântarul de bucătărie este de ajutor atunci când trebuie să cântărești repede și eficient ingredientele pentru o rețetă. Mai mult, apelează la un cântar smart ce se poate conecta prin intermediul unei aplicații la telefonul tău pentru a afla câte calorii are mâncarea ta, ce cantități să folosești mai exact într-un fel de mâncare, plus alte lucruri folositoare precum rețete și ponturi pentru gătit.
Aceste informații te pot ajuta să gătești mai sănătos, e posibil ca printre invitații la masă să fie și persoane care urmează o dietă mai specială.
5. Un salad spinner
Cel mai probabil, la petrecere vei dori să ai pe masă și garnituri mai „fresh” cum sunt salatele. Pentru a scăpa de sarcina neplăcută și cronofagă de a spăla salatele și legumele asigură-te că ai în bucătărie un „salad spinner”.
Acesta este un bol cu un sistem ce folosește forța centrifugă, realizat special pentru a învârti salata și legumele până când sunt complet stoarse de apă și gata de a fi aruncate într-un bol în care nu rămâne decât să adaugi ulei, sare, piper și zeamă de lămâie.
În afară de cele de mai sus, este foarte important și modul în care aranjezi lucrurile în bucătărie astfel încât să te miști cu ușurință de la rafturi la chiuvetă, masă de lucru, cuptor etc. Apoi, încearcă să nu gătești mecanic, „pe robot automat”. Păstrează-ți întotdeauna mintea trează ca să găsești ordinea potrivită a pașilor în pregătirea unei rețete. Poți începe prin a scoate din frigider sau cămară ingredientele pentru gătit, într-un bol. Mai ales atunci când trebuie să pregătești o masă pentru mai mulți oameni, fiecare mișcare în plus înseamnă timp pierdut.
Foto by Undrey Shutterstock
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice