15 Martie 2019 publicat în Lifestyle 51 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Prima sâmbătă din Postul Paștelui mai este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta Sfântului Teodor și există o sumedenie de tradiții și obiceiuri legate de această zi.

Sâmbătă, 16 martie, în prima sâmbătă a Postului Paștelui, calendarul creștin ortodox consemnează o sărbătoare importantă, cea a sfântului Teodor, sărbătoare îndrăgită și în cultură și tradiția populară. Această zi de sâmbătă mai este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta Sfântului Teodor și există o sumedenie de tradiții și obiceiuri legate de această sâmbătă. Totodată, creștinii ortodocși îl cinstesc în cea de-a 6-a zi a Postul Paștelui și pe Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul. 

"Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, prăznuit de Biserică în ziua de 17 februarie, a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea, în vremea împăratului roman Maximian. Originar din cetatea Mialon, din Amasia, sfântul a fost ales în oastea imperială. În cele din urmă, mărturisindu-L fără teamă pe Dumnezeu și batjocorindu-i pe idoli, Sfântul Teodor a fost aruncat în temniță, străpuns cu fiare și aruncat într-un cuptor cu foc, unde și-a da sufletul în mâinile lui Dumnezeu”, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro.

Conform legendei, la 50 de ani de la trecerea Sfântului Teodor la cele veșnice, împăratul Iulian Apostatul (361-363) a poruncit ca alimentele din piețele Constantinopolului să fie stopite cu sângele animalelor sacrificate în numele idolilor, întinând astfel prima săptămână a Postului Paștelui pentru creștini. Sfântul Teodor s-a arătat însă în vis arhiepiscopului Eudoxie, înștiințându-l de intențiile împăratului și sfătuindu-l să fiarbă grâu și să-l îndulcească cu miere pentru a-l împărți ca hrană creștinilor în loc de produsele întinate. De atunci, Sfântul a rămas în inimile creștinilor de pretutindeni și se fierbe în continuare grâu sub formă de colivă pentru a-i arăta prețuirea cuvenită.

Sâmbăta Sfântului Teodor sau Sâmbăta Colivelor

În popor, sâmbetei Sfântului Teodor Tiron trebuie acordată cinstea pe care o merită. Este zi de sărbătoare și ea trebuie petrecută în bună înțelegere, pace și rugăciune. De aceea, se spune că este indicat ca rudele să nu caute gâlceava și ceartă între ele căci altfel vor avea parte de neînțelegeri și supărări până la sfârșitul anului. Sâmbetei Sfântului Teodor i se mai spune și Sâmbăta colivelor căci odată cu această zi încep pomenirile celor morți care vor avea loc în fiecare sâmbătă din Postul Paștelui până la Sâmbăta Floriilor. 

Astfel, în această zi este bine să te rogi din suflet pentru cei plecați din această viață, dar și pentru sănătate, căci se spune că în această zi rugăciunea ajunge mai repede la urechile lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Teodor, mare făcător de minuni.

În plus, credincioșii fac colive pe care le decorează frumos și le duc la biserică pentru a fi sfințite în cadrul slujbei. Această colivă de sufletul morților mai este cunoscută și drept Coliva lui San' Toader și după sfârșitul slujbei, după ce este sfințită, credincioșii împart din ea celor prezenți și se duc și la cimitir, unde aprind lumânări pentru sufletul celor plecați. Se crede că cei care gustă din coliva sfințită în această zi sunt apărați de friguri și boli pe tot parcursul anului. 

De asemenea, în anumite zone ale țării, în sâmbăta Sfântului Teodor, se gătesc bucate deosebite precum boabe de porumb sau grâu fierte și îndulcite cu miere, dar și Brândușei, niște colaci din făină de grâu. Aceste mâncăruri se împart și se dau de pomană pentru că sufletele celor plecați să-și găsească liniștea pe lumea cealaltă. 

Citește continuarea pe pagina următoare >>>>

Foto int: greenair /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri