Confortul este pe primul loc, așa că îți recomandăm să alegi în primul rând modele care sunt ușor purtabile, în favoarea părții estetice, iar pentru asta îți recomandăm incaltaminte de la Dr Martens.
Se spune că sandalele sunt cea mai veche și mai des întâlnită formă de pantofi din toate timpurile. De-a lungul istoriei au fost găsite în aproape fiecare cultură, din întreaga lume. Colecțiile actuale ne arată faptul că sandalele sunt la fel de căutate, în special datorită faptului că pot fi găsite în toate formele și toate dimensiunile.
1. Flip Flops
În varianta simplificată, sunt doar niște papuci pentru plajă. Dar, pentru că sunt niște încălțări atât de comode de purtat, designerii au avut grijă să le stilizeze și să le adauge detalii care le fac cu adevărat prețioase. Indiferent dacă este vorba despre materialul din care sunt realizate sau de accesoriile cu care sunt înfrumusețate, sandalele Flip Flops rămân în continuare în topul tendințelor actuale.
2. Sandale colorate
Dacă există un element comun la toate modelele de sandale preferate în lunile de vară, este culoarea. Cu cât paleta de culori este mai generoasă, cu atât mai bine. Culorile de vară sunt aprinse, îndrăznețe și au modele care te transpun instant pe plajă. Atunci când alegi culoarea sandalelor tale, vei dori ceva care să se potrivească cu hainele pe care le ai în dulap. Dar poți să faci și alegeri îndrăznețe, care să intre în contrast cu ceea ce porți.
Vara este sezonul cel mai potrivit pentru a experimenta culorile și imprimeurile deosebite, inclusiv dungile și bulinele. Cu cât sandalele tale fac o declarație mai vizibilă, cu atât mai bine.
3. Sandalele gladiator
Sunt sandalele care atrag imediat privirile, fiind centrul atenției din orice look. Indiferent dacă vorbim despre modelul clasic, cu talpă plată și multe curele simple care urcă pe gambă ori despre cele stilizate și adaptate astfel încât să fie mai feminine, sandalele gladiator cuceresc datorită simplității lor, dar, în același timp, elementului de complexitate pe care îl adaugă oricărei ținute. Sandalele gladiator sunt modalitatea perfectă de a-ți începe vara, după luni de zile în care ai umblat încălțată în cizme, bocanci sau pantofi sport. Cu aceste sandale nu trebuie să îți faci griji că te vor durea gleznele sau că vei aluneca pe tocuri. Sandalele gladiator adaugă o notă de romantism oricărui look și sunt o alternativă minimalistă elegantă la tocurile incomode.
4. Sandalele cu platformă
Sunt al doilea model de sandale cu care poți începe vara. Fiind destul de comode pentru drumurile lungi la temperaturi înalte, dar foarte elegante și arătoase pentru a putea fi purtate chiar și la rochii, sandalele cu platformă sunt o alegere ideală indiferent de vârsta pe care o ai. Alege platforme cu baza subțire dacă ești o purtătoare experimentată de tocuri, sau platforme cu baza lată, din material moale, dacă ești mai degrabă genul care preferă încălțămintea comodă. Modelele în care poți găsi platforme sunt atât de variate, încât le poți alege indiferent dacă mergi la birou, la o plimbare sau la un eveniment elegant. Culorile, materialele și accesoriile disponibile, fac din sandalele cu platformă cel mai versatil model de încălțări pentru vară.
5. Sandalele închise, de pescar
Denumite în original ”fisher footwear”, sandalele pescar pot fi asortate atât cu o pereche de șosete colorate cât și cu o pedichiură impecabilă. Acest model de sandale sunt favoritele persoanelor care preferă o încălțăminte confortabilă, care oferă protecție completă picioarelor, dar și respirabilitate ușoară.
Dacă încă nu ai găsit ceva să-ți placă, la Footshop găsești perechea potrivită pentru stilul tău.
Sursa foto: De la Mariia Boiko /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri