Cine este Sandra Chira în peisajul urban vestimentar? De ce ar trebui să ne placă Sandra Chira?
“Brandul Sandra Chira propune o nouă viziune asupra rolului vestimentaţiei în procesul de exprimare a identităţii personale. Haina nu este doar expresia tendinţelor globale ce determină din umbră o manipulare a maselor către depersonalizare. Creațiile noastre îți oferă mijloace de comunicare socială și estetice prin care poți să te diferențiezi într-un peisaj vestimentar urban uniform.”
Care sunt accentele pe care se bazează designe-ul vestimentar creat de dvs.?
“Coordonatele estetice definitorii ale brandului sunt asocierile contemporane de materialitate și structură, detalii manufacturate, rafinamentul cromatic. Mixez adesea elemente de croi din diferite stiluri vestimentare, în ultima perioadă, în acord cu stilul nostru de viață, elemente de design sport cu delicatețea atemporală a croiurilor feminine.”
Vă ghidați atunci când se naște o nouă colecție după styling-ul actual? Ce anume vă inspiră în creație?
“Împotriva consumerismului excesiv, colecțiile Sandra Chira susțin filosofia slow fashion și propun restabilirea unei conexiuni stabile între identitatea individuală și ambalajul nostru social. Dincolo de asta, demersul creativ al fiecărui proiect de design cuprinde și o cercetare asupra tendințelor actuale. Sursele de inspirație diferă mult de la o colecție la alta: mă inspiră structurile, texturile urbane, organice, textile și atmosfera naturii în locuri mai puțin aglomerate; mă inspiră emoțiile pe care le trăiesc la un moment dat.”
Credeți că în tot ceea ce faceți există un lux responsabil? Există acea dorință de a educa publicul din România să nu mai cumpere din retail?
“Cred că e bine ca fiecare dintre noi să fim responsabili de efectele activității noastre profesionale asupra comunității. Cred într-un schimb valoros de informație culturală dinspre public spre artiști și invers. Democratizarea și globalizarea modei are atât avantaje cât și dezavantaje, dar respect dreptul fiecăruia de a alege ce dorește să consume. Mă bucur să constat că din ce în ce mai mulți oameni își pun problema autenticității, a consumului responsabil, a modei sustenabile, a creației de autor... Deocamdată rămâne un sector de nișă.”
Presupun că fiecare produs este creat minuțios și cu siguranță folosiți materiale de calitate. Așadar, care sunt țesăturile pe care le folisiți atunci când realizați piese vestimentare?
“Atenția pe care o acord țesăturilor cu care lucrez este primordială în fața oricărui alt element de design. În ultima perioadă, probabil concomitent cu un proces de maturizare profesională și emoțională, am constatat că interesul meu direcționat până acum în primul rând pe efectele vizuale pe care pot să le obțin prin anumite asocieri de materiale începe să fie mai mult îndreptat și către alte calități ale materialelor, mai puțin vizibile, precum: ce senzație transmit corpului atunci când sunt purtate, ce emoție comunică prin textură, ce rezistență au în timp, în ce context atipic pot fi utilizate.”
Am văzut că iubiți culoarea... Am văzut că iubiți volumul, adică acele piese vestimentare ușor supradimensionate, dar cu toate acestea se întrevede gingășia dar și delicatețea în piesele semnate Sandra Chira. Așadar, cum ați defini stilul dvs?
“Încerc să mixez echilibrat componentele formale ale unei colecții vestimentare. Astfel dacă aleg să pun în valoare o paletă cromatică specială, croiurile și detaliile creative devin secundare, potențând rafinamentul cromatic. În alte situații, dacă tipul de volumetrie utilizat sau structurile manufacturate necesită un fond cromatic liniștit, aleg tonuri neutre, alburi sau griuri colorate. “
Cum ați ajuns în atenția publicului feminin? Care este feedback-ul celor care poartă aceste haine si la ce prezentări de modă ați participat?
“Am beneficiat de o oarecare vizibilitate încă de la primele prezentări de modă pe care le-am avut începând cu anul în care am finalizat studiile de specialitate. Am participat la multiple ediții ale Galei Avanpremiere by Alin Gălățescu, Feeric Fashion Days la Sibiu, Soirees de la Mode, Timișoara Fashion Week, Top Styl Designer, Noel de Design, Romanian Design Week, etc. “
Vă amintiți de prima colecție? Îmi puteți spune și dacă aveți o școală de design vestimentar? De unde pasiunea pentru design vestimentar?
“Am urmat studiile de licență și masterat la specializarea Modă-Design Vestimentar în cadrul Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara. De asemenea am fost student bursier la Paris timp de 5 luni. Ulterior, am urmat școala doctorală în Arte Vizuale în cadrul aceleași instituții, la Timișoara.
Prima colecție, Thinskinned haze effect, a fost cea cu care am absolvit ciclul de licență, un proiect eclectic, ludic și extrem de curajos pentru perioada respectivă, cu care am reușit să obțin invitații la evenimente culturale importante și premii la concursuri de profil, naționale și internaționale.
Unde vindeți?
“Creațiile Sandra Chira sunt accesibile publicului la nivel online pe platformele de specialitate (F Molecule) și pe site-ul personal, iar fizic, în magazinul de profil Romanian Design Concept Store în Sibiu și la târguri de design contemporan (precum Noel de Design).”
Care sunt piesele de rezistență ale momentului semnate Sandra Chira?
“Fiecare în parte în acord cu fiecare purtător și identitatea acestuia.”
Planuri?
“Îmi doresc să creez în continuare cu aceeași bucurie și implicare cu care am făcut-o până acum și să găsesc un antidot pentru viteza cu care ne trăim viața în detrimentul unui echilibru firesc între profesie, relații interumane și evoluție spirituală.”
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate