Parlamentul European a lansat recent pe pagina sa de Facebook o competie culinara numita “Gustul Europei”. In cadrul acesteia, a fost realizat un sondaj online cu scopul de a afla care este cel mai indragit fel de mancare din Europa. Europeni din toate colturile continentului au fost invitati sa voteze felul lor de mancare preferat. Si care a fost cel mai popular si iubit fel de mancare din Europa?
Ei bine, salata bulgareasca, urmata pe locul doi de supa lituaniana de sfecla. Dar nici sarmalutele romanesti nu s-au lasat mai prejos, plasandu-se pe locul 3 si surclasand alte feluri de mancare celebre si indragite precum snitelul vienez, spaghetele italiene carbonara, chiftelutele suedeze sau britanicul fish & chips. Sa ne mandrim asadar cu delicioasele noastre sarmalute, dar si sa facem un tur de onoare printre cele mai indragite 5 feluri de mancare traditionale din tarile Europei, conform voturilor internautilor.
Locul 5: Bryndzové halušky (Galuste slovace cu branza de oaie)
Bryndzové halušky face parte din bucataria traditionala slovaca si este unul dintre cele mai indragite feluri de mancare nationale, clasandu-se pe locul cinci si in topul preferintelor europenilor. Este o mancare copioasa, delicioasa, ce are la baza halusky (galuste din cartofi fierti si branza de oaie), ce aduc ca aspect cu faimoasele gnocchi. Acesti bulgarasi din cartofi se servesc in Slovacia cu smantana deasupra, dar si cu bacon prajit sau sunca afumata si prajita. Pentru un decor de efect, se orneaza cu frunze de arpagic (chives).
Foto: Mancare traditionala slovaca, Shutterstock
Locul 4: Dolmathakia (Sarmale grecesti in foi de vita de vie)
Dolmathakia reprezinta varianta greceasca a faimoaselor sarmalute in foi de vie, numele preparatului venind din turcescul "dolma" care inseamna "umplut". Frunzele de vita de vie se folosesc in bucatarie ca delicatese inca de pe vremea lui Alexandru cel Mare. Sarmalutele Dolmathakia sunt considerate a fi un preparat exotic si delicios si datorita unor ingrediente mai speciale pe care le contin precum seminte de pin, marar, patrunjel. Aroma mediteraneana este data de uleiul de masline, menta uscata si de sucul de lamaie. Sarmalutele grecesti originale au la baza doar orez, nu si carne.
Foto: Dolmadakia, Shutterstock
Locul 3: Sarmalutele romanesti
Iata ca este si randul sarmalutelor romanesti sa se bucure de popularitatea binemeritata in Europa, clasandu-se pe locul trei in topul celor mai indragite mancaruri ale europenilor. Acest fel de mancare a strans in urma sondajului realizate de Uniunea Europeana 1 294 like-uri. Este un preparat satios si delicios, cunoscut tuturor romanilor si nelipsit de pe mese in zilele de mare sarbatoare. Se obtine din carne tocata (si alte ingrediente) invelita in frunze de varza murata si fierta la foc mic. Sarmalutele se servesc in mod traditional cu mamaliguta calda si cu ardei usturat alaturi.
Foto: Sarmalute traditionale romanesti, Shutterstock
Locul 2: Šaltibarščiai (Supa lituaniana de sfecla rosie)
In topul preferintelor culinare ale europenilor, pe locul doi s-a aflat supa rece de sfecla rosie din Lituania, beneficiind de peste 6000 de voturi. Trebuie sa recunoastem ca Šaltibarščiai are un aspect estetic cu totul si cu totul deosebit, iar culoarea roz, inedita pentru o supa, ne face cu ochiul si ne imbie parca sa o degustam. Este perfecta pentru a fi consumata pe timp de vara deoarece se serveste rece. Supa lituaniana se prepara in mod traditional din kefir, sfecla rosie, castraveti, marar proaspat, ceapa verde. Deasupra se orneaza cu jumatati de ou fiert, dar si cu o lingura de smantana.
Foto: Supa de sfecla rosie, Shutterstock
Locul 1: Shopska (Salata bulgareasca)
Cei mai multi dintre europeni au votat ca preferinta culinara salata bulgareasca numita Shopska. Celebra salata s-a detasat net de rivalele sale, castigand locul I cu peste 20 000 de voturi. Este hranitoare, gustoasa si sanatoasa si se prepara rapid din cele mai simple si hranitoare ingrediente. O poate face oricine acasa din ingrediente precum: rosii, castraveti, ceapa uscata sau verde, ardei gras, patrunjel, branza bulgareasca sirene (un fel de branza telemea), otet, sare, piper, ulei de floarea soarelui.
Foto: Salata bulgareasca shopska, Shutterstock
Mai multe detalii despre competitia culinara, dar si retetele celor 5 feluri de mancare europene gasiti pe pagina Parlamentului European - www.facebook.com/europeanparliament
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri