DEZVOLTARE PERSONALĂ - Drumul către noi înșine
Uneori nu reușim să ne acceptăm așa cum suntem. Nu am descoperit încă unicitatea și valoarea noastră și de aceea nu reușim să fim noi înșine.
Totodată, nu am înțeles că viața are nevoie de noi așa cum suntem, pentru că fiecare suntem o contribuție unică pe acest Pământ. Atunci când nu ne acceptăm și nu ne iubim cu adevărat, pierdem contactul cu adevăratul nostru sine și eșuăm în a ne îndeplini menirea. Dar cel mai trist este că, îndepărtându-ne de adevărul din noi, acceptând presiunile, așteptările și proiecțiile celor din jur, sau ale societății, devenim din ce în ce mai triști și nefericiți. Ne simțim blocați, ne pierdem spernțele și visurile. Ne punem noi înșine limite neadevărate, care seamănă cu niște ziduri înalte, pe care nu mai știm cum să le doborâm, căci par atât de reale.
Dar ele doar PAR reale! Să descoperim împreună cei 7 pași de urmat pentru a reuși să (re)intrăm în contact cu sinele nostru adevărat:
CÂND VEI ÎNCEPE ACEA LUNGĂ CĂLĂTORIE CĂTRE TINE ÎNSUȚI? - Rumi
1. SCARA ADEVĂRULUI INTERIOR - Cine sunt eu?
Pare o întrebare simplă, prea comună ca să îi dăm importanță, dar în ciuda aparențelor, aceasta este una dintre cele mai importante întrebări ale vieții: Cine sunt? Cine sunt eu cu adevărat?
Pentru a descoperi cine suntem cu adevărat este necesar să străbatem un parcurs al căutărilor interioare, care ne va ajuta să avem o mai mare Conștiință de Sine. Asta înseamnă că trebuie să învățăm cum să privi în interior, să ne dăm seama ce agreăm și ce nu ne face plăcere. Ce putem să facem și ce nu. Ce ne dorim cu adevărat?
Sinele nostru adevărat și autentic este obscurat de încețoșarea minții - aceste condiționări, frici și limitări care ne-au marcat istoria personală.
Cu siguranță ai valori, calități ce aparțin doar sufletului tău. Cufundă-te în ascultare! Ascultă-ți sufletul. Vei reuși în mod spontan să fii tu însuți, iar autenticitatea ta va izvorî din Natura Ta Divină Adevărată.
Sa fii tu însuți înseamnă să fii în contact permanent cu sufletul tău!
2. SCARA ADEVĂRULUI INTERIOR - Onorează-te. Fiecare ființă umană este unică și valoroasă
Nu trebuie să fim ca nimeni altcineva! Suntem unici și trebuie să ne onorăm unicitatea. Călătoria interioară pentru a ne recunoaște și a reintra în contact cu adevărata nostră natură, e un parcurs absolut necesar pentru a descoperi că totul pleacă din interiorul nostru.
Dacă reintrăm în contact cu propriul suflet și reușim să fim în perfectă armonie cu noi înșine, acest lucru ne va permite să devenim autentici și să trăim în pace cu noi înșine și cu ceilalți.
Renunță la schemele mentale care te limitează și care te împiedică să fii ceea ce ești cu adevărat! Abandonează judecățile celorlalți și gândul că nu ești într-un anume fel ca să le meriți iubirea! Lasă în urmă toate măștile pe care ți le-ai construit pentru a plăcea unora sau pentru a te simți acceptat/ă!
Este timpul să te celebrezi pe tine însuți în totalitatea ființei tale, fără judecată și cu apreciere pentru miracolul unicității tale.
3. SCARA ADEVĂRULUI INTERIOR - Iubește-te!
Iubește-te și încercă să înțelegi că ești o ființă minunată. Stimează-te! Este foarte important tot ce tu gândești despre tine. E timpul să stabilești o relație de prietenie cu vocea din capul tău. Spune-ți vorbe frumoase, încurajări, ascultare și mângâieri. Acestea sunt resursa interioară de care ai nevoie și care vor face ca și în exteriorul tău să se reverse iubire.
Pentru a putea dărui și primi iubire, este necesar să o manifestăm înainte de toate către noi înșine.
Să ne amintim că iubirea este cea mai puternică forță care poate exista, iar viața este precum o permanentă oglindire care ne restituie ceea suntem.
Citește mai departe >>>
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate