Pe 23 ianuarie, începând cu orele 18.30, pe scena Operei, Stephan Poen va susține prelegerea VOCILE OPEREI ROMÂNE. Evocări istorice și estetice, în care va face o incursiune în ultimele șapte decenii ale Operei naționale, ocazie pentru o suită de reflecții incitante, menite să ofere publicului un răspuns la întrebarea: Ce este vocea de operă și cum arată o voce extraordinară?
Prelegerea invitatului va fi urmată de un dialog cu Daniel Nica, moderatorul și organizatorul programului de conferințe SCENA GÂNDIRII, filosof și lector universitar la Universitatea din București. Atât conferința, cât și dialogul vor fi însoțite de momente muzicale, susținute de soprana Irina Iordăchescu și baritonul Adrian Mărcan, acompaniați la pian de Liana Mareș, care vor interpreta arii celebre din opere de Verdi, Ceaikovski, Puccini și Mozart.
Doctor în Medicină și în Muzică, artist liric, fondator al domeniilor de Fonologie analitică și Estetică vocală, Stephan Poen este o personalitate intelectuală polivalentă, care și-a construit o carieră prestigioasă de profesor în învățământul superior, consultant artistic și muzical, numele său fiind legat de importante instituții artistice și academice (Opera din Roma, Teatrul Regio din Parma, Teatrul San Carlo din Napoli, Conservatoarele din Roma, Frosinone, Livorno, Parma, Siracusa, Radiodifuziunea Română, Televiziunea Română, UNMB – Școala de Înalte Studii Doctorale, UNATC, Electrecord, Opera Națională București, Teatrul Național de Operetă și Muzical Ion Dacian).
A susținut, în România și în străinătate, numeroase conferințe și master class-uri, precum și emisiuni de radio și televiziune. A fost membru în juriile unor prestigioase concursuri internaționale de canto din Italia (Concursul Internațional Vincenzo Bellini – Sicilia), România (Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée), Israel, USA, Brazilia și în multe țări europene.
Ce este SCENA GÂNDIRII?
SCENA GÂNDIRII înseamnă dialog, cunoaștere și emoție. Această serie de întâlniri lunare aduce în fața publicului cele mai importante personalități intelectuale, artistice și academice ale zilelor noastre. Temele discutate acoperă o multitudine de domenii: de la muzică la literatură, de la filosofie la teatru și istorie. Deşi subiectele de discuţie sunt dintre cele mai diverse, toate au în comun aceeași dorință: de a formula întrebări incitante şi de a oferi răspunsuri relevante la cele mai însemnate provocări ale condiției umane și ale culturii.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR, Retele Electrice Muntenia și PPC Energy Services
Parteneri: Yokko, Marelbo, Tedi, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Partener de mobilitate: Suzuki
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Mediatrust
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice