Se spune că fiecare dintre noi a fost binecuvântat la naștere cu un înger păzitor care are grijă de noi și care intervine în anumite modalități vizibile sau invizibile, după cum îi este permis, atunci când ceva rău ni se poate întâmpla sau când suntem în pericol. Uneori, îngerul nostru păzitor încearcă să ne atragă atenția și să ne ofere preventiv anumite semne și semnale de alarmă astfel încât să putem lua decizii într-o mai bună cunoștință de cauză și cu mai multă vigilență.
Iată câteva semne prin care îngerul păzitor ne poate avertiza asupra unui pericol sau lucru nefast pentru noi:
- Uneori, prezența unui înger păzitor poate fi semnalată și prin anumite senzații fizice, încercând să te facă atentă asupra unui pericol. Dacă brusc simți furnicături în corp, senzația de piele de găină, mai ales pe o anumită parte a corpului, o senzație ciudată (atenție, nu durere!) în creștetul capului, pe spatele gâtului, pe umeri sau pe brațe sau chiar în plexul solar, dacă te simți subit ciudat și ai lacrimi în ochi, fără niciun motiv cunoscut de tine, este posibil ca îngerul tău păzitor să încerce să îți comunice ceva și să se conecteze cu tine, transmițându-ți anumite semnale energetice.
- Înaintea unui pericol, unele persoane sunt avertizate de îngerul lor păzitor printr-un sentiment de disconfort fizic la nivelul stomacului sau de o durere de cap bruscă (fără o cauză medicală anume) astfel încât să nu plece la drum în acea zi și să rămână în siguranța căminului lor.
- Uneori, înainte ca un lucru să se întâmple, îngerul păzitor ne poate atrage atenția și în alte moduri. Spre exemplu, dacă te știi o persoană deloc stângace, sănătoasă și cu analizele medicale bune și cu toate acestea scapi anumite lucruri într-o zi din mână (sau poate doar un singur obiect sugestiv tocmai pentru a sublinia transmiterea unui anumit mesaj), de mai multe ori chiar, este posibil ca îngerul tău păzitor să încerce să te avertizeze asupra unui lucru important. Ascultă-ți intuiția și încearcă și să îți dai seama care ar fi acela, poate cineva drag are nevoie de ajutorul tău.
- Se spune că dacă vezi în mod repetat numărul 4 într-o zi, este semn că trebuie să stai departe de pericole în ziua respectivă și să nu te angajezi în acțiuni impulsive și pripite sau să iei decizii semnificative pentru viitorul tău în grabă.
- Dacă ți se pare că simți mirosuri bizare într-un anumit moment deși logic nu au de unde să apară poate fi un semnal de la îngerul tău păzitor. Uneori, simțul mirosului este unul din acele simțuri la care îngerul tău păzitor apelează pentru a-ți atrage atenția asupra a ceva iminent, spre exemplu faptul că pe strada ta a avut loc un incendiu.
- Lucrurile se strică în mod bizar chiar în anumite momente cheie din ziua sau viața ta sau lucrurile nu mai par a fi puse în locul lor obișnuit (deși puteai să juri că le-ai pus într-un anumit loc) și întârzii căutându-le. Dacă ți se întâmplă să ți se strice mașina, spre exemplu, chiar când vrei să ajungi într-un anumit loc sau la o o anumită întâlnire într-un anumit moment în timp, nu dispera. La fel când se amână o vacanță (din anumite motive independente de tine) pe care ai planificat-o în detaliu și pe care ți-o doreai mult. Este foarte posibil ca divinitatea să fi contribuit intenționat la acest eveniment, oricând de neplăcut pare din perspectiva ta de moment, pentru a te feri de un alt eveniment mai neplăcut care s-ar fi putut întâmpla.
- La fel și dacă ți se întâmplă să rătăcești cheile casei sau ale mașinii, mașina nu îți pornește deși mergea excelent zilele trecute, ți se blochează ușa la garaj spre exemplu etc și nu reușești să ieși sau să ajungi în timp util acolo unde trebuia să ajungi. Poate că întârzierea ta a fost premeditată de o forță superioară nouă și ai fost ferit din a fi implicat într-un potențial accident rutier sau într-un incident neplăcut.
- Uneori, visele premonitorii sau premonițiile sunt semne din partea divinității și a îngerului nostru păzitor. Există supraviețuitori ale unor catastrofe aviatice care au visat sau au “știut” dinainte că ceva rău li se va întâmpla dacă se urcă în avionul al cărui zbor îl aveau de efectuat și l-au anulat sau nu s-au mai prezentat pe aeroport. Uneori, îngerii se pot conecta cu noi prin intermediul viselor, transmițându-ne anumite mesaje care se pot manifesta în mod direct în conștiința noastră. Ascultă-le cu atenție atunci când simți că este cazul.
- Alteori aceste premoniții ne sunt împărtășite prin intermediul altor oameni. Spre exemplu, avem ceva important de făcut într-o zi anume și o persoană ne ține foarte mult de vorbă, făcându-ne să întârziem. În loc să te enervezi că te-a reținut, încearcă mai târziu să înțelegi care a fost scopul real al acelei întâlniri. De asemenea, alteori se poate întâmpla ca cei dragi să ne avertizeze, pe baza unui sentiment “inexplicabil”, să nu o luăm pe ruta obișnuită astăzi, să rămânem acasă într-o anumită împrejurare sau să plecăm mai târziu.
Foto fr si main: yurchak alevtina /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară