10 Octombrie este ziua când se deschide unul dintre cele mai rare portale karmice. PORTALUL 10:10 – Dorințele pot deveni realitate, manifestările sunt pline de forță în această perioadă!

4 Octombrie 2023 publicat în Spiritualitate 4243 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Ziua de 10 a lunii a 10-a este o zi deosebită în univers, cunoscută în astrologie și sub numele de Portalul Balanței (deoarece are loc chiar în sezonul Balanței, un semn al echilibrului și al frumosului în relații), o zi în care energiile se intensifică, iar poarta pentru ca cele mai puternice manifestări să aibă loc se deschide.

Universul ne face cadou această zi magică, plină de energii intense pentru ca planeta să treacă printr-o activare spirituală pe scară largă, iar noi să găsim modalitățile de a le accesa și a ne conecta cu aceste frecvențe vibraționale în expansiune astfel încât să fim siguri că ne aflăm pe calea destinului nostru.

Pătrunzând din ce în ce mai mult în energiile portalului 10:10, vom constata că ne este mult mai ușor să accesăm un grad de conștientizare mai înalt sau să avem acces la conștiința universală, să ne conectăm la lumea subtilă și invizibilă pe care nu o percepem întotdeauna, să primim anumite coduri de lumină, să ne deschidem inimile și simțurile sau pur și simplu să ne creștem vibrația și astfel să permitem celor mai frumoase lucruri să intre în viețile noastre.

Portalul 10:10 are loc în 2023 într-un an universal 7, stând la rândul său sub semnul acestei cifrei divine a plenitudiniii și a perfecțiunii, a trezirii spirituale, ceea ce face ca totul să fie mai facil pentru ca noi să ne decodificam misiunea personală de pe Pământ. Asemenea portaluri sunt rare și se spune că reprezintă un moment de mare transformare și trezire spirituală și un moment deosebit în timp și spațiu.

Este posibil ca pentru unii dintre noi portalul 10:10 să se manifeste sub forma unor transformări sau schimbări care să ne zdruncine modul de a gândi, împingându-ne un pic limitele și îndemnându-ne să ne asumăm responsabilitatea pentru locul/situația în care ne aflăm acum - bună, rea sau care necesită îmbunătățiri. Ne place ce vedem în viețile noastre? Suntem împăcați cu deciziile pe care le-am luat? Ne simțim deconectați de totalitatea ființei noastre și nu ne mai regăsim în nimic din ce ne înconjoară?

Foto: AvDi /Shutterstock

Portalul 10:10 este aici ca să ne ajute să ne conștientizăm puterea personală, parte din puterea divină sau cea universală, să ne valorificăm darurile divine și unice cu care am fost înzestrați, să ieșim din stările noastre de neputință, victimizare și vulnerabilitate și să ne amintim că dacă în univers totul este cu putință, și nouă ne sunt cu putință multe prin voia divină.

Atunci când astfel de portaluri puternice se deschid, vălul dintre lumea vizibilă și cea invizibilă se ridică pentru un moment și ne este mai ușor să ne conectăm cu alte lumi și dimensiuni (și invers), să ne eliberăm de comportamente și modalități de gândire care ne țineau blocați în trecut și în involuție și să amplificăm manifestările care ne sunt de folos.

În numărul 10, 0 se neutralizează sau este echivalent cu nenumărate posibilități, în timp ce energia cifrei 1 este cea care este resimțită în modul cel mai dinamic și intens. 0 sugerează nașterea, creația, în timp ce 1 vorbește despre noile începuturi. 1 deține această energie nouă și superbă a începutului, ne ajută să ne reconfiguram traseele vieții, să ne exprimăm mai ușor creativitatea și independența, ne ajută să strălucim și să fim cine am fost meniți să fim, nici mai mult, nici mai puțin.

1 poate pune din nou rotița universului în mișcare, ne poate conduce într-o direcție cu totul nouă, pe drumuri pe care nu ne-am mai abătut niciodată. Da, ne este oferit un nou început, poate chiar posibilitatea de a renaște din propria cenușă, de a fi noi, dar “înnoiti”, dar ce facem cu el? Îi oferim posibilitatea să se concretizeze, să aibă continuitate și să deschidă alte uși în viețile noastre? Construim ceva pornind de la noile baze sau circumstanțe care ne-au fost oferite?

Ne putem folosi de această energie dublă a lui 10 pe care o conține acest portal pentru a crea loc unor schimbări pozitive în viața noastră și a da naștere celor mai frumoase visuri și celor mai adânci și îndrăznețe dorințe ale noastre. Aproape că pare că nimic nu este prea mult în această perioadă, prea sus, de neatins… Din contră, totul pare posibil și este o energie transformatoare superbă și magică pe care am putea să o lăsăm să ne atingă viețile și să le surprindă în moduri în care nici nu am îndrăznit poate să visam până acum.

Portalul dintre lumi: Fiți atenți la semnele divine în ziua de 10:10

Dacă reușim să ne conectăm cu adevărat la energia portalului 10:10, vom vedea și primele semne, în cugetările noastre profunde și în schimbarea modului în care înțelegem și percepem lucrurile. Fiți deschiși la orice forme de călăuzire și la experiențele care sunt pe cale de a se întâmpla în viețile voastre. Unii dintre noi pur și simplu primesc claritate în ceea ce privește scopul existenței lor pe această planetă sau menirea lor, fac pace cu propria viață și cu propriul destin, fără ca aceasta să însemne deloc resemnare, ci conștientizare și aliniere.

Foto: Hank Grebe /Shutterstock

Atenție și la semnele mici de disconfort fizic sau oboseală, asigurați-vă că vă odihniți mai mult în această perioadă, că vă oferiți mai multă atenție fizic și spiritual, că beți suficientă apă (lichidul vieții) și că vă odihniți suficient (astfel încât să și puteți interioriza noile și puternicele trăiri). Totodată, încercați să iertați, să relaxați, să permiteți lucrurilor frumoase pe care le meritați din plin să se manifeste și, între timp, să vă eliberați de orice resentimente sau sentimente de ranchiună, ură, mânie etc. Asigurați-vă în acelasi timp că vă împământați sau că petreceți mai mult timp în natură, conectându-vă la energia pământului sau a apei. Acestea două echilibrează și revitalizează.

Unii dintre noi pot primi unele semne divine în această zi drept răspuns la niște întrebări existențiale sau pot primi o mângâiere divină și o asigurare prin intermediul visului că o persoană dragă care nu mai este în această lume este bine și te sprijină de acolo, de unde este, în demersurile devenirii tale.

Nu întâmplător, 10 reprezintă în numerologie un număr special și este inclus în rândul numerolor karmice precum 13, 14, 16 sau 19, cu toate acestea având însumate în vibrația sa o karmă “bună”, “pozitivă”, care nu este deloc despre recuperarea restanțelor karmice, despre datorii și lecții de învățat sau de plătit, ci pur și simplu despre a completa anumite lucruri, despre a le finaliza sau a le aduce la împlinire, despre a închide pur și simplu niște capitole sau niște aspecte ale vieții noastre. 10 este și un număr care sugerează reîntregirea, întregul (și se dublează, atenție!).

Nu avem întâmplător de două ori energia lui 10 integrată în acest portal – 10:10) și, de aceea, în preajma portalului posibilitățile de manifestare sunt mult mai puternice așa că aveți grijă la ceea ce vă doriți, la ceea ce visați, la cum vă SIMȚIȚI atunci când visați cu ochii deschiși la îndeplinirea unei dorințe despre care credeți că vă va face fericiți.

Dacă în adâncul ființei voastre și SIMȚIȚI că îndeplinirea acestei dorințe vă va face să creșteți pe o scară a evoluției într-un sens benefic, că este în aliniament cu cine sunteți în adâncul ființei voastre și cu voia divină, atunci cu siguranță se va și îndeplini. Aveți încredere că universul vă va furniza tot ce aveți nevoie pentru ca visurile voastre să se transpună în realitate.

Foto fr si main: Tyomochka /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri