Comunicat de presă
Conform estimărilor, în contextul tensionat al pandemiei de COVID-19, urmează să se nască 116 milioane de bebeluși, declară astăzi UNICEF, cu câteva zile înainte de Ziua Mamei sărbătorită în luna mai în peste 128 de țări. Se estimează că acești bebeluși vor veni pe lume într-un termen de până la 40 de săptămâni de la data la care infecția cu COVID-19 – care actualmente copleșește sistemele sanitare și lanțurile de aprovizionare medicală – a fost declarată pandemie (11 martie).
Viitoarele mame și nou-născuții se vor confrunta cu o realitate dură, afirmă UNICEF, inclusiv în ceea ce privește măsurile impuse la nivel global, precum carantina și restricțiile de mișcare; unitățile sanitare care abia fac față intervențiilor necesare; deficitul de medicamente și echipamente; precum și lipsa cadrelor medicale implicate în asistența la naștere, ca urmare a faptului că, în general, personalul medical, inclusiv moașele, este redistribuit în vederea asigurării tratamentului pacienților infectați cu noul coronavirus.
„Pe întreg globul, milioane de mame au pornit deja într-o călătorie a maternității. Acum, ele trebuie să se pregătească să aducă pe lume un copil într-un cu totul alt context – o lume în care viitoarele mame se tem să meargă la spital pentru că acolo pot contracta noul virus, sau nu mai ajung să beneficieze de îngrijire de urgență din cauza serviciilor sanitare depășite și a carantinelor impuse în localitate”, declară Henrietta Fore, Directorul Executiv al UNICEF. „Este greu să ne imaginăm cât de mult este transformată maternitatea sub efectul pandemiei de COVID-19”.
Înainte de Ziua Mamei, sărbătorită în luna mai în 128 de țări, UNICEF avertizează că măsurile luate pentru gestionarea pandemiei pot duce la perturbarea unor servicii sanitare vitale de tipul asistenței neonatologice, astfel că milioane de femei însărcinate și bebelușii lor se află în situații de risc ridicat.
Țările cu cel mai mare număr de viitoare nașteri în cele 9 luni de la declararea pandemiei sunt următoarele: India (20,1 milioane), China (13,5 milioane), Nigeria (6,4 milioane), Pakistan (5 milioane) și Indonezia (4 milioane). Majoritatea acestor țări au înregistrat rate ridicate ale mortalității neonatale chiar și anterior pandemiei, existând posibilitatea ca nivelurile respective să crească în contextul COVID-19.
Pentru România, estimările sunt de peste 153.000 de nașteri în cele 9 luni de la declararea pandemiei, numărul total de nașteri estimate în 2020 fiind de aproape 184.000.
Chiar și țările mai prospere sunt afectate de această criză. În SUA, țara clasată pe locul șase în ce privește numărul ridicat de nașteri avute în vedere, peste 3,3 milioane bebeluși sunt așteptați pe lume în perioada 11 martie – 16 decembrie. În New York, autoritățile iau în calcul varianta centrelor neonatologice alternative, dat fiind faptul că multe dintre viitoarele mame se tem să nască în spitale.
UNICEF avertizează asupra faptului că, deși dovezile arată că femeile însărcinate nu sunt mai afectate de COVID-19 decât alte persoane, statele trebuie să se asigure că ele continuă să beneficieze de acces la servicii pre, peri- și postnatale. În egală măsură, nou-născuții bolnavi necesită asistență de urgență, având un risc ridicat de deces. Noile familii au nevoie de sprijin pentru a iniția alăptarea și a obține medicamente, vaccinuri și alimentația necesară asigurării sănătății bebelușilor lor.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară