Comunicat de presă
Yellow.Menu și Impetum Group vin în sprijinul celor din prima linie, cărora nu le putem mulțumi îndeajuns, personalului medical și auxiliar din spitale, și demarează campania #FarfuriiLaDatorie. Cele două companii oferă gratuit mese proaspete și hrănitoare, pentru oamenii care luptă pentru sănătatea noastră în fiecare zi, ore în șir fără repaos. Platforma de food delivery Yellow.Menu alături de Impetum Group se angajează să asigure o masă caldă întregului personal medical și auxiliar din Spitalul Matei Balș, urmând să își extindă ajutorul și către alte spitale, centre de carantină din București sau persoane în vârstă, cu dizabilități, care nu se pot deplasa în această perioadă.
Ne unim forțele pentru a ajuta, împreună suntem mai puternici!
Este cel mai bun moment să fim solidari și să ne unim eforturile pentru cei grație cărora noi și cei dragi nouă suntem în siguranță. Cei pentru care spitalul a devenit în aceste zile acasă, iar o masă caldă în familie s-a transformat într-un lux pe care nu și-l mai pot permite. Pentru acești eroi, care merită aplaudați și recunoscuți, Yellow.Menu în parteneriat cu Impetum Group a lansat campania #FarfuriiLaDatorie.
Am deschis lista cu Spitalul Matei Balș, unul dintre spitalele greu încercate în această perioadă și continuăm împreună! Platforma de food delivery Yellow.Menu alături de Impetum Group asigură porții de mâncare proaspătă și hrănitoare întregului personal medical și auxiliar, urmând să își extindă ajutorul și către alte spitale și centre de carantină din București prin campania #FarfuriiLaDatorie.
Yellow.Menu, serviciul de catering, va livra medicilor și personalului medical auxiliar preparate special pregătite de bucătari chefi, în cele mai sigure condiții de ambalare și livrare.
„De când am văzut cât de multe se schimbă din cauza coronavirusului COVID-19, am simțit nevoia să ne păstrăm valorile și să apreciem eforturile celor care luptă pentru noi. Să faci bine și să îi vezi și pe alții dornici de fapte bune este poate cel mai bun lucru pentru starea de panică din această perioadă. Îmi doresc ca acest demers să fie preluat de cât mai mulți oameni, ca să putem ajunge oriunde este nevoie de noi”, a declarat Florin Stoian, fondator Yellow Menu.
Această inițiativă este susținută de Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă de viață a unei companii.
„Lansez un apel de solidaritate către mediul de business românesc. Astăzi, medicii sunt eroii noștri și valoarea pe care trebuie să o protejăm, în mâinile cărora stă viitorul nostru, al copiilor și al companiilor pe care le-am construit de la zero. Ne apără sănătatea și reușesc cu o forță extraordinară să se păstreze lucizi, să înfrunte pericolele. Oamenii aceștia au nevoie să ne suflecăm mânecile și să ajutăm, de la distanță, în singurul mod în care putem. Fiecare zi în care suntem cu familiile noastre li se datorează. Să nu uităm asta”, a declarat Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
Trimite și tu #FarfuriiLaDatorie!
Campania va fi inaugurată cu Spitalul Matei Balș, unul dintre spitalele greu încercate în această perioadă. Cele două companii aliate în acest demers își propun să ajungă în cât mai multe dintre unitățile medicale aflate în carantină. Lista spitalelor unde vor fi asigurate mese calde pentru cadrele medicale rămâne deschisă.
Pentru că doar împreună vom reuși, oricine își dorește să ajute și să își arate aprecierea pentru personalul medical care ni se dedică în totalitate în aceste zile, se poate alătura campaniei și trimite farfurii la datorie. Yellow.Menu pune la dispoziția clienților și a companiilor care vor să doneze posibilitatea de a comanda #FarfuriiLaDatorie direct de pe site sau din aplicația de mobil, pe care le vor livra către spitalele și centrele de carantină din Capitală: www.yellow.menu
“Voi stați acasă, iar noi livrăm #FarfuriiLaDatorie pentru voi!” este mesajul celor de la Yellow.Menu, care vor face livrări pe tot parcursul săptămânii, inclusiv în weekend. Fiecare ajutor contează, de aceea doar împreună putem reuși să depășim cu bine această perioadă dificilă!
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri