Contextul pandemic și-a pus amprenta asupra sistemului de învățământ autohton, atât la nivelul calității actului educațional, cât și în ceea ce privește pregătirea elevilor pentru susținerea examenelor naționale. După aproape un an de școală online, timp în care atât elevii, cât și profesorii s-au confruntat cu numeroase provocări, de la lipsa echipamentelor și resurselor electronice necesare învățării, la absența internetului în anumite zone ale țării și dificultatea susținerii orelor la distanță, tinerii aflați în pragul examenelor naționale resimt, astăzi, presiuni pe care cei mai mulți nu știu cum să le gestioneze.
Psihologul organizației educaționale Școala de Valori vine în întâmpinarea elevilor care se pregătesc de examene, dar și a părinților, la fel de emoționați precum copiii lor privind parcurgerea acestei etape.
Examenele naționale (Evaluarea Națională, Bacalaureatul) provoacă elevilor mari emoții, dar și părinților, după un an de pandemie și de școală online
Numărul elevilor care s-au înscris pentru susținerea sesiunii examenului de Bacalaureat din această vară (iunie-iulie) este mai mic comparativ cu cel din anii trecuți, arată datele comunicate de Ministerul Educației. Doar 77% (114.000 de elevi) dintre elevii aflați în an terminal (absolvenți de liceu din promoția curentă) s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2021, potrivit ministrului Educației. De altfel, rata de succes în rândul promovării examenului de Bacalaureat a fost tot mai scăzută, în ultimii ani, iar efectele s-au resimțit în economie, pe piața muncii, potrivit specialiștilor în resurse umane. De exemplu, în 2020, examenul de Bacalaureat a avut cea mai mică rată de promovabilitate din ultimii șase ani, doar 62,9% dintre elevi reușind să promoveze examenul, conform datelor oficiale.
În ceea ce privește susținerea Evaluării Naționale 2021, care a debutat marți, 22 iunie, anul acesta participă peste 131.000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a, conform datelor comunicate de Ministerul Educației.
După un an de școală la distanță, elevii s-au confruntat cu dificultăți, atât în procesul de învățare, cât mai ales pe plan social, din punct de vedere psihologic și emoțional. Contextul sanitar dificil a îngreunat predarea profesorilor, realizată exclusiv online, situație aflată în premieră națională (și nu numai), iar copiii s-au văzut nevoiți să asimileze materiile folosind internetul și diverse instrumente digitale, aflându-se la distanță de colegii și prietenii lor, într-un mediu cu totul diferit de normalul anterior.
“Ultimul an a generat o frică de pandemie, dar și o pandemie de frică. Protecția excesivă, atât din partea părinților, cât și din partea profesorilor, a accentuat mult stările de anxietate ale elevilor. Căci elevii pot interpreta aceste protecții doar printr-o accentuare a fricii față de pericole. Uneori, pentru unii copii, măsurile de siguranță creează mai multă anxietate, în special în momentele de testări și examene, din simplul fapt că sunt mai mulți factori externi care pun presiune pe ei”, explică Ana Anghelescu, unul dintre psihologii specializați în educație și consilieri vocaționali din cadrul organizației non-profit Școala de Valori.
Absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, în cadrul Universității București, în prezent masterand în Evaluare și Intervenție Psihologică și psihoterapeut în formare cognitiv-comportamentală al Asociației Române de Terapie Comportamentală și Cognitivă, Ana Anghelescu (foto) a consiliat, în ultimul an, cursanții Școlii de Valori, oferindu-le sfaturi referitoare la gestionarea presiunii emoționale și psihice. Odată cu debutul examenelor naționale, psihologul și specialistul în educație al Școlii de Valori vine cu o serie de sfaturi utile, atât pentru elevi, cât și pentru părinți, în vederea parcurgerii cu succes a acestei perioade importante.
”Deseori, părinții sunt excesiv de protectori și de implicați în viețile copiilor lor, iar asta nu ajută pe nimeni. Părinții au nevoie să facă lucruri și pentru ei, să își comunice propriile emoții și să aibă o relație colaborativă cu propriul copil. Perioada pandemiei a schimbat multe, inclusiv în sistemul educațional și în admiterile la diverse instituții de învățământ. Este foarte important ca părinții să ofere libertate de decizie tinerilor, să-i lase să-și aleagă propriul drum, să colaboreze cu ei și să găsească împreună rezolvări la problemele întâmpinate pe parcurs”, adaugă Anghelescu.
Sfaturi pentru elevi: “Nu vă neglijați plăcerile când sunteți stresați. Relaxați-vă, apoi reveniți la învățat”
► “În momentele în care se instalează strestul și anxietatea, apare gândirea irațională, în care elevii nu mai văd realitatea așa cum este ea, de fapt”, explică psihologul. O metodă bună de a gestiona problema este ca tinerii să țină un jurnal al gândurilor iraționale și să se întrebe: “Care sunt dovezile că aceste gânduri sunt reale? Dar false?”. Deseori, ei au impresia că felul în care gândesc este adevărat doar pentru că îl percep astfel. “Adevărul este că, uneori, realitatea poate fi cu totul alta de modul în care noi gândim”, punctează specialistul.
► Când tinerilor le este dificil să se concentreze, se recomandă o pauză de relaxare. În pauză le este recomandat să facă o activitate relaxantă: precum sport, de pildă (yoga, meditație sau chiar o plimbare în natură). “Când ai o perioadă stresantă, e important să nu te neglijezi pe tine și activitățile care te încarcă. Suntem oameni și avem nevoie să facem ce ne place”, subliniază Ana Anghelescu.
► Susținerea examenelor naționale (Evaluarea Națională, Bacalaureatul) reprezintă etape importante în viața tinerilor. Mulți elevi se pregătesc intens pentru asta, tocmai pentru a le promova cu note cât mai mari. Deseori se pune multă presiune asupra lor, iar tinerii ajung să se simtă efectiv epuizați pshic și fizic, dar și anxioși. Ajung să manifeste o anxietate caracterizată prin tot felul de gânduri îngrijorătoare și emoții negative, care îi pot afecta în performanța școlară. Și aici, jurnalul gândurilor și al emoțiilor joacă un rol important prin intermediul căruia își pot urmări stările și le pot controla cu luciditate.
Citiți pe pagina următoare sfaturile pentru părinți >>>>
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri