2 Mai 2017 publicat în Sanatate 3 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Medicul specialist ortodont a explicat in ce consta procedura de sigilare a dintilor si la ce varsta a copilului este recomandat ca ea sa aiba loc.

de dna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont Orto-Implant Expert

Daca in tarile nordice, unde sigilarea dentara se aplica inca din anii 1970, incidenta cariei molarului de 6 ani este de 10-20%, in Romania peste 90% dintre molarii de 6 ani sunt cariati, plombati sau chiar au fost extrasi la unele persoane adulte, care nu au beneficiat in copilarie de aceasta metoda de preventie. In ultimii ani, insa, tot mai multi parinti de la noi din tara au devenit interesati de sigilare, o metoda moderna de prevenire a cariilor, foarte usor de aplicat, nedureroasa, rapida si confortabila – prin urmare ideala pentru cei mici. Doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, a explicat in ce consta aceasta procedura si la ce varsta a copilului este recomandat ca ea sa aiba loc.

Sigilarea consta in umplerea santurilor adanci naturale ale dintilor (maselelor) cu un material asemanator celui de obturatie (plomba), insa mai fluid, care sa ii permita patrunderea in toate neregularitatile. Procedura este indicata imediat dupa eruptia dintilor, in principal pentru molarii de 6 ani, dar poate fi aplicata si la nivelul premolarilor sau a unor molari de lapte cu suprafata foarte neregulata.

Cum se realizeaza sigilarea dentara

Procedura consta in curarea dintelui prin periaj profesional, dezinfectarea lui cu o solutie antimicrobiana, aplicarea unei substante care sa mareasca adeziunea compozitului, aplicarea compozitului si fotopolimerizarea lui (intarirea cu lampa cu lumina albastra). Daca sigilarea este prea inalta, se reduce cu ajutorul unor gume de finisare.

Fiind aplicata pe suprafata dintelui pe care mestecam, este posibil ca sigilarea sa se toceasca in timp si sa fie nevoie de competarea/inlocuirea ei la un interval de 6 luni-2 ani. In tot acest timp, insa, ea a protejat dintele, iar copilul a crescut si a invatat o tehnica de periaj corecta, care va reduce riscul de aparitie a cariei.

Beneficiile sigilarii dentare

Sigilarea dentara poate fi o metoda de protejare a molarului 1, care erupe in jurul varstei de 6 ani, iar multi dintre parinti nu isi dau seama ca a erupt pentru ca nu cade niciun dinte de lapte pentru a-i permite cresterea, ci el iese in spatele dintilor de lapte. Din acest motiv nu i se acorda atentie sporita la periaj, fiind considerat tot un dinte de lapte care se va schimba curand. In plus, fiind cel mai in spate, periuta nu ajunge foarte bine la el, pentru a-l curata eficient.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri