IN ACEST ARTICOL:
Este foarte important să alegi lustre și candelabre de calitate și să ții cont de câteva sfaturi utile și ușor de aplicat.

Iluminarea casei este extrem de importantă, atât din punct de vedere estetic și funcțional, cât și din punct de vedere al sănătății. Poate părea surprinzător, dar corpurile de iluminat și poziționarea lor în casă influențează foarte mult sănătatea ochilor, dar și dispoziția și starea ta generală. De aceea, este foarte important să alegi lustre și candelabre de calitate și să ții cont de câteva sfaturi utile și ușor de aplicat. Iată la ce trebuie să fii atent.

Distribuirea luminii trebuie să fie egală

Lumina naturală este distribuită egal, de aceea ar trebui să încerci să asiguri acest echilibru și atunci când alegi sistemul de iluminat pentru casă. Ochii au nevoie de timp pentru a se adapta de la lumină puternică la lumină slabă, iar dacă alternezi aceste două tipuri de lumină în aceeași cameră, vei obosi ochii inutil. Este important să te asiguri că lumina este distribuită relativ egal în toată casa. Poți folosi panouri lungi cu leduri, care să lumineze uniform întreaga încăpere. Într-o cameră cu design mai elegant, poți opta pentru candelabre cu mai multe brațe, astfel încât sursa de lumină să fie cât mai întinsă.

Alege un sistem de reglare a luminii

Lumina puternică afectează ochii, dar ai nevoie de ea pentru a face anumite treburi. Totuși, seara, atunci când te relaxezi, ar fi bine să poți regla intensitatea luminii, pentru a avea o atmosferă mai intimă și mai relaxantă pentru ochi. Instalează dispozitive de reglare a luminii din încăpere și adaptează cantitatea de lumină la nevoile fiecărui moment.

Creează colțuri luminate

Nu este întotdeauna nevoie să fie luminată toată încăperea, mai ales dacă vrei să ai parte de o seară relaxantă. Dacă vrei să citești, să scrii sau să lucrezi, poți folosi veioze și lampadare, amplasate în colțurile destinate acestor activități: pe un birou, lângă un fotoliu sau raftul cu cărți. Alege veioze care au brațele mobile, pentru a putea direcționa lumina exact acolo unde ai nevoie. De asemenea, în bucătărie luminează doar zona unde gătești.

Instalează lumini de siguranță 

Noaptea, când trebuie să mergi la toaletă sau până într-o altă încăpere, luminile de siguranță se vor dovedi foarte utile, pentru că nu trebuie să mai aprinzi veioza sau lustra.

Evită neoanele

Neoanele cu lumină fluorescentă au tendința să pulseze pe măsură ce se încălzesc. De obicei, acest efect neplăcut se oprește atunci când fluxul electric se stabilizează, însă el poate să îți afecteze sănătatea: provoacă dureri de cap și de ochi.

Folosește lumină cu spectru complet

Lumina are un spectru de culoare, de la infraroșu la ultraviolet. Lumina full-spectrum sau cu spectru complet este cel mai potrivit tip de lumină artificială, pentru că permite observarea optimă culorilor și creează un mediu propice pentru citit sau studiat. În plus, pentru că acest tip de lumină imită efectul razelor de soare și se apropie cel mai tare de lumina naturală, are un impact pozitiv asupra stării de spirit, nivelului de energie și pentru sănătatea ochilor.

Seara, evită cât de mult poți expunerea la lumină albastră care vine de la TV, ecranul telefonului sau al computerului, relaxează-te într-o lumină caldă, cu intensitate redusă și învață în lumină cu spectru complet. 

Dacă ții cont de aceste sfaturi, vei avea o locuință plăcut luminată, în care te vei simți bine în orice moment al zilei.

Foto: Image by 白 菊 from Pixabay


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri