Comunicat de presă
Astăzi pornim, ghidați de Maria de la Metaphora, într-o călătorie slow fashion prin lumea largă, să descoperim bijuteriile etnice autentice. Ajungem în locuri unde producția în masă lipsește, iar în locul său avem bijuterii lucrate cu răbdare, migală și pricepere de artizani bijutieri care lucrează aceleași modele, cu același tip de instrumente manuale și tehnici de lucru moștenite de la înaintașii lor, de sute de ani.
Tot procesul este unul sustenabil, în care argintul de la bijuterii vechi foarte uzate sau stricate se topește, se readuce la stadiul de metal pur, apoi se refolosește pentru a crea obiecte noi, proces care respectă echilibrul om-natura prin reutilizarea aceleiași resurse prețioase limitate, argintul, și a măiestriei nelimitate a artizanului, care se transmite de generații, din tată în fiu.
Acest ritm lent, uman și atât de firesc al lucrurilor, de care lumea occidentală s-a îndepărtat în ultimul secol, face ca în aceste lumi mai tradiționale, ideea de bijuterie "heritage", de "zestre" să fie la fel de actuală ca acum sute de ani.
În căutarea bijuteriilor de zestre din jurul lumii
Povestea Metaphora începe cu mai bine de 11 ani în urmă, când Maria Mănoiu decide să împartă cu noi pasiunea de-o viață pentru bijuterii. O pasionează unele aparte, și anume podoabele care aparțin grupurilor etnice din diverse colțuri de lume, bijuterii din argint care fac parte și astăzi din identitatea femeilor acestor locuri și sunt martorele apartenenței lor la un anumit grup etnic. Bijuterii pe care le-au primit zestre în ziua nunții, și pe care le vor da mai departe fiicelor lor și tot așa, din generație în generație.
“Când vorbim de bijuterii etnice, vorbim de modele de bijuterii care exista în aceste lumi de sute și sute de ani, ele s-au perpetuat în timp, peste generații, încărcate cu aceleași simboluri de protecție sau apartenență. In India, de exemplu, tradiția bijuteriilor a continuat neîntrerupt în ultimii 5000 de ani și aici se lucrează și astăzi aceleași modele de bijuterii pe care le purtau Buddha și contemporanii lui. Modelele de bijuterii vechi se pot vedea chiar la gâtul și urechile unor statui hinduse de la muzee din întreaga lume, lucrate de generații și generații de artizani locali, sunt modele care au trecut testul timpului și care au devenit repere culturale ale zonei respective, astăzi multe dintre ele găsindu-și locul în muzee din întreaga lume.
Modelele s-au mai modificat în timp, în urma contactului cu invadatorii, vecinii sau partenerii de comerț, însă, în mare, bijuteriile au rămas aceleași. Dovezile sunt multiple, răspândite prin muzee din toată lumea. Brățări, coliere și cercei ca ale zeiței de marmură de la Muzeul din New Delhi se pot vedea și astăzi strălucind pe sub sariuri sau în magazinele cu bijuterii din Delhi.”, povestește Maria.
Zeiță hindusă, marmură, secolul IX d.Hr, Muzeul National New Delhi, India.“Bijuteriile etnice au avut mereu și un rol pragmatic, și anume acela de a reprezenta o plasă de siguranță financiară pentru familie în vremuri dificile, când femeile erau nevoite să își vândă bijuteriile zestre pentru a salva familia într-un an secetos, de exemplu. Este și unul din motivele pentru care aceste bijuterii erau foarte masive, greutatea lor în argint având o valoare intrinsecă, dată de greutatea argintului, în primul rând, de care familia putea beneficia când se afla la restriște. La populațiile berbere din munții Atlas, din Maroc, există chiar și un proverb care amintește de acest lucru, "brățările grele sunt pentru vremuri grele", continuă Maria.
Călătoria Mariei pe urmele bijuteriilor etnice autentice o duce direct la sursă, în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, fie că asta înseamnă un orășel ars de soare din Rajasthan sau un sătuc uitat de lume din nordul Thailandei sau din Maroc. Sunt locuri unde ajung puțin turiști, și care păstrează încă un farmec autentic și comori care așteaptă să fie scoase la lumină.
Fiecare destinație vine cu bijuterii extraordinare - coliere, cercei, brățări, pandantive, inele cu modele autentice, pe care femeile locului le poartă de generații, și care, adesea, nu au ajuns niciodată în Europa.
Maria a vizitat până acum peste zece țări de pe trei continente în procesul său de documentare și a început, ca orice pasionat dedicat, o colecție de bijuterii etnice care însumează sute de ani de măiestrie, credințe și simboluri. Vorbim de podoabe extraordinare, piese masive lucrate manual și decorate cu detalii impresionante, demne de o colecție de muzeu.
Deși îi este greu să aleagă, piesa preferată a Mariei din colecția sa este un colier de nuntă lucrat din argint la începutul secolului XX. Este o bijuterie descoperită într-un mic orășel din Rajasthan, India, pe care probabil trei generații de femei au purtat-o cu mândrie și apoi au lăsat-o moștenire fiicei sau norei.
Din cufărul unui negustor nepalez la gâtul unei românce - procesul slow fashion
Dacă vă întrebați cum de nu se găsesc nicăieri altundeva bijuterii ca cele de la Metaphora, răspunsul este acesta - fiecare model care ajunge pe site-ul metaphora.ro este inițial o bijuterie descoperită de Maria în cufărul unei negustor nepalez, la gâtul unei indience sau în atelierul unui artizan marocan, și care devine o mostră prețioasă, cu o inestimabilă valoare culturală. Astfel începe un proces lent, complicat și personal, prin care bijuteriile martore ale unor timpuri apuse sunt recreate de artizanii locali în serii limitate.
Bijuteriile sunt întotdeauna lucrate local, chiar acolo unde sunt descoperite, în atelierele micilor artizani din Maroc, Niger, India, Thailanda, Nepal și alte destinații din traseul Mariei. Este o abordare care asigură autenticitatea modelului - fiecare bijutier folosește tehnicile și modelele specifice zonei sale, care îi permit să re-creeze bijuteria până în cele mai mici detalii.
“În alegerea bijuteriilor noastre au primat întotdeauna calitatea și autenticitatea, niciodată cantitatea. Iar calitatea ia timp. Este și motivul pentru care toate bijuteriile Metaphora sunt lucrate manual, în serii mici sau sunt unicat. Procesul de lucru, atunci când este manual, nu poate fi grăbit. Astăzi, la fel ca acum o sută sau o mie de ani, e nevoie tot de două mâini pricepute, de o minte limpede, de atenție și de multă răbdare pentru a transforma o bucată de argint într-o bijuterie. Și apoi încă una și încă una.”, povestește Maria.
Fiecare bijuterie este unică în felul său și este în mod vizibil un produs de calitate, care a fost lucrat manual și căruia i s-a acordat atenție, pricepere și, nu în ultimul rând, timp. Nu este de mirare că procesul de producție se poate întinde luni de zile, fiecare etapă necesită timp și dedicare iar produsul final merită cu siguranță așteptarea. La final, bijuterii create de artizani din jurul lumii, parcurg propria călătorie din țările de origine în țara de destinație, pentru a ajunge să fie purtate de femeile din România.
Maria mărturisește că a pornit la drum fără intenția de a se încadra într-un curent anume, alegerea a fost una născută dintr-o pasiune, deci foarte personală. Dar Metaphora, brandul creat de ea, se încadrează cu succes în curentul slow fashion, care capătă o amploare din ce în ce mai mare.
Când spui slow fashion, spui modă creată și consumată în mod conștient și responsabil, bazată pe produse de calitate, făcute să dureze mai mult de un sezon sau două. Impactul producției în masă asupra mediului este deja un subiect cunoscut și dezbătut intens, iar în ultimii ani, industria fashion și-a propus să încetinească ritmul. Este un pas necesar care vine cu o schimbare de concepție.
Din ce în ce mai multe branduri locale cum este Metaphora, dar și branduri internaționale din modă, ne propun să fim mai selectivi cu accesoriile și piesele din garderobă, să alegem produse versatile și de calitate, realizate cu respect și grijă pentru echilibrul om-natură.
Dacă vrei să continui călătoria pe cont propriu, găsești pe site-ul Metaphora un jurnal de bijuterie cu informații valoroase despre istoria bijuteriilor cu pietre semiprețioase, sfaturi pentru îngrijirea lor, dar și momente și fotografii inedite din călătoriile Mariei.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară