Gaza: Scrisoarea unui medic norvegian indurerat

Update: Mesajul pe care l-am primit de la prietena mea israelianca, Lilach din Tel Aviv: „Draga Julia. Multumesc ca te gandesti la mine, sunt bucuroasa sa iti citesc cuvintele! Imi pare atat de rau de cele ce se petrec aici. Este atat de rau. Imi doresc si ma rog pentru pace si "nu" razboiului! Situatia este atat de rea, sunt in depresie, trista, confuza… Sper sa se termine curaaaaand! Multe imbratisari si speranta!”

In aceasta dimineata m-am trezit cu lacrimi in ochi. A fost primul meu gand de dimineata: Cum putem sa acceptam asa ceva! Cum putem sa acceptam cum din nou, capitole negre ale istoriei se scriu chiar sub ochii nostri? Pare ca oamenii nu invata niciodata din tragediile trecutului. Milioane de victime cad prada luptelor de putere, cad prada in conflicte false care au legatura cu nationalitatea, cu religia sau dorinta de a stapani teritorii.

Recent, lumea a comemorat 100 de ani de la Primul Razboi Mondial. Ce rusine pentru umanitate… Sincer, ma intreb cum putem sa ramanem tacuti in fata rautatii din jur? In lume se petrec acte inimaginabile. Ma gandesc la bombardamentele din Gaza, la victimele razboiului civil din Siria, la pasagerii zborului MH17 Malaysia Airlines nevinovati care si-au pierdut viata din cauza conflictului civil din Ucraina. In lume, peste tot, se intampla atatea si atatea atrocitati. Oare cand ne vom trezi? Oare nu avem forta sa strigam, din adancul inimii „NU” terorii pe care tot noi am instituit-o?

Aceasta este scrisoarea unui medic voluntar norvegian care se afla acum la spitalul Al-Shifa din Fasia Gaza si imi curg lacrimi pe masura ce traduc…
 

„Dragi prieteni,

Nopatea trecuta a fost extrema. Invazia pe pamant in Gaza a ramas cu urme si gramezi de mutilati si distrusi, sangerari, tremurat, muribunzi – tot felul de raniti intre palestinieni, de toate varstele, toti civili, toti inocenti. Eroii din ambulante si toti din spitalele din Gaza lucreaza 12-24 de ore in ture, transfigurati de oboseala si conditii de munca inumane in spitalul Al-Shifa (fara a fi platiti, in ultimele 4 luni); ei ingrijesc, incearca sa inteleaga haosul de neinteles de corpuri, marimi, membre, valizi sau invalizi, oameni care respira sau nu respira. OAMENI!

Acum, tratati precum niste animale, de catre „cea mai morala armata din lume”(sic!).

Respectul meu pentru raniti este nesfarsit, determinarea lor impacata in nijlocul celor mai mistuitoare dureri, in agonie si soc; admiratia mea pentru personalul spitalului si voluntari este nesfarsita, apropierea mea fata de neclintirea palestiniana imi da putere, chiar daca in unele clipe imi vine sa strig si sa tin strans in brate pe cineva, sa plang, sa miros pielea si parul copilului caldut, acoperit de sange si sa il protejez pe el si pe mine, intr-o imbratisare nesfarsita – dar nu ne permitem asa ceva, nici ei nu pot face asta.

Fetele cenusii ale medicilor – Oh NU! Nu inca o incarcatura cu zeci de raniti si sangeranzi, mai avem inca lacuri de sange pe podea, gramezi de bandaje imbibate in sange care trebuie schimbate – oh – personal care face curat, peste tot, spaland si curatand sangele si aruncand bandaje folosite, haine, canule – ramasitele de la cei morti – toate inlaturate… pentru a fi pregatite din nou si pentru a o lua de la capt. Mai mult de o suta de cazuri au venit la Shifa in ultimele 24 de ore. Destui pentru un spital cu de toate si cu personal bine pregatit, dar aici – aproape nimic: nici electricitate, apa, cele trebuincioase, medicamente, mese de operatie, instrumente, monitoare – toate ruginite de parca ar fi fost ieri luate de la muzeu.
 

Garbo

Ultima actualizare: 30 Octombrie 2019 @ 06:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo