Părinţii sunt cei care impun stilul de viaţă pe care îl va adopta un copil, sunt responsabili pentru alimentaţia copiilor și de comportamentele pe care le adoptă copilul.
Din nefericire, într-o societate în care toate activitățile se desfășoară contra-cronometru, este extrem de dificil să mai acordăm atenția cuvenită copiilor noștri, însă psihologul Lenke Iuhoș (foto) afirmă că acest lucru poate fi extrem de nociv pentru sănătatea emoțională a copilului, aspect care va avea efecte negative pe termen lung, inclusiv în viața lui de adult. Specialistul afirmă că există cel puțin 5 acțiuni eficiente, prin care putem spori relația dintre părinte și copil prin activități comune.Să stăm la discuţii.
“Juniorii înţeleg, chiar înţeleg ce spun adulţii. Copilul, în inocenţa lui nu e pregătit mental să ia decizii singur, însă poate înțelege, dacă i se explică pe înțelesul lui, de ce trebuie să adopte un anumit stil de viață sau altul. Discuţiile simple, concrete, despre ce e bine şi ce e rău aduc mult îl vor ajuta foarte mult și i se va da încredere să facă pași în acea direcție, astfel încât să intre în rutina lui zilnică. În acel context, comunicarea atinge în profunzime relaţia dintre părinte şi copil. Exersaţi cu transparenţă, cu informaţii adevărate îmbrăcate pentru copilăria lui. Copiilor le place să fie ghidaţi”, explică psihologul.
Să le oferim suport.
Foto: Alena Ozerova /Shutterstock“Copiilor le place să se coopereze cu ei. Sănătătea stă în modul de viaţă, iar aceasta se formează în primii 7 ani. Obiceiurile alimentare, obiceiurile de mişcare se adoptă în anii educaţionali. În aceşti ani copilul primeşte educaţie atât din partea familiei cât si de la şcoală. Suportul este un context în care trăieşte copilul, un mediu, un moment în care în neputinţă primeşte încurajare înnăbuşită de iubire. Suportul înseamnă şi o apreciere acordată copilului în momentul în care el a efectuat paşi corecţi în a dezvolta propriul stil de viaţă, care aduce beneficii clare în sfera sănătăţii sale”.
Să îi încurajăm la acţiune.
“Acţiunea ne face să trăim. Programul unei zile se poate discuta împreună cu copilul, nu doar impune, deoarece nu se va simți confortabil să facă unele lucruri. Discuţiile eficiente atrag acţiuni imediate. Acesta este secretul implicării copilului în a face ceva. Copiii pot participa la gătitul în familie, atunci când pregătim masa, să o facem împreună cu ei, să implicăm copiii în cumpărarea alimentelor sănătoase etc. Acţiunile devin astfel automatisme. Imaginea viitorului adult se creează în copilărie, iar regulile de viaţă învăţate în copilărie, devin principii trăite în viaţa de adult. La acea vârstă nu e imposibil, dar e destul de greu să schimbi stilul dezordonat de viaţă al unui om fără implicaţii şi costuri considerabile”, declară specialistul.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural