Dacă te întrebi care ar fi 5 motive nesănătoase care stau la baza unei afaceri, citește în continuare articolul.
1. Faci o afacere pentru show off
O faci să le demonstrezi celor din jurul tău că poți, că știi că meriți. Când te hrănești cu aprecierile celor din jur, ești dependentă de ele și când nu le ai, te frustrezi. Cauți mereu în exterior ceea ce ai de căutat în interiorul tău. Ca poți să te validezi singură, ai nevoie întâi să te vezi, să te cunoști și să îți placă de tine. Să știi ce poți să faci tu și cui contribui în lumea asta și apoi să iei decizia propriei afaceri.
2. Continui o afacere a familiei, desi ție nu îți place
Știu multe cazuri aici și lucrurile sigur că pot să fie subiective și uneori dureroase atunci când afacerea e o moștenire de familie. Poate te simți datoare să duci mai departe munca părinților sau a bunicilor și nu vrei să-i dezamăgești pe orice lume s-ar afla, altfel ai simți că le trădezi așteptările. Însă o să-ți zic ceva ce am citit într-o carte: Cea mai mare trădare e trădarea de sine.
3. Respingi ideea de a te angaja
Unii se nasc antreprenori, alții moștenesc statulul acesta, unii se educă în acest sens, alții se agață de el pentru că nu vor să treacă prin statutul de angajat. Dacă îți place business-ul pe care îl preiei și îți aduce bucurie, ok, just do it. Însă dacă o faci doar ca să fugi de lucrul la patron, întreabă-te de fapt de ce fugi? Poate că simți o senzație de sufocare numai când te gândești să te angajezi. Când te-ai mai simțit sufocată în relația cu un adult? Când ai mai simțit că nu poți să exprimi ce simți, ce gândești? Probabil erai copil. Însă acum ești adult și poți să iei propriile decizii. Nu pledez să treacă toată lumea prin statutul de angajat, însă știu antreprenori care nu au trecut prin asta și uneori nu pot să vadă și perspectiva echipei, iar echipa este importantă în succesul unui business.
4. Convingeri limitative despre bani
Nu ai cum să faci bani decât când ai afacerea ta sau nu poți să te bazezi decât pe tine. Uneori mă surpind când le zic fetelor mele că ele nu trebuie să depindă de nimeni, că e bine să învețe și să fie capabile să se descurce în tot felul de situații și să poată oricând să se descurce pe cont propriu. Vreau să le leg ideea de independență de cea de libertate, însă uneori îmi dau seama că pot să le creez o credință limitativă care în viitor o să le facă să respingă colaborarea, delegarea, relaxarea. La tine cum e?
5. Studiile formale te obliga sa faci DOAR ceea ce ai studiat.
Asta am întâlnit-o mai frecvent la mamele noastre, însă sunt și oameni din generația X, Milenialii, care nu se mai înhamă să facă o altă facultate sau o altă formare prin cursuri de reorintare profesională doar pentru că au impresia că timpul lor a trecut. Cunosc femei care au făcut Facultatea de Psihologie la 42 de ani sau pe cea de Medicină la 60. Orice este posibil. Și revin la ce am scris la punctul 1, fă cunoștință cu tine însăți, află ce poți să faci tu și cui contribui în lumea asta și apoi să ia decizia propriei vieți.
Mai știi și tu vreo astfel de motivație? Mi-ar plăcea să stăm de vorbă!
Foto fr si main: Photo by Vlada Karpovich from Pexels
Sunt Ana Nicolescu, Change Strategist. Susțin femeile antreprenor hotărâte și determinate să obțină claritate printr-un plan de business și strategie de comunicare cu sens și scop și să-și depășească...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri