Comunicat de presa
Conform unui studiu online efectuat recent, aproape jumatate dintre romani se trezesc dimineata cu dureri de spate, gat sau lombare, iar 35% dintre acestia nu se simt odihniti. De asemenea, studiul, efectuat in perioada 13 decembrie 2011 – 03 ianuarie 2012, a relevat faptul ca mai mult de un sfert dintre romani au probleme cu somnul.
Un factor decisiv in calitatea somnului este calitatea saltelei pe care se doarme. Astfel, 49% dintre romani au ales un pat cu saltea detasabila, iar 28% dorm pe canapea sau pat extensibil. In ceea ce priveste tipul saltelei alese, mai mult de jumatate dintre romani prefera saltelele cu arcuri metalice, 16% pe cele din spuma, restul optand pentru cele din poliuretan, spuma cu memorie sau spuma latex, alegerile acestora acoperind practic toate tehnologiile disponibile in acest moment pe piata autohtona.
In proportie de 37%, respondentii sustin ca au dificultati in a adormi, iar 23% dintre acestia se trezesc cel putin o data in timpul noptii. Motivele trezitului din somn variaza de la nevoile fiziologice (jumatate dintre respondenti), la schimbarile de temperatura din timpul noptii (22% cald, 16% rece), dar si vise sau cosmaruri, cauza invocata de aproape 30% dintre respondenti. 1 din 3 cupluri dorm impreuna cu copiii lor cel putin de cateva ori pe saptamana, ceea ce se dovedeste a fi o sursa de perturbare a somnului in 2 din 3 cazuri.
De asemenea, o cincime dintre cei chestionati isi aloca mai mult de jumatate de ora pentru a adormi, in vreme ce doar 12% adorm in maxim 5 minute de la momentul in care si-au propus sa mearga la culcare. Durata ideala a somnului este considerata de catre respondenti a fi cuprinsa intre 7 si 8 ore, desi mai mult de jumatate dintre acestia dorm mai putin de 7 ore pe noapte.
In timpul saptamanii, 58% dintre romani merg la culcare in intervalul 23.00-01.00 si marea majoritate dorm mai mult in weekend. De asemenea, aproape jumatate dintre respondenti folosesc alarma pentru a se trezi dimineata in timpul saptamanii, iar 2 din 3 o ignora ocazional. Conform studiului comandat de Studio Moderna, doar 13% dintre persoanele intervievate au un somn excelent: adorm in mai putin de 5 minute, evita cofeina si au o stare de sanatate foarte buna.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară