Despre Suferință ca 'cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu'

Petre Țuțea spunea: ”Convingerea mea este că suferința totuși rămâne cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu”. Trăim vremuri în care să accepți suferința pare absurd, când sunt atâtea posibilități să scapi de ea. Evităm suferințele personale, aceste lecții prețioase de smerenie, duh umilit, iertare, prin care se aprinde o fărâmă de divin în noi. Și alegem bunăstarea continuă, care vine și ea cu niște încercări, dar de cu totul altă natură.

De fiecare dată când evităm o suferință ziditoare, ne îndepărtăm de șansa de a trăi experiența sacrului, tainei, revelației divine. Noi, oamenii, suntem creații înzestrate cu liber arbitru, de aia întotdeauna avem libertatea de a alege. Putem oricând să evităm calea sinuoasă a suferinței  și să o alegem pe cealaltă, mai simplă și mai strălucitoare, dar care, de cele mai dese ori, nu duce nicăieri.

Trăim în niște vremuri în care se promovează ostentativ hedonismul, încât suferințele omului modern capătă un caracter aproape abject. Deci, omul de astăzi s-a autocondamnat la o existență comodă, comună și superficială; nu mai este capabil de suferință adevărată.

Am putea să delimităm cel puțin trei tipuri principale de suferință: ziditoare, inutilă și distrugătoare. Și înțelept e omul care poate să le deosebească. Prima este unica care ne ridică pe treptele dumnezeirii, fiind și cea pe care ar trebui să o admitem în viața noastră. Iisus Hristos este cel mai elocvent model de sacrificiu total, de uitare de sine, jertfă în scopul mântuirii omenirii. Dar sunt și atâția martiri (a căror exemple de trăire sunt mai lesne de preluat și de transpus în propriile vieți) care în vremuri de grea  încercare și-ar fi putut păstra bruma de viață terestră, dar au ales să se sacrifice în numele credinței, valorilor umane, naționale sau morale. Deci să poți suferi în numele unor valori înălțătoare înseamnă suferință ziditoare.

Suferința inutilă este cea pe care am putea să o admitem, dar nu este cazul. Să suferi din cauza unei afecțiuni de sănătate pentru care există tratament; să suferi din cauza unui rău atunci când există posibilitatea să-l remediezi, să întreprinzi ceva în scopul înlăturării acestuia – ar fi cel puțin o nechibzuință. Deci suferința inutilă este  acea suferință asupra căreia avem control și am putea să o facem să dispară.

Suferința distrugătoare pornește de la niște scopuri mărunte, egoiste și meschine nesatisfăcute. Atunci când invidiem, recurgem la înșelăciune, răzbunare, căutăm să obținem beneficii ilegale și necinstite, nu iertăm. Deci, orice faptă care este îndreptată exclusiv spre satisfacerea propriilor plăceri, și direct sau indirect face rău celuilalt, este aducătoare de suferință, și încă una distrugătoare. Pentru că este capabilă să deformeze realitatea și să zdruncine buna orânduire lăsată de Dumnezeu pe pământ.

Deci fericiți sunt cei care au șansa de a suferi pentru valori nepieritoare, capabili să îndure suferința cu înțelegere și credință neclintită, căci ei sunt aleșii.

* Un articol de Anișoara Melnic, http://anisoaramelnic.blogspot.com/

Foto fr si main: By C Z /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 15 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo