Născuți după anii ’70 (chiar dacă pionieri cu sufletul indigo au început să apară încă de la sfârșitul anilor ’40), aceste suflete au venit pe Pământ pentru a ridica nivelul de vibrație al Planetei și pentru a contribui la schimbări sociale importante.
Scopul acestor suflete este acela de a ajuta Planeta să intre într-o Era a Iluminării și de a crea premizele unei societăți bazate pe principii ale păcii și armoniei, dincolo de Ego. Aceștia sunt Copiii Indigo ai Planetei.
Sunt spirite dăruite, cu misiunea clară de a contribui la schimbări de perspectivă majore pe Planeta noastră dominată de diviziune și suferință. Sunt suflete care au început să apară din ce în ce mai des, după mijlocul secolului XX. Multe dintre mișcările sociale care s-au petrecut în acea perioadă se datorează lor: drepturile omului, feminism, drepturile animalelor, mișcarea hippie pentru Pace!
Foto: Shutterstock/ Tithi Luadthong
Acești oameni au început să manifeste capacități spirituale, să pledeze pentru manifestarea creativă și să chestioneze disfuncționalitățile și normele nedrepte ale societății. Misiunea lor este aceea de a cutremura vechiul mod de a exista pe Pământ și efectele contribuției lor le simțim cu siguranță. Sunt suflete care lucrează pentru Pace și armonie între oameni și de asemenea Iubire pentru Mama Pământ și se implică în toate mișcările care presupun o schimbare de perspectivă.
Unii dintre acești oameni au devenit lideri, învățători, terapeuți, vindecători, dar îi putem găsi în orice domeniu activând conștient sau inconștient pentru a face ca lumea să fie un loc mai bun.
Slujba sufletelor indigo pe această Planetă este aceea de a elimina valorile vechi care au dăinuit până în 2012 și de a le înlocui cu valorile unui Pământ Nou. Ei pregătesc Pământul pentru noile valori - iubire, frăție și surioritate, unitate, integritate. Ei sunt promotorii schimbărilor care vor caracteriza Noul Ciclu care a început în anul 2012. Sufletele Indigo sunt vindecătorii Pământului.
De unde vine termenul de copii indigo?
Nancy Ann Tappe, învățătoare și consilieră cu abilitați metafizice, a studiat aurele oamenilor, adică acel câmp electromagnetic care ne înconjoară pe noi și absolut orice ființă. A scris și o carte care se numește „Cum să îți înțelegi viața prin intermediul culorilor” (Understanding Your Life Through Color)
Prin intermediul culorilor pe care le vedea la o aură, aceasată a reușit să identifice o metodă de a citi profilul psihologic al persoanelor. Ea a observat ca un procent semnificativ al oamenilor născuți după anul 1970 prezintă nuanțe de albastru în câmpul lor magnetic. Ea numit aceste suflete, „suflete indigo”. Această nuanță apărea doar în jurul anumitor suflete și astfel, Nancy Ann Tappe a concluzionat că acest lucru ar indica un nou tip de Conștiință ce începe să se manifeste pe Pământ. Semnele Revoluției Indigo au început să apară începând cu anii ’50.
Citește următoarele afirmații și dacă răspunzi cu „Da” la cel puțin 8 dintre acestea, înseamnă ca ești și tu, un suflet indigo
- Am un simț critic foarte dezvoltat și chestionez tradițiile și nedreptatea.
- Am dificultăți în a accepta ordine și de a asculta autoritatea.
Citește mai departe
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri