Suflete pereche si suflete perete.

de Cornel Ilie, solistul trupei Vunk

Cum intri in camera, iti dai seama imediat care sunt ei. In stanga este o canapea extensibila, inflorata, sub o fereastra curioasa sa vada ce se intampla afara toata ziua, pana vine cineva si trage perdelele. In dreapta este un dulap maro, pastrat din amintirea bunicilor, care inca mai scartaie cand il deschizi. Pe peretele cel mai din saanga, chiar dupa usa, este masuta lunga si joasa cu un televizor pe ea si niste reviste care par ca niste golani pe langa cele doua-trei carti, incepute toate odata, ratacite si ele pe-acolo.

Au mai ramas doar ei, peretele din fata si tabloul atarnat in stanga lui. Din cand in cand, mai sta un scaun in fata lor, dar pleaca repede pe cele patru picioare ale lui si-i lasa in pace. El, peretele, tot timpul a fost drept, de cand l-au construit. Dar, de ceva vreme, cele 90 de grade pe care le face cu parchetul si tavanul au devenit cele mai 90 de grade pe care le-a vazut matematica pana acum. Sunt 90 de grade mandre de ele. El, de cand i-a fost adus tabloul, este un perete fericit, mandru si mai luminos. Nu mai este doar un perete, este ca un zid de cetate, care apara ceva important, o civilizatie, o istorie, un neam, o idee.

Foto Suflete Pereche, Inima via Shutterstock

Desi nu l-a vazut niciodata cum arata, el iubeste tabloul asta. Pentru ca ii tine de cald. Pentru ca ii acopera defectele, ceea ce in limbajul peretilor inseamna acea crapatura de la cutremurul de acum multi ani. Pentru ca acum lumea il vede altfel. Toata lumea care intra in casa se uita cu admiratie spre el si isi da cu parerea despre ce vrea sa reprezinte. Iar cand s-a mobilat restul camerei s-a facut asortandu-se cu marimea si culorile acestui tablou. Asa ca n-avea cum sa nu-l iubeasca pentru ca i-a schimbat toata lumea din jur.

Daca ar fi avut maini, l-ar fi luat in brate si nu ar fi lasat sa se puna praful pe el, asa cum in spatele tabloului, pe perete, n-o sa se puna niciodata praf, iar mai tarziu, in timp, daca ai da tabloul la o parte, ar ramane un dreptunghi mare si alb, nepatat. Orice dragoste lasa urme. Unele chiar perfecte. Si orice ai pune in loc, un alt tablou sau tapet, urma aceea ramane. Acolo, pe stanga peretelui, unde i-ar fi fost inima. Unde ii este o inima acum. Aducerea tabloului a fost pentru perete ca un transplant de inima, dupa ce a fost anesteziat cu un cui dureros, adanc infipt in el, care l-a facut sa piarda mult… var.

Garbo

Ultima actualizare: 29 Octombrie 2019 @ 07:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo