Da-mi, Doamne, frumusete, dar... sa stiu cum sa traiesc cu ea

Cum să ai grijă de sufletul tău în perioadele tulburi: Pași pentru regăsirea echilibrului

21 Noiembrie 2024

Când știi că este timpul să închei un capitol din viața ta și să începi o nouă etapă

20 Noiembrie 2024

23 Februarie 2009 publicat în Lifestyle

Frumusetea nu-ti tine de cald noaptea, frumusetea nu te face sa nu-ti mai adresezi intrebari sau sa nu devii complexata de ceea ce esti. Ceea ce am in interior ma face sa-mi doresc iubirea si totusi sa nu o caut cu disperare. Poate o sa vina de una singura sau poate o sa ma caute ea pe mine. In asteptarea ei ma bucur de lucrurile marunte si frumoase pe care le intalnesc in cale, gandesc ca un om normal, simt ca un om normal, sper si visez asa cum fac toti ceilalti oamenii si privesc cu admiratie si invidie cuplurile implinite de indragostiti din jurul meu pentru care iubirea nu tine cont de frumusete, ci de normalitate. Da, doamne, celor care au frumusete si intelepciunea de a stii cum sa treaca peste ea.

Niciodata sa nu spui “Da-mi, Doamne, multa frumusete” daca... nu stii ce sa faci cu ea. Va amintiti de basmul cu Alba ca Zapada in care mama regina nici nu a stat pe ganduri dorindu-si ca fiica ei sa aiba o piele la fel de alba si curata ca zapada si buzele rosii ca murele? Mama si-a dorit inainte de toate pentru fiica ei frumusete. E uimitor cat de bine seamana uneori basmele cu realitatea. E uimitor cate dintre noi isi doresc frumusetea cu orice pret si cate sunt dispuse sa infaptuiasca in numele ei, pentru ea si laolalta cu ea. Este si mai uimitor ca sunt persoane care o au si habar nu au cum sa-i faca si pe ceilalti sa vada si dincolo de ea.

Ai avut vreodata senzatia ca ai primit inca de la nastere ceva ce nu a fost harazit pentru tine?

Nu am simtit ca am primit mai mult decat pot duce, am simtit ca am primit ceea ce nu-mi era destinat. Am primit frumusete. Sunt frumoasa si probabil o sa mai fiu pentru inca ceva ani de acum incolo. As fi ipocrita daca as spune ca imi urasc darul cu care m-a inzestrat natura, chiar daca nu am facut nimic deosebit ca sa-l merit. L-am primit si l-am luat de-a gata.

Initial, orgoliul feminin iti este gadilat cand vezi capetele de barbati cum se intorc pe strada dupa tine in momentele in care haina face pe om sau in clipele cand un fard asezat cu iscusinta pe pleoape iti pune in valoare fizionomia. Te simti si mai bine cand privirile barbatilor staruie mai mult de cinci secunde asupra ta, fara ca tu nici macar sa fi fluturat din gene sau fara sa fi schitat cel mai mic gest de seducere. Creste inima in tine cand vezi invidia nemarturisita in ochii femeilor care te inconjoara. Barbatii care te cunosc se poarta frumos cu tine, cei care vor sa te cunoasca se straduiesc sa iti faca pe plac, iar cei care nu te cunosc ar da orice sa te cunoasca. Raiul pe pamant pentru o femeie frumoasa si superficiala, nu?

Probabil va intrebati ce randuri de femeie nebuna si ingamfata sunt astea. Deloc. Sunt randuri inspirate de intrebarile celor din jurul meu: "cum de o persoana asa ca ea poate sa fie singura"? Se poate, da. Probabil ca frumusetea e pretentioasa si aduce dupa sine cresterea pretentiilor si a prejudecatilor. Se spune ca pretentiile iti apartin, prejudecatile vin din partea celorlalti. Frumusetea m-a facut sa ma tem de mine si de cei din jurul meu. M-am straduit sa ma fac remarcata prin ceea ce sunt si prin ceea ce gandesc, dar cati refuza sa priveasca dincolo de un aspect? Cati nu m-au caracterizat drept usuratica, ingamfata, pretentioasa, cu aere de femme fatale fara sa ma cunoasca sau cati nu au fugit mancand pamantul din calea mea pe motiv ca “o femeie ca ea sigur te-ar insela?”.