Jeleurile și acadelele nutritive SanoVita Wellness se diferențiază printr-un set unic de avantaje pentru oricine este adeptul unei alimentații sănătoase: jeleurile sunt produse vegane, cu arome naturale, fără zahăr, ușor de administrat și de mestecat, în timp ce acadelele, de asemenea fără zahăr și cu arome naturale, sunt vegetariene, nu conțin gluten sau conservanți și includ doar coloranți naturali precum și bețișoare reciclabile. Studiile arată că 1 din 8 români suferă de diabet, iar consumul mediu de zahăr/persoană/an este de circa 25 de kg, de două ori mai mare decât media europeană. Acesta a fost înlocuit în acadele cu o alternativă naturală și benefică, xylitolul, ce are un rol activ în menținerea sănătății dinților. Totodată, jeleurile și acadelele reprezintă o soluție optimă pentru administrarea de suplimente alimentare în condițiile în care studiile au relevat că aproximativ 40% dintre români experimentează dificultate în înghițirea de medicamente.
„SanoVita debutează pe piața de suplimente alimentare printr-o formulă inovatoare de jeleuri și acadele nutritive care întrunesc un cumul unic de atribute cheie: lipsa zahărului, ingrediente exclusiv vegetale și doar arome naturale. Jeleurile sau acadelele nutritive reprezintă alegerea firească pentru utilizatorii de suplimente alimentare, copii sau adulți, fiind ușor de luat oriunde, fără apă, și ușor de mestecat, comparativ cu unele suplimente clasice dificil de administrat. Am creat o gamă de suplimente prietenoase care să asigure aportul de vitamine și minerale necesar pentru o viață sănătoasă și echilibrată”, a declarat Mircea Stoica, CEO SanoVita.
Conform cercetărilor, în România s-a observat o creștere a vânzării de jeleuri nutritive în 2020, însă anumite bariere de consum, cum ar fi conținutul crescut de zahăr și efectul negativ asupra dinților, au menținut jos ponderea acestora în categoria de suplimente alimentare și vitamine. Jeleurile și acadelele nutritive SanoVita Wellness au toate beneficiile jeleurilor, fiind ușor de administrat și mestecat, venind însă cu avantaje diferențiatoare precum lipsa zahărului sau a produselor de origine animală. Produsele sunt deja disponibile online și în mai multe lanțuri de farmacii.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural