Ți se întâmplă uneori să ai zile în care nu te simți prea bine, fie că e vorba de o răceală, o durere supărătoare, fie de toxiinfecție alimentară sau o afecțiune medicală. Modul în care reacționezi la primele simptome ale disconfortului fizic poate avea un impact puternic asupra duratei de vindecare. Fără să îți dai seama, ai putea înrăutăți situația, iar redresarea stării de sănătate ar putea să dureze mai mult.
Iată care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le poți comite atunci când nu te simți prea bine, dar și ce ar trebui să faci în schimb:
Te informezi din sursele greșite
Atunci când te simți rău, primul impuls poate fi să afli mai multe din sursa de informare aflată la îndemână, care e de obicei Internetul. Din păcate, există multe informații false sau incomplete, care te pot speria în mod inutil.
Asta nu înseamnă că nu ar trebui să te informezi deloc înainte să poți merge efectiv la un consult medical (de altfel, uneori te poți afla în situația în care nu știi dacă e cazul să faci asta sau nu). Importante sunt sursele pe care le alegi. Trebuie să te asiguri că poți avea încredere în site-urile sau platformele de pe care obții sfaturi medicale. O soluție poate fi consultarea secțiunii „Despre” ca să verifici dacă există și personal medical care verifică informațiile sau care scrie efectiv articole pe teme medicale. Cu cât știi mai multe despre cei care te informează online, cu atât mai bine.
Aștepți prea mult până mergi la doctor
Atunci când simptomele nu sunt foarte intense, apare de multe ori tentația de a-ți continua rutina zilnică, amânând consultația medicală. Mulți oameni invocă faptul că sunt ocupați și întârzie să meargă la timp la o consultație. În unele cazuri, aceasta nu este o problemă, dar, în altele, poți suferi consecințe grave din acest motiv. Fără să ai instruire medicală și experiență în domeniu, nu ai cum să îți dai singur seama în care situație te afli.
Din moment ce e mai ușor să previi decât să tratezi, nu ezita să te programezi la un consult. De asemenea, oricât de ocupat ai fi, ai posibilitatea să contactezi telefonic un medic.
Folosești practica automedicației
În România, automedicația e o problemă foarte răspândită. Potrivit unui studiu din 2014, majoritatea românilor optează pentru această practică, care prezintă numeroase riscuri. Unul dintre ele este posibilitatea alegerii greșite a medicamentului. De asemenea, ar trebuie să ai în vedere faptul că, înainte de a prescrie un tratament, medicul va pune un diagnostic. În absența acestuia, cei mai mulți oameni ajung să trateze simptomele și să lase nerezolvată problema care le cauzează. În plus, există și riscul apariției unor efecte adverse.
De aceea, nu încerca să tratezi singur problema de sănătate cu care te confrunți, chiar dacă pare una relativ ușoară. Ia medicamente doar la recomandarea doctorului. Ține minte că, în caz contrar, poți face mai mult rău decât bine.
Continui ca de obicei cu viciile
Atunci când nu te simți prea bine, viciile și comportamentul nesănătos pot înrăutăți situația. Un exemplu este cel al fumătorilor. În timpul unei răceli, simptomele sunt agravate dacă fumezi. În mod similar, țigările pot înrăutăți starea ta de sănătate dacă te confrunți cu o infecție respiratorie sau intestinală.
Profită de situație și încearcă să te lași de fumat. Chiar dacă se dovedește că efortul tău a fost temporar, cel puțin te-ai însănătoșit mai repede decât dacă ai fi continuat să fumezi ca de obicei.
Sursă foto: Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri