Un om voia să scape de umbra sa, căci descoperise că aceasta îl însoțea pretutindeni, întotdeauna, urmărindu-l clipă de clipă. El și-a spus în sinea lui: "Voi îngropa această umbră. Trebuie să scap de ea."
Foto: Alex Linch /Shutterstock
A săpat un puț adânc, apoi a privit în el și a văzut umbra pe fundul puțului. Extrem de încântat, el s-a grăbit să îngroape umbra în noroi. Pe măsură ce aruncă cu noroi în ea, spre dezamăgirea sa, el a văzut că umbra se ridică mereu deasupra. Rapid el a umplut puțul, dar umbra se menținea mereu la suprafață. El a fost obligat să renunțe la această acțiune!
Apoi s-a gândit să fugă de umbra sa. A început să alerge - alergă în direcția în care se proiecta umbra. El a observat însă că umbra lui alergă înaintea sa și nu putea să o întreacă, oricât de repede ar fi alergat. După aceea s-a întors și a început să alerge în direcția contrară. A observat fericit că acum era capabil să își întreacă umbra. El alerga acum mereu înaintea ei. Cu toate acestea nu a putut să scape de ea.
În sfârșit, el s-a întins pe spate, privind cerul. S-a întors către stânga și apoi către dreapta să vadă dacă umbra este undeva. Nu, de această dată scăpase de ea. Atunci el a adormit împăcat!
Exact în același mod, sentimentul de "eu" și "al meu" urmărește omul pretutindeni, urmându-i cu stăruința pașii. Egoismul se ridică mereu la suprafață, indiferent ce face aspirantul pentru a-l îngropa. El fuge chiar înaintea sa, dacă omul căută să fugă de el. Mândră de a ști, mândria de a practica austerități, mândria serviciului realizat, și chiar mândria de a fi umil - toate acestea sunt forme ale acestui sentiment.
Atunci când omul începe să alerge către Dumnezeu, el rămâne în urmă. Iar atunci când ființa se abandonează, cu totul lui Dumnezeu, egoismul dispare complet, iar ființa devine astfel împăcată cu sine însăși. Ea este eliberată de griji, suferința și anxietate. Ea se bucură atunci permanent de pacea și beatitudinea divină.
Autor: Swami Shivananda
Sursa: ~ fragment din cartea "Povestiri divin inspirate", aparuta la editura Deceneu
Foto homepage: SmokyRoses /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate