Soarele si luna au un efect covarsitor asupra vietii de pe pamant, credeau vechii indieni… Si nu credeau gresit… Au implementat de aceea un sistem specific prin care pot masura miscarea celor doua astre. Totodata, vechii indieni credeau ca ziua nu poate fi definita de om, ci de perioada de timp dintre un rasarit de soare si urmatorul rasarit de soare. Astrologia vedica este cu siguranta un sistem astrologic fascinant si special in care PANCHANGA detine rolul principal. Panchanga reprezinta un calendar hindus special bazat pe cosmologia vedica traditionala, cu ajutorlui lui obtinand accesul la informatii astronomice pretioase.
Mai mult, in Panchanga si in astrologia hindusa, KARANA isi are rolul sau aparte. Ea are anumite efecte asupra personalitatii unei persoane, influentandu-i in acelasi timp actiunile din data respectiva. Karana este echivalenta a 6 grade distanta longitudinala intre Soare si Luna. Karana reprezinta un sfert dintr-un tithi, echivalentul unei zile lunare sau al unghiului de 12 grade dintre Luna si Soare. Fiecare zi (tithi) este formata prin uniunea a doua karane. Prima dintre ele se termina la mijlocul unui Tithi, cea de-a doua karana incheindu-se este spre sfarsitul tithi-ului respectiv. Conform astrologiei vedice, aceste 2 karane iti influenteaza decisiv ziua, personalitatea si ceea ce faci in data respectiva.
Iti poti afla cele 2 karane ale zilei respective, apeland la acest calculator: https://www.astroica.com/vedic-astrology/karana-calculator.php. Trebuie doar sa introduci ziua pentru care vrei sa iti afli karana (data de inceput a perioadei si data de sfarsit a perioadei coincid in acest caz – ia spre exemplu ziua de astazi ca start date si ca end date) si localitatea in care te afli (coordonatele pentru perioada respectiva vor fi selectate in mod automat de sistem; daca nu, le poti introduce personal). Vei afla care sunt cele 2 karane care iti influenteaza personalitatea si actiunile in ziua respectiva.
Odata ce iti cunosti karanele, le poti regasi printre cele 11 karane prezentate mai jos si poti afla cum te afecteaza cele doua karane personale si ce trasaturi iti imprima. De asemenea, poti repeta procedeul si pentru o perioada mai mare de timp. In acest caz, data de inceput a perioadei este diferita de data de sfarsit a perioadei. Intrucat perioada de timp este mai lunga, te vor influenta mai multe karane, nu doar doua.
Sunt in total 11 Karane. Din aceste 11 karane, 4 karane sunt fixe si au loc o singura data in ciclul lunar. Celelalte 7 karane sunt periodice, repetandu-se de 8 ori.
Karanele fixe sunt:
Shakuni
Chatushpada
Naga
Kimstugna
Karanele repetitive sunt:
Bava
Balava
Kaulava
Taitila
Gara
Vanija
Vishti
Iata care sunt cele 11 Karane care iti influenteaza ziua si personalitatea:
Shakuni
Shakuni te face sa fii mai vigilent si mai prudent decat de obicei, mai calm si mai impacat cu sine. Totodata, Shakuni iti dezvolta intuitia si te face sa fii mai perceptiv fata de ceea ce se intampla in jurul tau. Shakuni aduce si diplomatie si chibzuinta. Shakuni te face sa fii intelegator fata de probleme celorlalti, dar si receptiv la sentimentele si opiniile acestora.
Chatushpada
Chatushpada aduce inspiratie de natura spirituala, dar si aprofundarea relatiei cu sinele si cu Creatorul. Atunci cand aceasta karana te influenteaza, sub jocul imprejurarilor sau al influentei celorlalti, vei simti nevoia sa iti intensifici puterea spirituala, apropiindu-te de Dumnezeu si de tine insuti. Chatushpada iti sporeste dorinta de libertate. Ceea ce intreprinzi atunci cand aceasta karana domina se poate realiza cu dificultate, mai ales atunci cand banii sunt la mijloc.
Naga
Naga face ca magnetismul tau sa fie radiant, atragandu-i pe ceilalti in jurul tau. Naga te face sa fii mai energic, mai volubil, mai comunicativ, insa totodata si mai impulsiv si nechibzuit. Puterea ta asupra celor din jur creste. Cresc totodata si influentele negative ale Soarelui si ale Lunii. Naga aduce cu ea si circumstante mai putin favorabile pe care le poti insa invinge prin determinare, vointa si putere de munca.
Kimstugna
Kimstugna iti mareste sansele de a obtine prosperitatea sau de a-ti creste castigurile financiare. Kimstugna te face sa fii atras de latura materiala a vietii, neglijandu-le pe cele spirituale sau emotionale. Kimstugna aduce noroc, dar si risipa. Daca nu inveti sa fii echilibrat si precaut, aceasta karana te poate introduce rapid in mijlocul gesturilor nechibzuite. Aceste gesture gresit pot atrage la randul lor dezamagirea.
Bava
Bava te invata un secret mic, insa cu un efect mare: fericirea este la o clipa distanta daca reusesti sa o vezi in lucrurile marunte, palpabile, in tot ceea ce se misca si respira in jurul tau. Bava iti aduce inteligenta, simtul raspunderii si simt practic. In acelasi timp, esti puternic ancorat in realitate, insa Bava te face sa crezi concret si practic in sansele tale de a-ti urma visurile. Bava aduce corectitudine, integritate, dar si naivitate in anumite circumstante. Fereste-te de cei care vor sa te insele!
Balava
Balava sporeste sansele de a te face cunoscut in grupul de care apartii sau in societate. Balava este de partea ta, ajutandu-te sa te faci remarcat mai ales pe plan social. Balava iti da putere de convingere, indrazneala, iscusinta de a manui cuvintele si capacitatea de a te impune. Totodata insa, Balava te poate face sa comiti nedreptati fata de anumite persoane, judecandu-le intr-un mod pripit si gresit. Incearca sa fii nepartinitor, incearca sa nu judeci, incearca sa nu arunci cu pietre in cel care a gresit. Vei gresi la randul tau si vei fi judecat…
Kaulava
Conform astrologiei hinduse, Kaulava este asociata cu familia, cu atasamentul fata de anumite persoane, cu tot ceea ce aduce stabilitate, longevitate si armonie interioara. Kaulava favorizeaza abilitatea de a face compromisuri, dar si initierea in lucruri si actiuni pe care intentionezi sa le desfasori pe termen lung. Gandirea ta este mai susceptibila decat de obicei influentei opiniilor celor din jurul tau. Specialistii in astrologie vedica iti recomanda de aceea sa mizezi pe increderea in sine si pe notiunea de autorespect.
Taitila
Taitila reuseste sa aranjeze intr-un asa mod imprejurarile incat tu sa te afli tocmai in preajma persoanelor potrivite. Aceste persoane te pot ajuta sa castigi putere, sa cresti in ochii celorlalti prin statut, averi si importanta sociala. Nu-ti pierde insa capul si nu te imbata cu iluzii. Taitila te face sa fii nesincer si lingusitor, dar si sa accepti compromisuri pe care le-ai putea regreta mai tarziu. Taitila te aduce aproape de succes cu o singura conditie: aceea de a nu uita de unde ai plecat.
Gara
Foarte probabil ca Gara te poate pune fata in fata cu anumite obligatii si responsabilitati mai dificile. In acelasi timp insa, Gara te face sa fii mai constiincios, mai muncitor, mai ambitios, mai indarjit in a solutiona problemele si a ajunge acolo unde iti doresti. Gara te face sa crezi in actiune, nu in vorbe desarte. Gara iti dezvolta spiritul organizatoric si strategic. Aduce multumire de sine atunci cand vine vorba de a obtine ceva prin fortele proprii.
Vanija
Vanija aduce ingeniozitate, creativitate, inspiratie si viziune mai ales in ceea ce priveste domeniul afacerilor. Vanija te face sa fii ager, mai perspicace si mai atent fata de anumite detalii de substrat care altora le scapa. O zi care este influentata de aceasta karana este o zi excelenta pentru a incepe o afacere, pentru a incheia o intelegere, pentru a vinde o idee, un obiect, pentru a pune bazele unei fundatii sau unei constructii. Tranzactiile si afacerile incheiate sub influenta lui Vanija sunt de bun augur. Asculta-ti intuitia si fructifica sansele pe care ti le acorda aceasta karana.
Vishti
Vishti te poate face sa fii neprevazator si neatent, lasandu-te atras in activitati ilegale, chiar imorale. Vishti intensifica anumite aspecte negative ale personalitatii tale, facandu-te sa fii manipulator sau determinandu-te sa apelezi la abuzuri si inselaciune pentru a obtine ceea ce iti doresti. Majoritatea metodelor la care esti tentat sa apelezi sunt metode necinstite, aparent rapide si eficiente. Ele pot avea insa consecinte pe termen indelungat…
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate