IN ACEST ARTICOL:
Hornbach anunta inaugurarea Targului de Craciun pentru cel de-al 12-lea an consecutiv.

Comunicat de presa

Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi gradinarit, anunta inaugurarea Targului de Craciun pentru cel de-al 12-lea an consecutiv si, astfel, amenajarea unei zone special destinate Sarbatorilor de iarna pe o suprafata de circa 250 mp in cadrul celor sase magazine locale. Cand vine vorba de produsele care vor atrage cei mai multi clienti, estimarile companiei arata ca instalatiile high tech pentru brad si globurile LED sau cele din sticla suflata se vor afla in top, alaturi de brazii naturali.

„Romanii sunt din ce in ce mai interesati de tehnologie, alegand produse inedite chiar si atunci cand este vorba despre Sarbatorile de iarna. Astfel, sortimentul nostru din acest an pe categoria produselor pentru Craciun va cuprinde si instalatii de brad SMART, ce pot fi controlate de la distanta prin intermediul unei aplicatii disponibile atat in Google Play, cat si in App Store“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach Romania.

Reprezentantul companiei a estimat ca romanii vor fi interesati, de asemenea, si de globurile din sticla sau varfurile de brad cu LED produse in Germania, dar si de cele din sticla suflata, care au un design deosebit.

„Printre noutatile din acest an in magazinele Hornbach se numara si figurinele gonflabile de mari dimensiuni sau brazii artificiali cu o inaltime de peste 4 metri. Toate acestea se adauga unui sortiment bogat de decoratiuni, plante si mai ales brazi naturali sau artificiali, de diverse dimensiuni, care insumeaza peste 1.000 de produse dedicate Craciunului“, a mai adaugat Mugurel-Horia Rusu.

Pe langa produsele destinate amenajarii interioarelor cu ocazia Sarbatorilor de iarna, Hornbach dispune si de o gama variata de articole speciale pentru decorarea gradinilor. Potrivit companiei, romanii investesc tot mai mult in produse de sezon pentru amenajarea zonelor exterioare ale casei, iar instalatiile LED interconectabile si figurinele cu inspiratie de Craciun sunt cele mai cerute. Tendintele pietei locale arata si o orientare tot mai mare a romanilor catre produse de calitate superioara.

In ceea ce priveste articolul-vedeta - bradul natural Abies Nordmanniana -, romanii sunt tot mai interesati de a achizitiona produse provenite din plantatii sustenabile. Recunoscuti pentru coronamentul bogat si rezistenta in timp, brazii proveniti din Danemarca si Germania se vor situa in topul preferintelor clientilor.

Gama pentru Craciun, disponibila si in magazinul online

„In fiecare an, Targul de Craciun Hornbach are un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri a companiei. Astfel, si in acest an mizam pe acest lucru. Mai mult decat atat, intregul sortiment din gama pentru Craciun se poate regasi si in magazinul online si suntem convinsi ca va atrage un numar mare de clienti“, a completat Mugurel-Horia Rusu.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri