11 Februarie 2015 publicat în Cultura 18 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Asociatia Culturala REPLIKA va invita pe 13 si 14 februarie la deschiderea Centrului de Teatru Educational Replika pe strada Lanariei 93-95.

Deschiderea Centrului de Teatru Educational Replika are loc prin doua evenimente: o receptie in data de 13 februarie, de la ora 19:00, la care va canta orchestra de copii a orasului Otopeni – MEZZOFORTE SOUL MUSIC si pe 14 februarie, de la ora 19.00, va fi prezentat spectacolul Familia Offline, dupa un text de Mihaela Michailov, in regia lui Radu Apostol.

Centrul de Teatru Educational Replika este un proiect al Asociatiei Culturale Replika (Compania Replika) si reprezinta un spatiu de cercetare educationala si creatie artistica, dedicat in special publicului tanar.
Centrul este axat pe proiecte teatrale cu relevanta sociala, demersuri de arta participativa, ateliere, dezbateri, conferinte, discutii cu publicul, proiectii de filme pe teme educationale, intalniri cu profesori, educatori teatrali si initiatori de proiecte culturale cu impact social.

Centrul va prezenta din februarie pana in iulie 2015, spectacole de teatru pentru publicul tanar, centrate pe problematici specifice universului copiilor si adolescentilor, printre care: Amintiri din epoca de scoala, Confesiunile unui caine, Copii rai, Familia Offline.

Pe langa spectacole de teatru, vor fi realizate, in perioada februarie-mai, 3 ateliere educationale pentru adolescenti: un atelier de scriere dramatica, un atelier de teatru si un atelier de comunicare vizuala.

Centrul de Teatru Educational Replika isi propune sa dezvolte si sa promoveze programe de cercetare artistica si creatii pe teme si subiecte stringente din societatea contemporana, valorizand o arta solidara cu lumea in care traim. Centrul isi propune sa devina o platforma de creatie pedagogica si arta participativa. Artisti, activisti, educatori actioneaza prin intermediul unor initiative artistice, se educa reciproc si produc schimbari in societatea contemporana.

Centrul de Teatru Educational Replika se doreste un spatiu al schimbarii sociale prin arta educationala si creatiile deschise spre categorii marginalizate.

Intrarea la evenimentele din 13 si 14 februarie se face pe baza de rezervare si este gratuita. Pentru rezervari sunati la 0726218245 sau trimiteti un mail pe adresa [email protected].

***

Centrului de Teatru Educational Replika este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civica, program finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri