30 Noiembrie 2012 publicat în Cultura 2 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
'Scopul teatrului a fost si este sa-i tina lumii oglinda-n fata...' (Hamlet) Acesta este crezul Teatrului de Arta Bucuresti, infiintat in aprilie 2010 si dedicat in intregime artei actorului, oferind ca alternativa in locul efectelor, emotia reala.

In data de 8 decembrie 2012, Teatrul de Arta Bucuresti lanseaza propria sala de spectacole, cu o capacitate de 75 de locuri. TAB este un teatru aflat in prima linie a ofensivei teatrelor independente ale carui spectacole demonstreaza ca pasiunea, munca serioasa si talentul asigura performanta (proiectul fiind demarat de Teatrul de Arta Bucuresti si sustinut integral din resursele proprii).

Aflata pe strada Sfantul Stefan la numarul 21 (in apropierea rondului Izvorul Rece), incepand cu 8 decembrie, sala Teatrului de Arta Bucuresti isi va incanta spectatorii cu atmosfera ei calda si placuta, cu intimitatea si cu farmecul ce il degaja. Comoditatea este asigurata de cele 75 de fotolii visinii, autentice de teatru, ce dau salii un aer elegant si incarcat de emotie.

Un atu al salii este utilitatea sa din punct de vedere artistic, amplasamentul fotoliilor in sala de spectacole a Teatrului de Arta Bucuresti se poate schimba in functie de necesitatile spectacolelor, realizandu-se in felul acesta atat spatii de joc clasice cat si neconventionale.

De la infiintare pana in prezent, Teatrul de Arta Bucuresti a adunat cu cele sapte productii proprii peste 200 de reprezentatii, jucate atat in sali clasice cat si neconventionale, in Bucuresti si in tara.

Cinci zile de sarbatoare la TAB – 8 – 12 decembrie

Lansarea oficiala din data de 8 decembrie va fi urmata de cinci zile de sarbatoare: 5 zile de teatru si muzica in care se vor juca spectacole de teatru proprii sau ale companiilor invitate, si vor avea loc concerte sustinute de Nicu Alifantis, Lily and the White Tiger si Byron.

Din program fac parte Emigreisan Drim, o comedie romaneasca despre granitele fericirii, Contraste, o combinatie inovatoare de pantomima, dans si teatru despre povestea unui barbat si a unei femei care se trezesc in acelasi pat si nu isi pot aminti cum, de ce si unde s-au intalnit, Monoloagele Vecinului, un onemanshow de exceptie in care vom intalni barbati romani cu varste de la 12 la 82 de ani, posibili vecini parca surprinsi de o camera ascunsa si Un barbat si mai multe femei, care dezvaluie pentru prima data secretele eternului feminin si armele de care este nevoie pentru a fi un mare cuceritor.

Concertul lui Nicu Alifantis aduce in prima seara a lansarii emotia, romantismul, trairile intense si bucuria de viata care acompaniaza acest eveniment.

Lily and The White Tiger va face o calatorie pe luna plina... cand sunt nu mai putin de 7 feluri de a iubi si de a spune "Te iubesc!"

Byron va incheia cele cinci zile cu un concert neobisnuit din seria Byron Impromptu, in care vor canta altceva, altfel: improvizatii, jam, nebunii, rasete/ plansete. Spectatorii vor afla ce vor mai face si de data asta, intr-un spectacol de explorari muzicale si libertate.

Arta actorului si oglinda societatii

Conform cu spusele lui Shakespeare, Teatrul de Arta Bucuresti isi propune prin spectacolele sale sa fie o oglinda a societatii contemporane, alegandu-si productiile de asa natura incat sa fie in primul rand o radiografie a vietii pe care o traim, a sentimentelor pe care le incercam zi de zi si care au puterea sa ne faca fericiti sau nefericiti si abia apoi spectacole de teatru.

Trupa de teatru este formata din tineri actori si regizori angajati in teatre de stat sau liber profesionisti, printre acestia numarandu-se Paula Chirila, Ovidiu Niculescu, Liviu Cheloiu, Marin Grigore, Ion Bechet, Marius Cordos, Cornel Mihalache sau Bogdan Husanu, idee salutata si sustinuta de regizori si actori precum Oana Pellea, Nae Caranfil, Mihai Ionescu, Vitalie Bantas.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri