IN ACEST ARTICOL:
Inițial am fi zis că lupta pentru stabilirea supremației unor acronime este ridicolă.

Nu și pentru Samsung și LG, doi dintre cei mai mari producători de televizoare din lume. LG este lider de piață pe segmentul OLED, în timp ce Samsung declară supremația tehnologiei QLED.

Ambele companii au creat strategii de marketing și campanii de promovare prin care au arătat superioritatea față de competitori, uneori prin tehnici nu tocmai fair-play. Această luptă a generat și sesizarea din oficiu a FTC (Federal Trade Commission, instituție din Coreea de Sud). Când toate lucrurile păreau a se îndrepta către ce e mai rău, ultimele săptămâni au prezentat un deznodământ suprinzător.

Lupta dintre LG OLED de la Samsung QLED a luat o altă întorsătură cu Comisia coreeană de comerț echitabil, care devenise a treia parte în lupta brutală care a ieșit brusc din ring. Comisia a declarat că au încheiat o anchetă privind bătălia dintre Samsung Electronics și LG Electronics, după ce ambele companii au fost de acord să oprească campaniile de marketing negative, care susțineau că tehnologia lor este superioară.

Agenția antitrust a declarat că cele două companii au decis să renunțe la caz și s-au angajat să se abțină de la promovări negative în viitor. Săptămâna trecută, LG și-a retras plângerea formulată împotriva Samsung în septembrie, iar Samsung a urmat același exemplu la sfârșitul săptămânii trecute.

Samsung a refuzat să comenteze, dar se presupune că cele două companii au ajuns la o soluție pentru a pune capăt bătăliei.

„Atât Samsung QLED TV, cât și LG OLED TV sunt televizoare cu tehnologie „self-emission” într-un sens larg”, a declarat FTC.

Cu toate acestea, agenția a sfătuit Samsung să ofere consumatorilor o notificare clară în materialele lor promoționale că televizoarele QLED au lumina de fundal (backside illumination) QLED este propria terminologie Samsung, care se referă la televizoare cu panou LCD cu adaos de tehnologie quantum dota cu self-emission (auto-emisie). Aceste televizoare au apărut pe piață în anul 2017.

Cea mai recentă bătălie a avut loc în septembrie 2019, în cadrul expoziției comerciale IFA din Germania. LG a atacat primul tehnologia Samsung QLED, pe motiv că televizoarele echipate cu această specificație nu dispun de funcția „self-emission”, întrucât astfel de ecrane necesită iluminarea de tip backside illumination.

În Australia, LG a mers chiar până la trimiterea unor rapoarte presei pentru a susține că tehnologia 8K a Samsung nu este reală.

După ce cele două firme au încheiat participarea la IFA Berlin și s-au întors în Coreea, fiecare a organizat conferințe de presă menite să critice tehnologia TV a adversarului. Lupta a continuat prin anunțurile TV ale celor două firme, în timp ce ambele au insultat flagrant produsele celorlalte. Din acel moment, LG a depus acțiunea la FTC, acuzând Samsung că a încălcat actul privind etichetarea corectă în publicitatea lor.

Putem specula mult pe marginea deciziei celor două companii de a renunța la această dispută. Poate că niciuna nu a avut un câștig real. Poate că LG are nevoie să se concentreze pe intrarea în piața OLED a producătorilor Sony și Toshiba. Poate că Samsung va avea nevoie de un aliat. În orice caz, ambele companii au de câștigat concentrându-se pe dezvoltarea propriilor game și a propriilor tehnologii.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri