comunicat de presa
Atunci când decizi sa îți schimbi stilul de viața, îți este recomandat sa introduci in rutina zilnică și exercitiile fizice. Când vorbim însă despre sport, in cele mai multe cazuri, vorbim despre persoane care nu practica sportul in mod regulat, motiv pentru care este foarte important sa apelam la ajutorul unui specialist in domeniu.
Înainte să îți faci un abonament la sală, un set de analize te poate scuti de viitoare accidentări sau de probleme mai grave de sănătate.
“Dacă sportivii profesioniști sunt obligați să treacă prin examinări medicale, amatorii sar de obicei peste acest proces. Chiar dacă nu ai dureri sau alte simptome de boală și te simți în formă, este bine si chiar recomandat să-ți iei măsuri pentru a face mișcare în siguranță.”, susține Dr.Serban Damian, specialist in nutritie sportiva, fondator al Centrul Superfit.
Iată cele 5 analize și testări medicale pe care ar trebui să ai în vedere înainte să te apuci de sport:
- Analize de sânge
Indiferent că esti o persoana activă sau nu, un set anual de analize uzuale de sânge, ajută la depistarea din timp a anumitor afecțiuni. “Este recomandat sa fim atenti mai ales la nivelurile de calciu, vitamina D, fier, magneziu, creatinină, uree, colesterol HDL/ LDL. De asemenea, este indicat sa facem si o hemoleucogramă completă, transaminazele, acidul uric, glicemia.”, ne sfătuiește Dr. Serban Damian.
- Control medical general
Un medic specializat în medicină sportivă este cel mai în măsură să examineze o persoană care vrea să înceapă o activitate fizică regulată, deoarece cunoaște bine condițiile solicitate de practicarea sportului și impactul acestuia asupra anumitor afecțiuni. “Un control medico-sportiv include un examen fizic general la nivel cardio-vascular, respirator și locomotor, care presupune măsurarea tensiunii și a pulsului, evaluarea tonusului muscular și a reflexelor, analizarea frecvenței și amplitudinii respiratorii etc. De asemenea, se vor interpreta analizele de sânge(făcute în ultimele 6 luni) pentru a depista eventualele carențe care pot afecta negativ sănătatea sau practicarea sportului în sine.”, continua specialistul in nutritie sportiva.
- EKG de repaus
Electrocardiograma (EKG) de repaus este o investigaţie non-invazivă și nedureroasă ce oferă informații despre ritmicitatea și frecvența bătăilor inimii. “Pe mâini, picioare și piept se aplica mai mulți electrozi conectați la un aparat, care înregistrează și imprimă pe hârtie impulsurile electrice ce apar la fiecare bătaie a inimii. Pe baza acestora, medicul îți spune dacă suferi de afecțiuni cardiace care ți-ar pune în pericol sănătatea în timpul anumitor activități fizice.”, explica Dr. Serban Damian- specialist in nutritie sportiva.
- Spirometrie
Spirometria măsoară capacitatea respiratorie și arată cât de bine îți funcționează plămânii. Sau de cât de rapid și eficient se pot umple și goli de aer, plămânii. Vei sufla într-un aparat care îți analizează respirația, indicând cantitatea de aer inspirată și expirată. Investigaţia nu este dureroasă și durează foarte puțin timp.
Cu ajutorul acestei analize, aflam cantitatea de grăsime corporală si putem verifica dacă este în parametri normali pentru sexul, vârsta și înălțimea noastra.
“La Superfit poți face evaluarea compoziției corporale prin două metode: analiza impedanței bioelectrice și adipometria cu ultrasunete. Analiza impedanței bioelectrice se bazează pe faptul că țesuturile fără grăsime (cu conținut ridicat de apă) și apa extracelulară facilitează trecerea curentului electric, spre deosebire de țesutul adipos. Concret, te vei sui pe un cântar special, conectat la un computer, care măsoară rezistența întâmpinată de curentul electric când trece prin corpul tău (este un curent electric slab și nu implică niciun pericol). Pe baza datelor extrase, se determină cantitatea masei adipoase (grase) și non-adipoase. Adipometria cu ultrasunete măsoară stratul de grăsime printr-o tehnică ecografică, în mai multe puncte ale corpului, determinând valoarea procentului de grăsime cu ajutorul unui soft.”, explica Dr.Serban Damian, specialist in nutritie sportiva, fondator al Centrul Superfit.
Pentru a înțelege mai bine potențialul sportiv al organismului tău si dacă vrei sa îți îmbunătățești performanțele sportive, pe lângă aceste 5 examinări, mai ai la dispoziție și alte 3 tipuri de analize.
Aceasta îți va oferi informații interesante despre postură, distribuţia greutăţii corporale pe tălpi, procentul de grăsime şi rata metabolismului bazal. O poziție corectă ajută oasele și articulațiile să se mențină în formă bună, reducând stresul asupra ligamentelor.
Asimetriile și deficiențele aparatului locomotor pot crește riscul de accidentare. “În timp, aceste deficiențe vor determina suprasolicitarea altor articulații sau mușchi, cauzând dureri și afecțiuni asociate. În urma analizei mersului și alergării, dacă se constată probleme, vei primi un plan de terapie sau soluții ortopedice adecvate situației tale, pe baza unor măsurători exacte.”, explica Dr. Serban Damian.
- Testare cardiometabolică - ne ajuta sa aflam care sunt zonele de antrenament în care organismul consumă preponderent grăsime sau carbohidrați. “Înainte de testare, ți se va măsura tensiunea arterială și ți se vor face un EKG de repaus (cu rol screening) și o spirometrie. Testul începe cu măsurarea metabolismului în repaus, apoi se efectuează testarea la efort, pe banda de alergat sau pe bicicleta staționară. Pe durata testării, vei respira printr-un tub conectat la un aparat și la computer, care va arăta modul de reacție al metabolismului tău la diverse intensități ale efortului fizic.”, detaliază specialistul in nutritie sportiva, Dr. Serban Damian.
Desi trăim in permanenta cu stresul ca in urma unui set de analize am putea descoperi o boală care nu ne va permite să facem sport, nu orice afecţiune inseamna interzicerea complet a activitatii fizice. Aici intervine un medic sportiv te poate ajuta să-ți adaptezi intensitatea și volumul, astfel încât să te poți bucura de mișcare fără să-ți pui în pericol sănătatea sau chiar viața.
Despre Centrul medical Superfit
O echipă de specialiști cu pregătire solidă în domeniu, ani de experiență și multă pasiune pentru ceea ce fac si care pun accent pe crearea de programe personalizate pentru fiecare client, indiferent că vrea să slăbească, să facă fizioterapie sau să se antreneze mai eficient. In cadrul centrului poti face investigații medicale și sportive precise, pe baza cărora se pot construi ulterior programe adecvate fiecărei persoane, cu șanse mai mari de reușită. Pentru sportivii amatori și profesioniști, specialistii pregătesc cele mai bune programe de nutriție, antrenament și refacere, astfel încât să poată performa la capacitate maximă.
Centrul este echipat cu cele mai noi tehnologii în materie de testări fizice, antrenament și recuperare, unele dintre ele unice în România. Centrul dispune de echipamente moderne și metode specializate de abordare, pentru un organism în formă și pentru performanță în sport.
Tot in cadrul centrului medical Superfit ai la dispoziție inclusiv servicii de consiliere psihologică, pentru a-ți lucra nu doar corpul, ci și mentalul, când vine vorba de motivare în sport, mâncat echilibrat sau alte aspecte ce țin de starea de bine.
Dacă sănătatea, echilibrul, recuperarea medicală ori performanța sportivă se numără printre obiectivele tale, la Superfit ai tot ce-ți trebuie ca să le atingi. Descoperă programele si tehnologiile inovative pentru sănătate și echipa de specialiști, pe: https://www.superfit.ro/
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice