IN ACEST ARTICOL:
Regizat de unul dintre cei mai aclamati regizori ai genului, Nicholas McCarthy, filmul este facut dupa un scenariu semnat de Jeff Buhler.

Comunicat de presa

Cel mai recent film produs de Orion Pictures, “The Prodigy/Anomalie”, este un horror care iti da fiori despre o mama ce se vede nevoita sa lupte cu fortele malefice care au pus stapanire pe fiul ei.

Regizat de unul dintre cei mai aclamati regizori ai genului, Nicholas McCarthy, filmul este facut dupa un scenariu semnat de Jeff Buhler, si el un renumit al genului, care este si producator executiv.

“The Prodigy/Anomalie” este distribuit de Forum Film Romania si va avea premiera pe 8 februarie.

In rolul principal o regasim pe actrita Taylor Schilling (ca Sarah Blume) detinatoare a mai multe nominalizari la premiile Emmy si Globurile de Aur.

Din distributie mai fac parte Jackson Robert Scott (Miles, fiul lui Sarah), Peter Mooney (John Blume, sotul lui Sarah) si Colm Feore (psihologul Arthur Jacobson).

De la inspiratie la productie

“The Prodigy/Anomalie” este al treilea lungmetraj al regizorului Nicholas McCarthy, cunoscut mai ales pentru pelicula “The Pact”. Un fanatic al genului horror, McCarthy spune ca pasiunea lui pentru aceasta nisa s-a nascut cand s-a uitat la “Exorcistul” prima data (fara ca parintii lui sa stie).

“Cele mai multe dintre filmele horror care imi plac sunt cu si despre femei: Mia Farrow in «Copilul lui Rosemary», Ellen Burstyn in «Exorcistul». Chiar daca «Exorcistul» are si personaje masculine puternice, pentru mine ramane de referinta personajul lui Ellen”, declara regizorul in 2014.

in noua productie, pentru rolul lui Sarah Blume, McCarthy stia ca are nevoie de o actrita cu totul speciala, care sa aiba inclinatie catre horror. in acel moment, Taylor Schilling, cunoscuta dintr-un serial produs de Netflix, tocmai se pregatea de o vacanta, insa scenariul pentru “The Prodigy/Anomalie” a facut-o sa se razgandeasca.

“De cum am citit scenariul am vrut sa joc acest rol. Pur si simplu nu am putut lasa manuscrisul din mana. Am fost super incantata de el”, spune ea.

Dupa ce a batut palma cu Schilling, echipa de productie era in cautarea unui actor potrivit pentru rolul baiatului. Primul nume care le-a venit tuturor in minte a fost Jackson Robert Scott, unul dintre cei mai cunoscuti actori ai generatiei lui. “Cand camera e oprita, Jackson pare un copil minunat, insa, cand camera e pornita, e un mic Leonardo DiCaprio”, spune McCarthy.

Viziunea producatorului

Pentru producatorul Tripp Vinson, realizarea acestui film a fost o continuare fireasca a muncii lui, el fiind deja un nume cunoscut in piata. Vinson este un mare pasionat al genului horror.

“Ca spectator, am fost intotdeauna atras de genul acesta. Doi dintre cei mai interesanti regizori ai momentului – Steven Spielberg si James Cameron – vin din aceasta nisa. E o zona in care lucrezi cu oameni foarte talentati. Ca sa nu mai zic ce distractiv e sperii publicul”, afirma acesta.

Al treilea act al noului film, mai spune Vinson, e cu totul deosebit si presupune o super forta din partea actorilor.

“A fost nevoie de foarte mult curaj pentru a gandi si crea o astfel de scena. Actrita Taylor Schilling se potriveste perfect pentru ca joaca rolul cu multa empatie si reuseste, totodata, sa sondeze zone de o profunzime rara”, mai spnue producatorul.

Potrivit lui, dincolo de actiunea in sine, cel mai spectaculos aspect al filmului este legatura speciala dintre mama si fiul ei, imposibil de imaginat, dar si foarte puternica.

“Cred ca orice parinte simte anumite frici legate de propriul copil. Va fi copilul meu bine? Ar putea sa aiba vreo tulburare sau vreo boala? Chiar daca ai un copil perfect sanatos, tot resimti o astfel de anxietate. Ceea ce am incercat sa facem cu acest film a fost sa transmitem aceasta anxietate si publicului, iar apoi sa o ducem pe Sarah intr-un loc complet neasteptat si supranatural”, mai spune Vinson.

SINOPSIS:

Sarah este o mama al carei fiu, Miles, da semne ingrijoratoare ca ar fi sub influenta unei forte malefice, supranaturale.

Temandu-se pentru siguranta familiei sale, Sarah trebuie sa-si inabuse instinctul matern, care-i cere sa-si protejeze fiul, in favoarea unui instinct de detectiv, ce ar putea sa ii dezvaluie ce sau cine cauzeaza raul caruia Miles nu-i poate face fata.

Sarah e obligata sa caute raspunsurile in propriul ei trecut, trecand printr-o serie de aventuri terifiante, in care granita dintre realitate si perceptie devine cu totul si cu totul difuza.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri