Comunicat de presă
Cea mai recentă producție a studiourilor Pixar Animation Studios, “Toy Story 4 / Povestea Jucăriilor 4”, o comedie de animație pentru toate vârstele, continuă aventurile îndrăgitelor jucării care au parte, de data aceasta, de noi aventuri și de noi personaje.
Filmul este regizat de Josh Cooley și produs de Mark Nielsen și Jonas Rivera. Andrew Stanton, Lee Unkrich și Pete Docter sunt producători executivi, iar Stanton și Stephany Folsom semnează scenariul. Un veteran al seriei, Randy Newman, a creat coloana sonoră originală și pentru acest film.
Una dintre cele mai populare francize ale ultimilor ani, “Toy Story / Povestea Jucăriilor” revine, din 28 iunie, pe marile ecrane din România, cu o nouă poveste cuceritoare în care Woody, Buzz și întreaga gașcă au parte noi aventuri fascinante, dar și de o călătorie care le schimbă viața și îi poartă în locuri nebănuite, prilejuindu-le o întâlnire neașteptată.
Personajele din “Toy Story 4 / Povestea jucăriilor 4” prind viață datorită vocilor inconfundabile ale unor mari actori ca Tom Hanks (Woody), Annie Potts (Bo Peep), Tim Allen (Buzz Lightyear), Tony Hale (Forky), Keegan-Michael Key și Jordan Peele (Ducky și Bunny), Madeleine McGraw (Bonnie), Christina Hendricks (Gabby Gabby), Keanu Reeves (Duke Caboom), Ally Maki (Giggle McDimples) și Joan Cusack (Jessie).
O serie de neuitat
Fanii francizei se temeau că poate populara serie a luat sfârșit atunci când Andy i-a adus pe prietenii săi – Woody, Buzz, Jessie, Slinky și Rex – să locuiască cu Bonnie, o prietenă de familie care, la fel ca Andy, debordează de imaginație în ceea ce privește propriile jucării.
“Ca majoritatea oamenilor am presupus că ăsta e finalul. Dar se pare că era finalul poveștii lui Woody cu Andy. Exact ca în viață, fiecare final e, de fapt, un nou început. Acum Woody e într-o nouă cameră, cu jucării noi, cu un alt copil și de la această premisă pleacă o nouă serie de aventuri de explorat”, spune regizorul Josh Cooley.
Woody a fost mereu o jucărie plină de încredere în sine, iar prioritatea lui a fost să aibă grijă cum trebuie de copilul care îl deține. Însă Andy a plecat la facultate, iar Woody e loial acum lui Bonnie, noua sa stăpână. Dar pe măsură ce Bonnie se pregătește de mers la grădiniță începe să simtă teama. “Tranziția este una dintre marile teme ale acestui film. Bonnie crește și se pregătește să facă trecerea către o nouă etapă, iar Woody face trecerea către un nou rol. Nu l-am mai văzut până acum în acest rol”, explică producătorul Jonas Rivera.
În 1995, “Toy Stoy” a marcat o premieră absolută, fiind primul film de animație făcut 100% pe computer. Dar oare ce aveau așa de special aceste personaje care au impresionat milioane de oameni?
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural