8 Noiembrie 2013 publicat în Lifestyle 230 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Descopera obiceiurile si superstitiile asociate in credinta populara cu Sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, dar si semnificatii si lucruri inedite despre cei doi arhangheli:

Pe 8 noiembrie, in calendarul crestin ortodox este celebrata o sarbatoare importanta, cea a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. In credinta bisericeasca, acesti doi arhanghelii sunt infatisati ca avand aripi si purtand in maini sabii, simbol al biruintei si al izbandei asupra raului. In credinta populara, cei doi arhangheli au misiunea de a calauzi sufletele in drumul lor catre Rai, dar si de a le fi alaturi oamenilor din momentul in care se nasc si pana cand mor.

Arhanghelii, in general, asa cum sunt ei perceputi in cultura populara, sunt ocrotitori ai caselor si ai gospodariilor, au harul de a arde pacatele si ajuta la purificarea sufletului si a constiintei. Arhanghelii au intaietate intre ceilalti ingeri si se bucura de un statut aparte, veghind drumul oamenilor de-a lungul vietii.

Numele celor doi arhangeli sunt frumoase si au o simbolistica deosebita si profunda. Numele “Mihail” inseamna “Acela care este ca Dumnezeu”. Pe de alta parte, numele de Gavriil (Gabriel) este de provenienta ebraica insemnand “Omul lui Dumnezeu”, “barbat-Dumnezeu” si vestind parca, prin insasi esenta sa, intruparea lui Dumnezeu in om.

Mihail si Gavriil - arhanghelii lui Dumnezeu, dar si ai oamenilor

Arhanghelul Gavriil este considerat a fi ingerul vestitor, cel care i-a anuntat pe Ioachim si Ana, parintii Mariei, ca vor fi binecuvantati cu un copil. Rolul sau principal este cel de mesager ce transmite vesti importante si pline de bucurie omenirii, de mijlocitor intre Dumnezeu si om. Conform traditiei crestine, arhanghelul Gavriil a fost insusi ingerul pazitor al lui Iisus Hristos pe pamant. Ce misiune mai mareata de atat ar putea sa existe pentru un inger? Gavriil este acelasi arhangel care o vesteste pe Fecioara Maria ca il va aduce pe lume pe domnul Iisus si unicul caruia i-a fost dezvaluita intruparea Fiului lui Dumnezeu. Tot el este cel care le anunta pe femeile mironosite de Invierea Domnului si cel care insufla, prin vointa lui Dumnezeu, har, inspiratie si darul clarviziunii.

Arhanghelul Mihail in schimb este investit cu puteri aparte si i se mai spune si Aparatorul Credintei. Ii este nespus de drag lui Dumnezeu, se spune in traditia populara romaneasca… El este arhanghelul ce conduce ostile ceresti ingeresti si cel care, la sfarsitul lumii, se va lupta cu diavolul. El este cel care are privilegiul de a purta cu sine cheile Raiului.

Foto int: Arhanghelul Gabriel via Shutterstock

Foto homepage: Arhanghelii Mihai si Gavriil via Shutterstock


Trimite cele mai frumoase urari si mesaje de La Multi Ani celor care poarta unul din derivatele numelor de Mihail si Gavriil!


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri