„Nu da bani pentru exploatare sexuala!” si „Stop traficului de fete si femei” sunt cateva din mesajele ce vor fi transmise de participantii la actiune, in cafenele din Centrul Vechi al Capitalei incepand cu ora 16:00. Actiunea va avea loc simultan in Sibiu si Cluj in zonele centrale.
Traficul de persoane este o forma de crima organizata care implica exploatarea unor persoane in conditii de amenintare, forta, santaj sau inselaciune pentru a obtine profit financiar. Exploatarea sexuala, munca fortata, servitutea domestica, exploatarea cersetoriei, exploatarea prin munca a minorilor sunt forme ale traficului, practic forme ale sclaviei moderne, in care o persoana este fortata sa munceasca in folosul exclusiv al traficantului.
Exploatarea sexuala este una din cele mai intalnite forme de exploatare in randul victimelor traficului de persoane. Majoritatea covarsitoare a victimelor exploatarii sexuale, 97,6%, sunt fete si femei, iar jumatate din acestea sunt minore. Acestea sunt fie trimise de traficanti in tari straine, pe diverse cai, fie tinute captive si exploatate in Romania, deopotriva in zone urbane si rurale.
Fortarea fetelor si femeilor la acte sexuale, la manifestari pornografice sau la alte forme de exploatare sexuala, pentru profit, reprezinta una din cele mai grave si traumatizante incalcari ale drepturilor omului.
Organizatorii actiunii „Stop traficului de femei si fete” invita persoanele care doresc sa se implice in aceasta cauza sa li se alature. Confirmarile de participare se vor trimite pe adresa [email protected] pana in data de 16 octombrie.
Coalitia pentru Egalitate de Gen este formata din cinci organizatii nonguvernamentale care activeaza pentru drepturile femeilor: Centrul Parteneriat pentru Egalitate – C.P.E., Societatea de Analize Feministe Ana, Asociatia pentru Libertate si Egalitate de Gen – A.L.E.G., Asociatia pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja si Asociatia Front.
**********
Pentru informatii suplimentare, persoane de contact:
• Ana Maria Gheorghiu, C.P.E., tel. 021 335 4175, email [email protected]
• Tudorina Mihai, Asociatia Front, tel. 0741.731.424, email [email protected]
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară