Articol de Dr. Silvia Stănculescu, medic estetician în cadrul Avra Aesthetic Institute - Expert Garbo
Cele mai populare tratamente estetice injectabile din ultimii ani, botox-ul și acidul hialuronic, sunt, de multe ori, înțelese greșit, însoțite de mituri și, atunci când sunt utilizate în exces, creează efecte mai degrabă opuse celor urmărite, în materie de frumusețe.
Ceea ce ar trebui să știi este că, folosite în mod responsabil și doar sub îndrumarea unui specialist, în cantitățile de care ai nevoie, aceste două substanțe pot face minuni pentru tenul tău, în materie de rejuvenare. Botox-ul și acidul hialuronic sunt adresate, de sine stătător, unor nevoi diferite ale pielii, însă ele pot să fie folosite și împreună, pentru rezultate complexe în estetică.
Botoxul - pe nedrept controversat
Toxina botulinică, sau „botox-ul”, așa cum este cunoscută, este o proteină neurotoxică produsă de bacteria clostridium botulinum. Aceasta împiedică eliberarea unui neurotransmițător prin a cărui lipsă nu se mai produce contracția musculară.
Datorită proprietăților sale, toxina botulinică este indicația de primă intenție în cazul ridurilor etajului superior facial, adică a celor din zona frunții, a ochilor și dintre sprâncene.
Totodată, botoxul este eficient și în procedeele care au ca rezultat subțierea feței în partea inferioară.
Vei uita rapid de ridurile fine orizontale de pe frunte, de ridurile glabelare - de încruntare, precum și de ridurile „laba gâștii”, de pe lângă ochi.
O întrebuințare notabilă a botoxului ar mai fi și cea de tratament împotriva hiperhidrozei, adică a transpirației în exces. Acest tip de tratament îți poate schimba viața dacă suferi de transpirație excesivă.
Tratamentul cu botox implică microinjecții, realizate de către un profesionist, în zonele care au fost alese pentru tratament. Efectul începe să fie vizibil cam după 48 de ore de la injectare și se consideră complet instalat, la o săptămână.
Adesea, pacienții mă întreabă la ce vârstă pot să inițieze utilizarea botox-ului. De regulă, le răspund că nu există o vârstă standard la care este indicat să înceapă tratamentul cu botox, ci sunt luate în considerate diferite variabile precum: tipul lor de piele, modelul genetic de îmbătrânire, așteptările și dorințele pe care le au, când vin la cabinet.
Este bine să apelezi la botox în momentul în care ridurile apărute în urma contracției musculare frecvente încep să fie vizibile pe piele și în repaus.
Precum și în cazul altor tratamente, există și anumite limitări sau, mai degrabă, contraindicații ale toxinei botulinice. Injecțiile cu botox nu sunt recomandate femeilor însărcinate sau persoanelor care suferă de afecțiuni neuro-musculare, precum miastenia gravis și scleroza laterală amiotrofică. De asemenea, botox-ul nu este bun nici pentru persoanele care au un istoric de reacții adverse la toxină sau la albumină, nici pentru persoanele cu disfagie sau pentru cele instabile psihologic.
-
Mituri despre botox
Calitățile botox-ului menționate anterior sunt suficiente ca să facă din această substanță un mare câștig pentru industria dermatologică și estetică, dat fiind că răspunde cu succes așteptările pacienților, în materie de rejuvenare.
Totuși, în cariera mea medicală, am remarcat că multe persoane vin la cabinet cu unele reticențe sau nelămuriri referitoare la botox și, în plus, așa cum am și amintit anterior, în jurul acestei substanțe s-au creat niște mituri. Doresc să subliniez că informarea, în primul rând, este importantă.
Atunci când mergi la medicul estetician, este important să îi pui întrebări pertinente, să încerci să îți lămurești neclaritățile. În plus, este important și să cauți materiale din surse avizate, să citești despre procedura pe care ți-o dorești și să clarifici, la consultația inițială, lucrurile pe care nu le-ai înțeles.
De multe ori, pacienții confundă botox-ul cu acidul hialuronic și spun că „au pus prea mult botox în buze” referindu-se la volumul exagerat al buzelor. Genul acesta de lucruri arată că sunt slab informați, că fac unele confuzii care, altfel, ar fi ușor de evitat, cu mai multă informare. Este vorba despre aspectul fizic, despre fața ta, și orice decizie vei lua, este bine să o iei cunoscând toate aspectele necesare.
Un mit des auzit ar fi acela că dacă începi să îți injectezi botox, va fi nevoie să îl urmezi un astfel de tratament toată viața, altfel „îți cade fața”. În realitate, efectul botoxului dispare după circa 6-9 luni de la injectare și este decizia pacientului dacă dorește repetarea tratamentului. În caz contrar, zonele tratate revin la expresia lor naturală, cea de dinainte de injectarea cu botox.
O altă informație eronată despre botox este cea potrivit căreia, după injectare, vei rămâne fără expresie. Răspunsul meu ar fi că rezultatul este influențat de modalitatea de injectare, de cantitatea și de substanța injectată. Din acest motiv, este indicat să apelezi la un specialist în domeniu, la un cabinet cunoscut sau la o clinică estetică de renume, ca să te asiguri de calitatea substanțelor injectate.
Acidul hialuronic - secretul pielii tinere
O altă substanță injectabilă de renume, acidul hialuronic există în corpul uman, în țesuturile conjuctive, epiteliale și nervoase. Nu există neapărat un moment ideal în care poți opta pentru tratamentele cu acid hialuronic dar, de obicei, se recomandă după 30 de ani, vârstă la care începi să pierzi din volumul facial, pentru că scade producția de colagen și de acid hialuronic, precum și stratul de grăsime subdermic. Fillerele cu acid hialuronic restaurează nivelurile acestor substanțe în piele, redându-i acesteia fermitatea și suplețea.
Prin injectare în straturile mai profunde ale pielii, acidul hialuronic netezește ridurile și liniile fine, dând astfel mai multă prospețime chipului și un puternic efect de rejuvenare.
Este eficient pe față, decolteu, pe zona gâtului precum și pe mâini. În plus, acidul hialuronic este foarte popular când vine vorba despre conturarea și redefinirea volumului buzelor, în corectarea asimetriilor faciale, în rinocorecția nechirurgicală etc.
Multe femei încep să apeleze la astfel de tratamente între 30- 40 de ani, dar există și persoane mult mai tinere care aleg acidul hialuronic în scopul măririi buzelor, pentru definirea pomeților sau conturarea liniei mandibulare.
Procedura de injectare a acidului hialuronic se face sub anestezie locală, după aplicarea unei creme anestezice, urmată de introducerea substanței cu un ac foarte fin sau cu o canulă, în funcție de scopul și de regiunea tratată.
În ceea ce privește contraindicațiile, acidul hialuronic nu trebuie folosit de către femeile însărcinate sau care alăptează, și nici de persoanele care urmează un tratament anticoagulant ori care suferă boli hematologice grave.
-
Mituri despre acidul hialuronic
Este greșit faptul că se apreciază că rezultatele incorecte estetic necesită o așteptare de cel puțin șase luni, timpul de resorbție al acidului. De fapt, se poate reveni la starea inițială în 48 de ore, dar indicat este să contactezi, cât mai repede, medicul care a efectuat tratamentul și să menționezi că nu ești mulțumit/ă de rezultat.
Alt mit este acela că injectarea continuă cu acid hialuronic, la orice vârstă și în orice cantitate, îți menține tinerețea. Adevărul este că tinerețea tenului nu poate să fie păstrată, la orice vârstă, doar prin injectarea acidului hialuronic. Este important să știi și când să apelezi la alte soluții minim-invazive sau invazive, în funcție de efectul dorit.
Botox-ul și acidul hialuronic folosite împreună
În multe cazuri, botoxul și acidul hialuronic au rezultate mult mai bune dacă sunt folosite împreună. Acestea pot asigura un tratament complex, de netezire a pielii, fără denivelări.
Concomitent, cele două substanțe refac volumele faciale și conferă structură și suport suplimentar feței. La AVRA Aesthetic Institute am remarcat o creștere vizibilă a popularității celor două produse combinate, în terapiile individualizate.
În medie, efectele acestor tipuri de injectabile persistă între 6-9 luni.
Ideal, tratamentele se vor efectua de două ori pe an, la interval de 6 luni. Pentru un aspect impecabil, câteodată este nevoie de un retouch la 3 luni.
Cele mai populare tratamente injectabile ale momentului
Una dintre cele mai căutate proceduri de mezoterapie facială la Avra este cea cu Profhilo, produsul cu cea mai mare concentrație de acid hialuronic de pe piață. Profhilo diminuează aspectul de piele lăsată, cu aspect tânăr și natural.
Acest tratament revigorează producția a patru tipuri diferite de colagen și de elastină din piele. Mezoterapia cu Profhilo se recomandă pentru față, decolteu și gât, dar are efecte bune și pentru alte zone ale corpului.
Prețurile tratamentelor injectabile, la Avra:
Injectare botox:
- Ștergere riduri etaj superior: 3 zone - 300 Eur sau 1 zona - 150 Eur
- Tratamentul transpirației excesive axilare: 390 Eur
Injectare acid hialuronic:
- Prețul depinde de cantitatea de acid hialuronic injectată, prețul per ml este între 260-290 Eur.
Urmărește proiectul #VoceaSpecialistului
Din echipa Garbo fac parte încă de la vârsta primelor mele angajări. Aici am „crescut”, am prins aripi de jurnalist și am căpătat o experiență bogată și mai ales frumoasă. Ca orice om ce scrie, amprenta credințelor...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri