Comunicat de presa
Acneea este, cu siguranta, cea mai comuna afectiune a pielii, fapt pentru care de-a lungul timpului au aparut pe piata o multitudine de produse dermatocosmetice care promit sa trateze aceasta problema. Doamna doctor Adina Serban, specialist dermatolog in cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, spune ca formele de acnee pot varia de la un pacient la altul, la fel si eficienta unor astfel de produse, rezultate multumitoare fiind obtinute doar in cazurile usoare sau moderate.
Specialistii dermatologi recomanda ca din multitudinea de produse cosmetice de pe piata destinate tratarii acneei sa ne orientam catre cele dermatoscosmetice, care in general au trecut prin teste clinice riguroase si si-au dovedit eficienta si siguranta.“Dermatocosmeticele pot fi folosite inca de la pubertate, atunci cand apar primele semne de acnee, ba chiar preventiv in perioada adolescentei. Aceste produse sunt eficiente ca monoterapie in cazurile usoare sau moderate de acnee, dar de cele mai multe ori ele insotesc ca tratament adjuvant terapii farmacologice topice sau sistemice recomandate de medicul dermatolog. In cazurile de hiperandrogenism, de acnee indusa hormonal, dermatocosmeticele nu au eficienta ca monoterapie, ci doar in completarea tratamentelor hormonale”, explica doamna doctor Adina Serban.
Dermatocosmeticele se gasesc, de obicei, in farmacii, insa paleta de optiuni este larga: creme, lotiuni de curatare, geluri, spume, masti, tratamente s.a., astfel incat ajutorul farmacistului sau beauty adviser-ului poate fi util in alegerea unor produse cat mai apropiate nevoile specifice ale fiecarei persoane, in functie de tipul de ten.
Cum functioneaza dermatocosmeticele
Produsele dermatocosmetice acneice functioneaza in moduri diferite, in functie de ingredientele lor active, care, in general, au ca scop inhibarea principalelor mecanisme implicate in etiopatogenia acneei: excesul de sebum, keratinizarea anormala, colonizarea bacteriana si inflamatia.
“Astfel, daca dorim diminuarea secretiei de sebum, trebuie sa cautam produse care au in componenta lor nicotinamida si antioxidanti, precum cei din ceaiul verde sau derivati de vitamina C. Keratinizarea anormala implicata in formarea comedoanelor poate fi combatuta prin utilizarea produselor pe baza de acid salicilic, acid linoleic, alfa-hidroxi acizi, lipo-hidroxi acizi si retinaldehida, derivat de vitamin A. Efect antibacterian il au acidul lauric, retinaldehida si sarurile de zinc. In cazurile de acnee inflamatorie e bine sa folosim produse ce contin nicotinamida, zinc si acid alfa linolenic”, recomanda specialistul dermatolog.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară