1 Iulie 2020 publicat în Cultura 1 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Anul acesta, turneul va trece prin 6 oraşe - Arad, Sibiu, Alba Iulia, Iaşi, Mediaş, Bucureşti -prezentând două repertorii diverse, în viziunea tinerilor organişti Vlad Vişenescu şi Eduard Iosif Antal

Comunicat de presă

Turneul naţional „Orgile României” propune în vara anului 2020, mai precis între 2 şi 9 iulie,  o a doua ediţie, mai specială, continuând continuând în prelungirea slujbelor din lăcaşurile de cult, incursiunea sonoră în lumea acestui instrument, prin intermediul a doi tineri organişti români – Vlad Vişenescu şi Eduard Iosif Antal – care vor cânta muzica liturgică specifică orgii, a cărei semnificaţie s-a extins în sala de concert. Turneul reia traseul de anul trecut, dar ajunge şi în alte biserici, în care nu s-a cântat în 2019.

Anul acesta, turneul va trece prin 6 oraşe – Arad, Sibiu, Alba Iulia, Iaşi, Mediaş, Bucureşti – prezentând două repertorii diverse, în viziunea tinerilor organişti Vlad Vişenescu şi Eduard Iosif Antal, care vor cânta în continuarea slujbelor.

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în secole de istorie a muzicii, iar cel propus de Eduard Iosif Antal, propune concentrarea asupra repertoriului celui care a pus bazele muzicii clasice pentru acest instrument, Johann Sebastian Bach.

Perioada în care se va desfăşura programul este 2-9 iulie 2019, iar traseul va ajunge la: Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”, Sibiu – Biserica franciscană, Alba Iulia –  Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, Iaşi – Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”, Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “.

Turneu Național – Orgile României

ediția a II-a

2 iulie – Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” – E. Antal

3 iulie – Sibiu –  Biserica franciscană – V. Vişenescu

4 iulie – Alba Iulia – Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” – E. Antal

5 iulie – Iaşi – Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" – V. Vişenescu

9 iulie – Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta” – E. Antal

9 iulie – Bucureşti – Catedrala Sf. Iosif – V. Vişenescu

Programele de la Iaşi şi Bucureşti vor fi transmise în streaming live pe internet.

https://orgileromaniei.ro/editia-a-doua/

Program muzical

Vlad Vişenescu – orgă

Georg Muffat – Toccata Prima din Apparatus Musico-Organisticus  
Johann Sebastian Bach – Preludiul de coral „Wenn wir in höchsten Nöten sein”, BWV 641 din Orgelbüchlein
Johann Sebastian Bach – Preludiu și fugă în Do major, BWV 531 
Johannes Brahms – Preludiul de coral „Herzliebster Jesu, was hast du verbrochen” din „Elf Choralvorspiele”, Opus postum 122 Nr. 2
César Franck – Fantezie, Op.16

Max Reger – Kyrie eleison, Op. 59 Nr. 7
Max Reger – Gloria in excelsis, Op. 59 Nr. 8

Eduard Antal – orgă

Only J.S.Bach

Toccata, Adagio şi fuga în do major BWV 564

Preludiul şi fuga în mi minor BWV 538

Piece d'orgue BWV 572

Fantezia şi Fuga în sol minor BWV 542


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri